Ştirea zilei

Alexandru Micaciu: Fostul inspector şcolar – liberalul Dan Cherecheş face acuzaţii fără acoperire la adresa mea

Ioana Oprean

Publicat

în

În ediţia online a ziarului Unirea de vineri 5.12.2014 a apărut articolul cu titlul ”Scandal la un liceu din Cugir. Se cere demisia directorului pentru că ar fi folosit elevi în acţiuni electorale”. În materialul respectiv, liberalul Dan Cherecheş, actualmente profesor la Colegiul Tehnic ”Ion D. Lăzărescu” aduce acuzaţii nefondate la adresa subsemnatului şi a profesorului Iancu Ionuţ, consilier educativ la instituția mai sus menționată, cu referire la faptul că împreună cu Adrian Păştină, director executiv la DJST Alba, ne facem responsabili de implicarea unui număr de 15 elevi în campania electorală, în timpul orelor de curs.

Petrecerea Divorțaților

În acest context doresc să fac câteva precizări:

Fiind vorba de o adresa oficială, prin care o instituție publică a solicitat Colegiului să ia parte la o acţiune care urma să se desfăşoare pe data de 31.10.2014, dar care nu avea nimic comun cu campania electorală, fapt ce reiese si din adresa prezentata si de d-l Cherecheş, mai precis organizarea unui seminar cu tema ”Tineretul-cunoaştere si implicare” am raspuns ca de fiecare dată oricărei alte instituţii,  afirmativ, dând curs solicitarii facute.  In acest sens, am inmanat adresa primită consilierului educativ  prof. Iancu Ionuţ  pentru a da curs invitatiei primite, fară a nominaliza elevii care urmau sa participe la activitatea respectivă.

Având in vedere cele menționate in adresă şi anume, ca elevii participanţi vor fi preluaţi de la şcoală de catre responsabilii de proiect susbsemnatul Alexandru Micaciu nu a participat la aceasta activitate. Din cele relatate de consilierul educativ nu au existat incidente care sa-mi fie semnalate. Referitor la acuzele aduse de d-l Dan Chereches privind o implicare a elevilor in activitati politice organizate de PSD Cugir, fac precizarea ca in articolul din ziarul Unirea la care face referire si dl Chereches nu rezulta ca elevii ar fi luat parte la campanie in timpul orelor de curs. In acest scop citez din art. aparut in data de 31.10.2014 în ziarul Unirea în care autorul menţionează chiar în debutul articolului :

”Vineri după-amiază, membrii echipei de campanie care îl susţin pe candidatul Victor Ponta pentru funcţia de preşedinte al României l-au avut alături pe europarlamentarul PSD Victor Negrescu. “

Director Colegiu Tehnic Ion. D. Lăzărescu Cugir

Ing. Alexandru Micaciu


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]

Citește mai mult