Rămâi conectat

Curier Județean

Alin Ignat, în cursa internă a PNL Alba pentru un loc de deputat: „Mă prezint colegilor mei și cetățenilor, cu decență, onestitate și dorință de mai bine pentru noi toți”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Într-o postare pe pagina proprie de pe o rețea de socializare, Secretarul de Stat, Alin Ignat își anunță intenția de a candida în cursa internă a PNL Alba, pentru un loc în Camera Deputaților.

„După 9 ani de activitate în mediul privat, am fost onorat să primesc, în decembrie 2019, propunerea ministrului muncii, Violeta Alexandru, de a face parte din echipa tinerilor de #lamuncă și am acceptat-o din dorința de a aduce un plus de eficiență și simplificare în sectorul public.

Ultimele 10 luni m-au găsit la treabă, de dimineața până noaptea, alături de colegii mei, în unul din cele mai grele ministere ale Guvernului României. A fost o perioadă extrem de complicată și plină de provocări, mai ales din perspectiva multitudinii de măsuri pe care am fost datori să le luăm urgent pentru a-i sprijini pe toți cei afectați de pandemie. Am fost acolo, am dezbătut variante, am propus soluții și le-am pus în practică fără întârziere. Nici nu s-ar fi putut altfel, evoluția lucrurilor nu ne-a lăsat timp sau loc pentru ezitări. Între activitatea din Parlament, unde am reprezentat Ministerul în comisii și în plenul celor două Camere și procesul de elaborare a actelor normative ce urmau să treacă prin Guvern, am lăsat în urmă orice altă preocupare pentru că am fost conștienți că de implicarea noastră totală depind angajați, angajatori, profesioniști, familii cu copii, persoane cu dizabilități, vârstnici și persoane vulnerabile din România și era nevoie să fim acolo pentru ei într-un moment de răscruce pentru noi toți.

Au fost luni extrem de intense în care am avut misiunea de a legifera, dar și de a comunica zilnic fiecare măsură adoptată, fiecare procedură de aplicare pentru diferitele forme de sprijin, așa am înțeles să ne asigurăm că beneficiarii cunosc pașii pentru accesarea resurselor puse la dispoziție de Guvernul Orban. În același timp, am monitorizat atent depunerea solicitărilor și viteza cu care acestea erau procesate și puse în plată. Totul pe baza unui sistem electronic complet nou (platformă online și roboți software) și pentru angajații ANPIS/ANOFM, și pentru cetățeni, și pentru noi.

Totul a funcționat cu eficiență maximă pentru că asta se întâmplă când muncești alături de o echipă de oameni serioși, profesioniști, dedicați, empatici și preocupați de problemele comunității.

A fost o perioadă în care am învățat și am acumulat enorm și nu exagerez când spun că întreg contextul pandemiei a făcut ca 10 luni de mandat în aceste vremuri să echivaleze un mandat întreg de 4 ani în condiții normale.

Acest Guvern a gestionat foarte bine toate problemele pe care pandemia le-a aruncat spre noi și mă bucur că, în calitate de secretar de stat la Ministerul Muncii, am putut fi parte dintr-o misiune pe cât de grea, pe atât de plină de rezultate clare pentru oameni.

Candidez intern pentru un loc de deputat pe listele PNL, la alegerile din decembrie și aceasta e o parte din expertiza cu care vin pentru a continua munca pentru simplificare legislativă, debirocratizare și digitalizare, în următorii 4 ani în Parlamentul României, iar tinerețea, energia și determinarea sunt elementele care completează tabloul cu care mă prezint colegilor mei și cetățenilor, cu decență, onestitate și dorință de mai bine pentru noi toți, pentru Alba, pentru România.

Am încredere. Va fi bine” a scris Secretarul de Stat, Alin Ignat pe facebook.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024 Două şantiere arheologice unde au fost făcute unele dintre cele mai importante descoperiri din ultimii ani din Alba, de la Râmeţ – în zona denumită de localnici „Gugu”, şi la Oarda – zona „Bulza”, vor continua şi în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea