Alimente tot mai scumpe: „România a ajuns să aibă pe rafturi aproape 70% alimente din import”
Alimente tot mai scumpe: „România a ajuns să aibă pe rafturi aproape 70% alimente din import”
Dragoș Frumosu, președintele Federatiei Sindicatelor din Industria Alimentara (SindAlimenta), avertizează că anul 2023 va fi foarte greu din punct de vedere economic.
„Situația din România este, din punctul meu de vedere, gravă. Țara noastră nu a mai trecut prin asta de foarte mulți ani, în condițiile în care au mai fost sincope în activitate. Totuși, venim după niște ani grei. În primul rând a fost pandemia, care a redus exporturile, noi exportând o parte din materia primă și chiar și produse alimentare. Pe de altă parte, a fost o perioadă plină de secetă, care a măcinat agricultorii la nivel european și internațional.
Au existat creșteri de prețuri la energie electrică (gaze, combustibil), care au dus la efecte negative asupra prețurilor alimentelor. De asemenea, avem războiul dintre Rusia și Ucraina, cunoscând că cele două state produceau cam 30% din necesarul de cereale. Toate astea au dus către o perioadă destul de grea din punct de vedere al prețurilor. Nu știu dacă aceste lucruri se vor modifica”, a declarat președintele Sindalimenta.
„Efectele negative vin în lanț. Anul 2023 va fi foarte greu”
Acesta a precizat că măsurile luate de Guvernul României nu sunt menite să conducă la scăderi de prețuri. „Nu au fost găsite soluțiile eficiente și nu a existat un dialog real cu reprezentanții din agricultură și din industria alimentară. Au fost câteva întâlniri, dar fără rezultate concrete.”
„România a ajuns, în acest moment, să aibă pe rafturi aproape 70% alimente din import. Asta înseamnă închiderea a foarte multe societăți mai mici. Efectele negative vin în lanț. A apărut creșterea procentului de șomaj, vânzări mai mici etc. Lucrurile nu se vor liniști curând. Anul 2023 va fi foarte greu. Nu cred că vom găsi soluții ca să ajungem să scădem prețurile. Mă așteptam să avem niște măsuri care să pondereze aceste creșteri. Puteam să acționăm pe partea de accize, de TVA. Trăim într-o piață liberă, dar se pot găsi soluții. Este inacceptabil ca prețurile să crească într-un procent așa de mare, având în vedere buzunarul sărac al românului”, a mai spus Dragoș Frumosu, conform gandul.ro.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Luca Niculescu, desemnat de Nicușor Dan ca și candidat pentru funcţia de prim-ministru Președintele Nicușor Dan a anunțat, în seara zilei de luni, 5 octombrie 2026 numele noului prim-ministru desemnat, la finalul consultărilor cu partidele și grupurile politice din Parlament. Premierul desemnat de Nicușor Dan este Luca Niculescu. Preşedintele Nicuşor Dan a avut luni o […]
Cum se planifică viitorul șoselelor din România: Istoria anchetelor de trafic „Origine-Destinație”
Cum se planifică viitorul șoselelor din România: Istoria anchetelor de trafic „Origine-Destinație” V-ați întrebat vreodată cum decid autoritățile unde este cea mai mare nevoie de autostrăzi, centuri ocolitoare sau modernizări de drumuri? Răspunsul stă în anchetele de trafic Origine-Destinație (O-D). Aceste anchete, prin care șoferii sunt opriți în puncte fixe pentru scurte întrebări despre traseul […]
Avertismentul transmis de un cunoscut economist: ,,România va fi în toate cărțile de economie peste 10 ani. La capitolul „așa nu”. Guvernele au făcut toate greșelile fiscale posibile din cărțile de economie”
Avertismentul transmis de un cunoscut economist: ,,România va fi în toate cărțile de economie peste 10 ani. La capitolul „așa nu”. Guvernele au făcut toate greșelile fiscale posibile din cărțile de economie” Economistul Radu Georgescu trage un semnal de alarmă cu privire la economia României, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare, luni, 5 […]
