Curier Județean

Alegeri la AOR Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În cadrul ultimei şedinţe, conducerea Filialei Alba a Academiei Olimpice Române a anunţat că este necesară reorganizarea AOR Alba, din cauză că multe dintre persoanele care deţinuseră funcţii în comisiile de specialitate acum se află doar în evidenţe, nemaifiind active. La discuţii au fost prezenţi deputatul Clement Negruţ – directorul AOR Alba, vicepreşedintele Ioan Bâscă, secretarul Vasile Grozav, Dan Susa şi fostul arbitru Lucian Dan, ambii din cadrul DJST Alba, antrenorul Emil Stănilă şi prof. Ioan Ţăran – director adjunct la Liceul Sportiv Alba Iulia.
Şeful AOR Alba, Clement Negruţ, a declarat că trebuie întocmită o listă cu toate persoanele care doresc să activeze şi să se implice cu adevărat în viaţa filialei pentru a fi convocate în vederea organizării alegerilor. Totodată, a dispus întocmirea programului de activitate pe anul 2011 al AOR Alba şi corelarea acestuia cu planul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Alba. Directorul AOR Alba a mai spus, de asemenea, că trebuie aşezate pe o altă bază relaţiile cu conducerea Academiei Olimpice Române, astfel încât activitatea rodnică desfăşurată de filiala pe care o conduce să fie vizibilă şi la nivel central, deoarece AOR Alba este fruntaşă între filialele din ţară. Alegerile vor avea loc în 18 februarie, la ora 10.00, la sediul Instituţiei Prefectului. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bibliotecile comunale, tot mai puţine în judeţul Alba: Doar o parte dintre bibliotecarii din județ, angajați pe o funcție specifică

Ioana Oprean

Publicat

în

Bibliotecile comunale, tot mai puţine în judeţul Alba: Doar o parte dintre bibliotecarii din județ, angajați pe o funcție specifică Doar peste jumătate din cele 78 de municipii, oraşe şi comune din judeţul Alba mai au biblioteci publice. În mediul rural, din cele 67 de comune, mai sunt biblioteci funcţionale în general în cele din […]

Citește mai mult

Curier Județean

11 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

11 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează duminică, 11 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Festivalul „Armonii și Gusturi” la Pianu 2026: Târg de produse tradiționale românești și expoziție cu vânzare, Bostaniada pentru copii, spectacol folcloric și concerte

Ioana Oprean

Publicat

în

Festivalul „Armonii și Gusturi” la Pianu 2026: Târg de produse tradiționale românești și expoziție cu vânzare, Bostaniada pentru copii, spectacol folcloric și concerte Comuna Pianu a fost, în weekend-ul care se apropie de final, gazda celei de-a V-a ediții a Festivalului Armonii și Gusturi, organizat cu prilejul sărbătoririi zilei naționale a produselor agroalimentare românești. În […]

Citește mai mult