Albaiulianul Marius Sepi este noul prim-vicepreședinte al Federației SANITAS
Liderul de sindicat din Alba Iulia, Marius Sepi, a fost ales prim-vicepreședinte al Federației Sanitas. Sindicaliștii din Sănătate și-au ales noua conducere la Congresul ce a avut loc la Sinaia.
Noua conducere este formată din: Leonard Bărăscu – președinte, Marius Sepi – prim-vicepreședinte, Răzvan Gae, Iulian Pope și Mircea Ciocan – vicepreședinți și Claudia Petcu – secretar general.
Lucrările congresului au cuprins și stabilirea strategiei Federației Sanitas în perioada 2012 – 1014 care vizează printre altele: elaborarea unui sistem cadru de salarizare care să fie integrat în prevederile contractelor colective de muncă ce urmează a fi încheiate între Ministerul Sănătăţii şi Federaţia SANITAS în următorii 4 ani; menţinerea locurilor de muncă şi ocuparea tuturor posturilor vacantate prin migraţia forţei de muncă; negocierea, aplicarea şi garantarea clauzelor contractelor colective de muncă la toate nivelurile; creşterea numărului membrilor Sanitas în sectorul Sănătate; dezvoltarea unui plan de programe educaţionale pentru profesionalizarea liderilor SANITAS.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE VIDEO | Accident în Alba Iulia: Trotinetist rănit, după ce a fost lovit de un autoturism, pe Bulevardul Republicii. Trafic îngreunat
Accident în Alba Iulia: Trotinetist rănit, după ce a fost lovit de un autoturism, pe Bulevardul Republicii. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut loc miercuri, în jurul orei 13.00, în Alba Iulia. Un autoturism a fost lovit de o mașină pe Bulevardul Republicii. Traficul rutier este îngreunat pe Bulevardul Republicii, din municipiul Alba Iulia, […]
Marea Breaslă a Micilor Meșteri își redeschide porțile la Palatul Principilor Transilvaniei: Din 19 octombrie 2026, 22 de ateliere, dintre care 6 noi, îi așteaptă pe copii la Alba Iulia
Marea Breaslă a Micilor Meșteri își redeschide porțile la Palatul Principilor Transilvaniei: Din 19 octombrie 2026, 22 de ateliere, dintre care 6 noi, îi așteaptă pe copii la Alba Iulia Marea Breaslă a Micilor Meșteri își redeschide porțile la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia. Începând cu 19 octombrie, programul de educație muzeală revine într-o […]
1-8 octombrie | Circulația rutieră spre și dinspre Ciumbrud, închisă la trecerea la nivel cu calea ferată din Aiud. Se efectuează lucrări de reabilitare a căii ferate
Circulația rutieră spre și dinspre Ciumbrud, închisă la trecerea la nivel cu calea ferată din Aiud. Se efectuează lucrări de reabilitare a căii ferate Începând cu 1 octombrie, ora 07:00, până în data de 08 octombrie, ora 18:00, circulația rutieră înspre și dinspre localitatea Ciumbrud va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată […]
