Curier Județean

Alba Iulia- mândră de oamenii ei: Două noi titluri de cetățean de onoare decernate azi, la Muzeul Principia, domnilor Gheorghe Anghel și Ioan Rus

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Alba Iulia- mândră de oamenii ei: Două noi titluri de cetățean de onoare decernate azi, la Muzeul Principia, domnilor Gheorghe Anghel și Ioan Rus

Recunoaștere, apreciere, gratitudine, emoții, flori și aplauze- au fost ingredientele principale ale dimineții de sâmbătă, la Alba Iulia.

Petrecerea Divorțaților

De la 11:00, timp de o oră, în spațiul muzeal Principia, din inima Cetății, a avut loc festivitatea de decernare a titlului de cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia, completată cu premierea și momentul acordării diplomelor de mulțumire pentru profesorii îndrumători ai elevilor olimpici din oraș.

O adevărată somitate în materie de istorie, cercetătorul și muzeograful Gheorghe Anghel a fost primul care a intrat, de astăzi, în galeria oamenilor extraordinari ai Cetății, primind titlul de cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia. Lui i s-a alăturat avocatul Ioan Rus, o personalitate remarcabilă, care și-a pus masiv amprenta pe istoria modernă a orașului.

“ Nu clădirile, nu străzile sau zidurile, nici măcar istoria, transformă un oraș… Oamenii sunt valorile supreme și sunt încântat că, de astăzi, Alba Iulia e mai bogată cu doi cetățeni de onoare. Atât domnul Gheorghe Anghel, cât și domnul Ioan Rus, care ne-au onorat cu prezența și pe care i-am onorat azi conferindu-le titlul de cetățean de onoare al municipiului nostru, și-au dedicat, discret dar cu devotament, întreaga viață pentru a ajuta Alba Iulia să ajungă unde este acum. Alba Iulia le mulțumește! La fel cum le mulțumește și creatorilor de viitor, tuturor profesorilor îndrumători ai olimpicilor din oraș, dar și tuturor celor implicați în tot ceea ce înseamnă educație în Alba Iulia, de la grădinița până la universitate!” a declarat Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Un microrecital susținut de Daniel Avram cu chitara lui magică a fost liantul perfect între cele două părți ale festivității, iar toți cei prezenți au savurat fiecare acord și aplaudat fiecare cântec.

Partea a doua a evenimentului de azi, de la Principia, a fost rezervată premierii profesorilor implicați în pregătirea elevilor olimpici ai școlilor și liceelor din Alba Iulia, după ce vineri, în prima seară de AlbaFest 2023, copiii și-au primit laurii, în fața a mii de oameni.

AlbaFest continuă astăzi și mâine în Alba Iulia, cu concerte susținute de artiști de calibru din industria muzicală romănească: Smiley, Carla’s Dreams, Cabron, Alina Eremia, Mario Fresh, Holly Molly sau Andia, iar albaiulienii și turiștii sunt invitați și așteptați în număr cât mai mare în Piața Cetății, de la 7 seara.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Boxă la maximum, fascicule de lumină în geam și injurii de față cu o minoră: Bărbat trimis în judecată la Judecătoria Câmpeni pentru încălcarea repetată a ordinului de protecție

Ioana Oprean

Publicat

în

Boxă la maximum, fascicule de lumină în geam și injurii de față cu o minoră: Bărbat trimis în judecată la Judecătoria Câmpeni pentru încălcarea repetată a ordinului de protecție Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Câmpeni a dispus începerea judecății într-un dosar penal privind încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Un bărbat din […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Incendiu de vegetație uscată în Șanțurile Cetății Alba Carolina: Intervenție a pompierilor din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu de vegetație uscată în Șanțurile Cetății Alba Carolina: Intervenție a pompierilor din Alba Iulia Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în seara zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026 în Alba Iulia, în șanțurile Cetății Alba Carolina.  „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în municipiul Alba […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Incident rutier grav la Lunca Mureșului: Tânăr de 24 de ani, beat criță, s-a urcat pe bicicletă alături de tatăl său și a intrat într-o mașină parcată, avariind-o

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident grav la Lunca Mureșului: Tânăr de 24 de ani, beat criță, s-a urcat pe bicicletă alături de tatăl său și a intrat într-o mașină parcată, avariind-o Un incident rutier grav s-a produs în după amiaza zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026, la Lunca Mureșului. Potrivit surselor ziarulunirea.ro, un tânăr în vârstă de 24 de […]

Citește mai mult