Ştirea zilei

ALERTĂ METEO: COD GALBEN și PORTOCALIU de FURTUNI în Alba și alte județe, până luni. Averse, descărcări electrice și izolat grindină

Ioana Oprean

Publicat

în

ALERTĂ METEO: COD GALBEN și PORTOCALIU de FURTUNI în Alba și alte județe, până luni. Averse, descărcări electrice și izolat grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă, 20 august, o avertizare cod galben și portocaliu de furtuni, valabilă până luni.

Petrecerea Divorțaților

COD GALBEN

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în Banat, apoi în extindere în jumătatea sud-vestică a teritoriului. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala mâine (21 august) în Maramureș și în restul Transilvaniei și al Munteniei. Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat până la mijlocul săptămânii viitoare.

COD PORTOCALIU

În Banat, Oltenia, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70…90 l/mp. Sâmbătă (20 august) după-amiază și în prima parte a nopții pe alocuri vor fi vijelii puternice (rafale de peste 70…90 km/h).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos Dr. Bogdan Nicolae, medic specialist urolog în cadrul Compartimentului de Urologie al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, a realizat în premieră în cadrul spitalului o adenomectomie bipolară minim invazivă, oferind pacienților cu adenom de prostată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]

Citește mai mult