Alternativa USL pentru relansarea socio-economică a judeţului Alba
Joi a fost lansată la Alba Iulia „Strategia USL privind dezvoltarea economico-socială a județului Alba pentru perioada 2012-2016”
USL Alba a lansat în sala de conferinţe a Hotelului Parc din Alba Iulia,planul strategic de dezvoltare economico-socială a judeţului în perioada 2012 – 2016. Documentul este totodată planul de guvernare al judeţului propus în campania electorală de către candidatului USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, deputatul liberal Teodor Atanasiu.
La eveniment au fost prezenţi liderii Alianţei, în frunte cu preşedinţii judeţeni ai celor două partide, Teodor Atanasiu (PNL) şi Ioan Dârzu (PSD). Au transmis mesaje asistenţei numeroase, şi implicit electoratului din teritoriu, deputatul PNL de Alba, Teodor Atanasiu (candidatul USL la preşedinţia CJ Alba), preşedintele PSD Ioan Dârzu, deputatul liberal Călin Potor (candidatul USL la Primăria municipiului Alba Iulia), Simion Creţu, vicepreşedinte al PNL Alba.
Vă prezentăm în continuare planul USL pentru relansarea socio-economică a judeţului Alba:
„Mutaţiile care au avut loc după anul 1990 în economia județului Alba au agravat disparitățile existente, rezultate din amplasarea geografică, contextul istoric, tradiții, structura industrială etc. Ca o consecință a noilor condiții, situația economică a unor zone s-a degradat, datorită restructurării sau închiderii unor unităţi economice, datorită insuficientei accesibilităţi, ca urmare a deteriorării infrastructurii de transport, precum și datorită structurii nefavorabile a aşezărilor sau îndeletnicirilor neadecvate ale populației.
Analizând problemele sociale și economice în județul Alba, am identificat mai multe discrepanțe cauzate de factori locali sau istorici, pentru atenuarea cărora este important să se intervină în procesul de dezvoltare. Din păcate, actuala conducere politică a județului Alba nu a luat nicio măsură în ultimii ani, pentru a atrage eficient fonduri publice care să ducă la dezvoltarea echilibrată a tuturor zonelor județului. Prea mult timp fondurile au fost alocate preferențial, primarilor PD-L, fiind ignorate cu bună știință necesitățile investiționale în special în localitățile unde multe proiecte au fost începute și apoi au fost abandonate din lipsă de fonduri.
Orice comunitate modernă trebuie să asimileze şi să promoveze o viziune strategică în ceea ce priveşte dezvoltarea sa viitoare. Lipsa unei asemenea viziuni duce la o activitate administrativă haotică, în cadrul căreia se pot rata oportunităţi şi se consumă iraţional resurse preţioase. Acest lucru s-a întâmplat în județul Alba în ultimii ani, când Guvernarea portocalie nu a urmărit decât să-și atingă interesele electorale. Proiectele şi programele operaţionale funcţionează cel mai bine atunci când fac parte dintr-un cadru coerent şi când există o coordonare la nivel strategic. Pentru aceasta era nevoie ca executivul Consiliului Județean să pregătească și să urmărească atingerea obiectivelor unei strategii de dezvoltare a județului. În realitate, în Alba investițiile s-au realizat discreționar, după bunul plac al politicienilor PD-L, care astfel au adâncit discrepanțele între multe localități.
Planificarea strategică este un proces continuu, care trebuie utilizat de administrație, pentru a avea certitudinea că politicile şi programele existente corespund necesităţilor de dezvoltare economică ale comunităţii, în cadrul limitelor impuse de resursele locale disponibile. Se creează astfel un cadru care uneşte o serie de proiecte mai mici, pentru a realiza scopuri şi obiective economice şi sociale de întindere mai mare. Prin urmare, planificarea strategică ajută comunităţile să direcţioneze dezvoltarea economică. Planificarea strategică trebuie însoţită de promovarea la nivelul administraţiei publice a unui management strategic integrat la toate nivelurile, capabil să identifice şi să speculeze oportunităţile apărute în beneficiul comunităţii.
Experiența noastră ne dovedește faptul că înlăturarea decalajelor intrajudețene existente se poate realiza doar prin elaborarea unor strategii și programe speciale, pentru implementarea cărora sunt necesare eforturi conjugate ale tuturor actorilor județeni și locali implicați în acest proces, dar și fonduri financiare importante. Or, tocmai de multe fonduri publice județul nostru a fost văduvit în ultimii ani, datorită politicii păguboase și a lipsei de viziune a actualilor lideri ai PD-L.
Având în vedere considerațiile de mai sus, prin Strategia pe care o propunem pentru dezvoltarea socio-economică a județului Alba vom reduce disparitățile intrajudețene, prin valorificarea potențialului local, pentru a obține o dezvoltare teritorială echilibrată. În primul rând, vom urmări crearea a cât mai multe locuri de muncă, astfel încât cetățenii județului să-și poată asigura venituri decente, care să le asigure îmbunătățirea condițiilor de viață.
În cadrul acestui document au fost luate în considerare acele acțiuni care sunt de competența autorităților și organismelor județene și locale, care, până acum, nu au luat măsurile potrivite. Actualii diriguitori ai județului nu s-au bazat pe resursele noastre interne și s-au legat de caracteristicile naturale și culturale din județ mai degrabă prin festivism și festivaluri, decât pe investiții și creștere economică sănătoasă. Mai mult decât atât, aplicarea strategiei pregătite de USL Alba impune cooperare între actorii locali: administrația publică locală, întreprinzătorii, instituțiile de educație și pregătire profesională, dar și organizațiile non-profit. Strategia propusă de noi pentru dezvoltarea județului Alba, cuprinde principalele direcții de dezvoltare viitoare ale județului, iar la baza întocmirii sale au stat documentele programatice existente, dar și analizele realizate, împreună cu consultările cu organizațiile implicate în activitățile administrative, economice și sociale din județ.
Scopul imediat al strategiei pe care USL Alba a pregătit-o este dictat de necesitatea de a crea o viziune asupra politicii de dezvoltare a județului, prin acțiuni energice și de a pune la dispoziția administrației județene și întregului mediu socio-economic din județ, un ghid care să faciliteze luarea unor decizii necesare atenuării efectelor negative datorate luării unor măsuri total nepotrivite de liderii PD-L Alba, ca răspuns la procesele de restructurare și la criza economică, morală și politică în care acțiunile acestor politicieni ne-au adus. Avem obligația morală față de toți cetățenii județului să punem bazele unei dezvoltări armonioase și echilibrate în perioada 2012-2016.
Am plecat de la premiza că atingerea obiectivelor acestui program poate fi asigurată numai printr-un proces de implementare bazat pe parteneriat între mediul politic responsabil și oamenii cu adevărat implicați în activități economice și sociale în județul nostru, dar și printr-o intensă colaborare cu parteneri naționali, europeni și internaționali. Realizarea obiectivelor noastre strategice, impuse de acest program, este posibilă doar prin implicarea unor importante resurse financiare, pe care suntem pregătiți să le atragem în județul nostru, prin care să susținem măsurile pe care le-am preconizat. Aceste sume nu pot fi asigurate doar din bugetul județului și din bugetele locale, de aceea punem mare accent pe accesarea asistenței financiare din fondurile publice, dar și prin atragerea de investiții private sau provenite de la diverse instituții financiare. În acest fel vom promova un cadru de dezvoltare public-privat corespunzător, așa cum până acum nu s-a mai întâmplat.
Din punct de vedere al structurii, documentul programatic este alcătuit din trei capitole :
I) Analiza economico-socială a situației actuale;
II) Analiza SWOT;
III) Strategia de dezvoltare.
În vederea asigurării unei prezentări coerente și sintetice am propus ca perspectivele de dezvoltare să fie abordate în următoarea structură:
1) definirea viziunii de dezvoltare a județului Alba, la nivelul anului 2020;
2) definirea obiectivului strategic global;
3) definirea principalelor axe de dezvoltare, a obiectivelor specifice și a măsurilor preconizate pentru realizarea lor.
Legat de viziunea de dezvoltare, considerăm că, în anul 2020, prin aplicarea unor măsuri coerente, județul Alba devine un județ competitiv economic, atractiv din punct de vedere investițional și turistic, asigurând condiții bune de viață pentru cei ce trăiesc și muncesc aici.
Obiectivul strategic global al Strategiei de dezvoltare socio-economică a județului Alba, în viziunea USL Alba, este:
Creșterea calității vieții locuitorilor județului Alba, prin reducerea diferențelor de dezvoltare economică și socială, precum și prin creșterea competitivității economice. Pentru aceasta vom asigura utilizarea eficientă a tuturor resurselor naturale și umane, cu respectarea principilor dezvoltării durabile.
Orientarea de bază a strategiei USL pentru viitorul județului Alba o constituie valorificarea punctelor tari ale județului, pentru a nu rata oportunitățile de care beneficiem și pentru a minimiza efectele punctelor slabe. Nu vom repeta aceleași greșeli ale conducerii PD-L și vom pune în prim plan proiectele de investiții, indiferent din ce localitate sau din ce segment politic vor proveni ele. În esență, prin aceasta strategie vom lua acele măsuri care să permită creșterea competitivității economice a județului, care să permită creșterea numărului locurilor de muncă șu a veniturilor populației, ținând seama inclusiv de protecția socială absolut necesară în cazul unui județ cu gradul de dezvoltare pe care îl avem în acest moment, dar și de necesitățile de conservare a mediului.
Măsurile prin care vom implementa strategia pe care am pregătit-o vizează patru câmpuri principale de acțiune:
- Economia ;
- Infrastructura
- Resursele umane
- Mediul.
USL Alba consideră că principalele axe de dezvoltare ale județului Alba sunt:
1) Dezvoltarea economică și crearea de noi locuri de muncă;
2) Dezvoltarea infrastructurii fizice a întregului județ;
3) Dezvoltarea mediului rural și a agriculturii performante;
4) Creșterea calității capitalului uman și a serviciilor sociale;
5) Protejarea mediului și conservarea patrimoniului natural, istoric și cultural
al localităților.
Implementarea Strategiei de dezvoltare economico-socială a județului Alba elaborată de USL Alba va conduce, în ultimă instanţă, la diminuarea decalajelor de dezvoltare în interiorul județului, între mediul urban şi rural, între centrele urbane şi arealele adiacente, iar în cadrul oraşelor, între zonele atractive pentru investitori şi cele neatractive, printr-o mai bună utilizare a resurselor județene disponibile.
Subliniem că atingerea obiectivelor acestui program poate fi asigurată numai printr-un proces de implementare bazat pe parteneriat între actorii politici responsabili și cei social-economici din cadrul județului Alba, cu fonduri din finanțări locale, județene, naționale, europene și alte surse de finanțare internaționale”.
Ioan Dârzu , Președinte PSD Alba
Teodor Atanasiu, Președinte PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun