Rămâi conectat

Ştirea zilei

Alba Iulia și Sebeș printre localitățile care vor primi bani pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alba Iulia și Sebeș printre localitățile care vor primi bani pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie

ADR Centru continuă contractarea proiectelor Regio și alocarea de fonduri pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială în comunitățile din Regiunea Centru. Două noi contracte s-au semnata în cursul lunii iulie, numărul total de proiecte în implementare ajungând la 13, cu o valoare totală de peste 121 milioane lei, din care peste 73 milioane lei sunt fondurile Regio 2014-2020 alocate pentru realizarea activităților. În lista municipiilor ce au semnat contracte pentru investiții ce sprijină scoaterea din sărăcie a comunităților urbane marginalizate se regăsesc Mediaș, Sfântu Gheorghe, Alba Iulia, Sebeș, Săcele și Târgu Mureș.

”În multe din localitățile Regiunii Centru există probleme referitoare la zone sau cartiere marginalizate unde majoritatea cetățenilor ce locuiesc în perimetru sunt cu risc de sărăcie. Pentru aceste probleme, prin actualul Program Operațional Regional 2014-2020, avem Axa Prioritară 9.1 în cadrul căreia se pot finanța acțiuni ce vin să rezolve, o parte din aceste probleme, fie prin noi funcțiuni, fie prin modernizarea acestor cartiere, fie prin construcția de locuințe sociale. Este o axă la care am lucrat împreună cu colegii ce gestionează Programul Capital Uman și am semnat 13 contracte iar în perioada imediat următoare vom semna alte 14 contracte de finanțare.

Cele 27 proiecte au o valoare totală de aproape 213 milioane lei, din care aproape 130 milioane lei este suma fondurilor nerambursabile pe care le vom aloca prin POR. Aceste fonduri vor merge la alte investiții complementare pentru dezvoltarea zonelor marginalizate din Sebeș, Săcele, Târgu Mureș dar și Codlea, dar avem și cazuri în care printr-un singur proiect s-a propus rezolvarea per ansamblu a mai multor componente, cum este, de exemplu, la Alba Iulia, unde este propus un proiect integrat. Toate proiectele de pe Axa 9 completează numărul consistent de proiecte aflate în derulare depuse de aceste municipalități și multe altele, scopul fiind să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor din regiune, creșterea coeziunii sociale și să contribuie la creștere economică”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Prin contractele semnate pentru finanțare prin Axa prioritară 9.1 a POR 2014-2020, Primăria municipiului Mediaș are în implementare proiecte Regio prin care se va realiza reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnazială Ighisu Nou, realizarea unui centru Social Comunitar de Agrement și Sport, construirea de locuințe sociale colective, inclusiv utilități și amenajări exterioare și a unui loc de joacă pe strada Baia de Nisip, precum și un Centru Comunitar Medico-Social (în fostul Corp ”R” Aviație).

La Alba Iulia proiectul prevede realizarea unor investiții pentru un crearea unui ansamblu urban cu spații socio-culturale, educative și de locuit în cartierul Gheorghe Șincai, respectiv amenajarea de alei auto, stație de autobuz, parcări, un teren minifotbal, modernizarea Talciocului, amenajarea de spații verzi și construirea unui centru multifuncțional, precum și a 21 de apartamente.

Municipiul Sfântu Gheorghe are în implementare proiecte prin care se vor construi 50 de locuințe sociale și o grădiniță în cartierul Orko, dar și construirea unui centru comunitar integrat cu săli dedicate pentru servicii socio-educaționale tip centru de zi pentru copii, servicii de informare și consiliere pentru adulți, săli pentru servirea mesei, servicii medicale și blocul medical ce va fi compus din hol de așteptare, cabinet medical, izolator și grup sanitar.

Prin fondurile nerambursabile alocate prin proiectele semnate până în prezent și aflate în implementare, municipiul Sebeș va construi locuințe sociale și va moderniza patru străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna De Aur, Sticlarilor din cartierul marginalizat.

Municipiul Săcele, are în derulare proiecte prin care vor crea spații pentru activități comunitare și de petrecere a timpului liber, reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu program normal nr. 4 pentru cei 114 copii care învață acolo, urmând ca alte 4 proiecte să completeze investițiile ce vor îmbunătății calitatea vieții locuitorilor din zonă.

Prin primul contract de finanțare semnat recent pe această axă, municipiul Târgu Mureș va moderniza strada Prutului, urmând ca alte 3 contracte de finanțare să intre la finanțare în perioada următoare.

Informații background de finanțare POR 2014-2020:

Proiectele finanțate în cadrul Axei Prioritare 9.1 a Programului REGIO 2014-2020 au la bază Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei pentru perioada 2015-2020, conform căreia „toți cetățenii trebuie să aibă oportunități egale de a participa în societate, să fie apreciați și valorizați, să trăiască în demnitate, iar nevoile lor elementare să fie satisfăcute și diferențele respectate”. Obiectivul principal al fiecărei cereri de finanțare constă în reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, alături de îmbunătățirea calității vieții acestora, creșterea coeziunii sociale, îmbunătățirea mediului de viață și creștere economică în teritoriul vizat de Strategia de Dezvoltare Locală.

Pentru perioada 2014 – 2020, primăriile au putut folosi acest nou instrument de dezvoltare teritorială și anume dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC). DLRC se realizează prin intermediul strategiilor de dezvoltare locală pe zone integrate și multisectoriale, elaborate de GAL-uri (grupurile de acțiune locale constituite pentru aceste strategii), având la bază nevoile și potențialul local. Fiecărei strategii de dezvoltare locală îi corespunde un “pachet de proiecte”, prin implementarea căruia strategia își va atinge obiectivele. În zonele urbane, strategiile vizează intervenții integrate, de tip hard (infrastructura) si soft (servicii) care urmăresc combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale in comunitățile marginalizate, cu accent asupra celor cu populație aparținând minorității roma. La nivelul proiectelor, fiecare tip de proiect se va finanta din PO – ul corespunzător, respectiv POR finanțează investițiile în infrastructură şi echipamente, iar prin POCU se finanțează investițiile complementare de tipul serviciilor.

Abordarea inovativă a acestui instrument promovează măsuri adecvate nevoilor beneficiarilor, cu accent pe activitățile destinate reducerii sărăciei şi excluziunii sociale, prin implementarea unor planuri (strategii) integrate ce vor cuprinde atât intervenţii infrastructurale (care să asigure locuirea, ocuparea prin activităţi de economie socială, furnizarea integrată a serviciilor minimale medicale şi sociale) cât şi intervenţii ce vizează diversele tipuri de servicii acordate comunităţilor defavorizate va avea ca rezultat scăderea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, ceea ce va avea, pe termen lung, atât un impact social, de îmbunătăţire a calităţii vieţii locuitorilor, cât şi un impact economic, de sporire a forţei de muncă disponibile să desfăşoare activităţi economice.

Lista contractelor poate fi consultată la http://regio-adrcentru.ro/lista-nominala-por-2014-2020/ .


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Bordean Alex-Andrei, de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, performanță remarcabilă la olimpiada de tehnologia informației: Locul I la etapa județeană și calificare la națională

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bordean Alex-Andrei, de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, performanță remarcabilă la olimpiada de tehnologia informației: Locul I la etapa județeană și calificare la națională Citește și: Performanță deosebită pentru un elev de clasa a VI-a din Alba Iulia: Stănilă Răzvan, locul I la Olimpiada Micilor Istorici – Faza Județeană și calificare la națională Bordean […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea