Actualitate

Albaiulienii îşi vor putea izola termic blocurile cu bani de la Uniunea Europeană

Alexandra Mates

Publicat

în

*Vezi care sunt condiţiile impuse pentru a putea beneficia de acest proiect guvernamental

Petrecerea Divorțaților

 Guvernul a  aprobat în cadrul şedinţei de astăzi un program pentru izolarea termică a blocurilor din municipiile reşedinţă de judeţ şi din Capitală. Aşadar, din judeţul nostru în acest program va intra municipiul de reşedinţă, respectiv Alba Iulia. Blocurile eligibile trebuie să fi fost construite în intervalul 1950-1990. Proiectul va beneficia de un buget total de 304 milioane euro, din care 150 milioane euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar 154 milioane euro reprezintă contibuţia naţională asigurată din bugetul de stat, bugetul autorităţilor locale şi, la solicitarea Comisiei Europene, contribuţii ale asociaţiilor de proprietari, a anunţat ministrul Dezvoltării Regionale, Eduard Hellvig. Datele prezentate de acesta arată că peste 220.000 de apartamente au fost construite în această perioadă la nivel naţional, fără să fie reabilitate termic. Gradul de confinanţare a fiecărui proiect depus va fi de 60% din FEDR şi bugetul stat, restul fiind acoperit de autorităţile locale şi asociaţiile de proprietari. Contribuţia de 40% a autorităţilor locale şi asociaţiilor de proprietari va varia în funcţie de veniturile persoanelor beneficiare. Astfel, dacă mai mult de jumătate dintre proprietari din clădirea supusă reabilitării termice au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 150 euro, contribuţia asociaţiei locatari va fi de 10%, iar a autorităţii locale de 30%. Dacă mai mult de jumătate dintre proprietari au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 350 euro, contribuţia asociaţiei de locatari va fi egală cu cea a autorităţii locale, respectiv 20%, iar dacă membrii asociaţiei de locatari au un venit mediu net de 500 euro, contribuţia asociaţiei va fi de 30%, iar a autorităţii locale de 10%.

Proiectele vor putea fi depuse începând cu 15 octombrie, urmând ca începând cu 1 noiembrie potenţialii beneficiari să poată depună proiectele la sediile Agenţiilor de Dezvoltare Regională, în cazul municipiului Alba Iulia la ADR 7 Centru. Termenul de aprobare a unui proiect nu ar trebui să depăşească 30 de zile. Proiectele vor fi aprobate după principiul „primul venit, primul servit”, a spus ministrul, care a adăugat că, în prezent, autorităţile pregătesc un program asemănător de creştere a perfomanţei energetice pentru clădirile de interes şi utilitate publică din învăţământ şi sănătate.  În condiţiile în care se va dovedi un succes, programul va fi inclus şi în exerciţiul financiar 2012-2020 al Uniunii Europene, a mai spus ministrul Dezvoltării.

Programul se va încheia în anul 2013, însă ar putea să fie inclus şi pe perioada de finanţare 2014-2020.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor Cea mai mare pensie de serviciu plătită în România ajunge la aproximativ 67.000 de lei pe lună, potrivit declarațiilor președintei Casei Naționale de Pensii Publice, […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]

Citește mai mult