Rămâi conectat

Ştirea zilei

Alexandru Sinea, director DSP Alba: „Cetățeanul dacă se vaccineză o face pentru el, nu o face pentru stat,un medic sau pentru un politician”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Alexandru Sinea, director DSP Alba: „Cetățeanul dacă se vaccineză o face pentru el, nu o face pentru stat, un medic sau pentru un politician”

Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Alba, Alexandru Sinea, s-a aflat în cursul zilei de astăzi în studioul Unirea FM premergător de o reuniune importantă în sistem de videoconferință, organizată de Ministerul Sănătății și Departamentul de Situații de Urgență la care au participat toți prefecții din România și directorii Direcțiilor de Sănătate Publică, precum și conducătorii Inspectoratelor de Situații de Urgență din tară.

În cadrul videoconferinței au fost discutate măsuri de pregătire referitoare la posibilitatea unui val cinci COVID, care se estimează că o să afecteze România în primăvara anului viitor, după cum reiese din declarațiile lui Alexandru Sinea. Totodată directorul DSP Alba afirmă că se dorește o organizare cât mai bună din timp, astfel încât instituțiile să fie cât mai bine pregătite pentru un eventual val cinci COVID și numărul de decese să fie cât mai redus.

 

Alexandru Sinea spune că suntem pe cale să ieșim din valul patru, fapt confirmat și de rapoartele zilnice ce relevă un număr mult mai scăzut de infectări decât în urmă cu o lună de zile : „Chiar și de opt – nouă ori mai scăzut, am avut la nivelul județului Alba un maxim de 450, iar în prezent avem mult mai puține cazuri și decese mai puține. Este clar că ne aflăm pe o pantă descendentă, dar nu trebuie să facem greșeala să ne relaxăm prea tare” , declară Alexandru Sinea.

„Vedem ce se întâmplă în toată Europa, știm cu toții că fiecare val din occident a urmat și în țara noastră, a venit și la nivelul României, tocmai de aceea trebuie să fim precauți și să ne organizăm cât mai bine. Toată lumea își dorește să scape de acest virus și toată lumea se întreabă cât mai ține și cât o să mai rezistăm în aceste condiții, nimănui nu îi place și nu îi convine situația, mai ales că sistemul sanitar este suprasolicitat, dar va trebui să fim cerebrali, să ne păstrăm cumpătul și să încercăm să facem față cât mai bine atât noi, cei din sistemul sanitar, precum și cetățenii”, completează directorul DSP Alba.

Cel mai dificil moment din valul patru: „Personalul medical a ajuns la limita epuizării, am văzut medici care au stat cu zilele prin spital”

Valul patru a fost o piatră grea de încercare a sistemului medical din județul Alba. Întrebat care a fost cel mai dificil moment  acesta răspunde: „Chiar tot valul patru ! A fost o perioadă de două luni când spitalele au fost efectiv asaltate, personalul medical a ajuns la limita epuizării, am văzut medici care au stat cu zilele în spital și nu au mai ajuns pe acasă, pentru că era nevoie de ei în tratarea pacienților,”

„Corpul medical și spitalele sunt dimensionate, la nivelul județului Alba, astfel încât să facă față la un număr normal de cazuri, peste această cazuistică normală s-au suprapus cazurile de COVID, dar numărul de medici, asistente și infirmieri a rămas același, iar situația nu a fost deloc ușoară. Practic cu același număr de oameni a trebuit să investighezi, soluționezi și să tratezi  un număr aproape dublu de cazuri.

A fost infernal ! Telefoanele sunau non-stop, de dimineața până seara, colegii mei au avut o perioadă de încordare psihică fenomenal de grea, anchetele epidemiologice trebuiau făcute de la o zi la alta, peste patru sute în vârful valului, trebuia să fi la marele fix și să fi pregătit pentru ceea ce va urma. Am trecut peste acest hop, peste această perioadă grea și sperăm să putem să ne și odihnim, să ne recăpătăm puterile și să sperăm că acest val cinci va fi resimțit într-un mod cât mai ușor.”

Paturile ATI din județul Alba: Au fost momente când necesarul a depășit numărul de paturi disponibile?

„Da, sigur! Capacitatea a fost mărită pe măsura creșterii numărului de cazuri, este o măsură a adresabilității. Au fost discuții care privesc sistemul medical, în interior, dar și discuții în care se putea, probabil, face mai mult, dar a existat o anumită reticiență. Când s-a ajuns la un aflux mare, de 50-60 de persoane ce s-au prezentat la o unitate de primiri urgență, toți cu COVID, atunci nu ai mai avut de ales, a trebuit să deschizi spitale, să deschizi saloane dedicate, pentru că acei oameni trebuiau tratați, erau de multe ori oameni cu insuficiență respiratorie ce avea nevoie de oxigen și care nu puteau să se trateze acasă, mai ales când vorbim despre o formă medie sau severă de boală.”, declară Alexandru Sinea.

Care ar fi principalele învățături de care ar trebui să țină seama specialiștii din sănătate publică după valul patru astfel încât anumite situații să nu se mai repete în valul cinci? 

„Consider ca ar fi mult mai bine să luăm lucrurile mai din timp, știm că în vară s-a vorbit de o relaxare atât a populației cât și a sistemului sanitar,  toată lumea s-a relaxat excesiv și nimeni nu s-a așteptat ca în toamnă să vină un val patru de o asemenea magnitudine, aș prefera să ne pregătim pentru ce este mai rău și să ne bucurăm dacă intensitatea va fi una mai mică, decât să ne pregătim pentru o intensitate mai mică și ea să vină exponențial mai mare. Asta ar trebui făcut în întreaga țară, în județul Alba am fi putut să deschidem 100 de paturi, doar că nu am avut personal, nu am avut medici anesteziști și personal medical specializat, nu ai de unde să imporți acești medici ATI.”, consideră Alexandru Sinea.

„Se vorbea la un moment dat despre accesul bolnavilor non-COVID în spitale, s-a încercat la nivelul județului Alba ca acest acces să fie permis. Bolnavii oncologici, alte boli cronice sau acute care aveau nevoie de investigații și tratament au fost tratate în spitale, inclusiv în valul patru, problema a fost că acești medici trebuia să trateze și acești bolnavi și cei COVID. Numărul cadrelor medicale este unul fix, acesta nu poate să crească, nu a putut nici în occident, nu ai avut 4-5 ani să formezi o „armată” de medici să faci față asaltului.” , completează Alexandru Sinea

Vaccinare la nivelul județului Alba și la nivel național

„Nivelul se păstrează constant, dar este relativ scăzut. A fost în această toamnă o perioadă când nivelul vaccinărilor zilnice a fost unul relativ crescut din varii motive: lumea s-a speriat, au fost tot felul de zvonuri legate de certificatul de vaccinare sau măsuri care urmau să se ia. Aș dori să precizez că: cetățeanul dacă se vaccineză o face pentru el însuși, nu o face pentru statul român, pentru un medic sau pentru un politician. Aceasta este o acțiune voluntară care o faci pentru tine ca să fi protejat.

Este cert că această pandemia va fi depășită doar când, iar asta este demonstrat științific și din punct de vedere istoric – să ne aducem aminte de gripa spaniolă – o pandemie va trece atunci când virusul trece prin majoritatea oamenilor, când ia contact cu marea majoritatea a oamenilor, 80-90%, practic când se atinge acea imunitate de turmă. Ei bine, este o foarte mare diferență când virusul trece printr-un organism vaccinat sau unul nevaccinat, într-adevăr și o persoană nevaccinată poate să facă o formă foarte ușoară de boală, dar sunt și foarte multe cazuri când persoane nevaccinate, chiar și foarte tinere, fac forme grave de boală.

Cel mai important lucru este ca cetățeanul să nu lase la mână norocului, să nu joace ruleta rusească și dacă este posibilitatea de a primi o protecție prin vaccinare să facă acest lucru. În momentul în care virusul atinge un organism vaccinat el slăbește, pierde din putere, circulația prin organisme nevaccinate întărește virusul și îl face să muteze, acest virus poate să înregistreze mutații mult mai periculoase și să fie mult mai agresiv. Tocmai de aceea este foarte important, chiar dacă vină valul cinci, ca aceste infectări să se producă la cât mai multe persoane vaccinate, acest virus va circula până când va deveni o gripă sezonieră.”, declară Alexandru Sinea, directorul DSP Alba.

 

 

 

 

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România Recent, la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri – CATTIA Brașov, a avut loc ședința Adunării Generale a Asociației Parcurilor Industriale, Tehnologice, Științifice și a Incubatoarelor de Afaceri din România – APITSIAR. Pe agenda de lucru a reuniunii s-a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea