Politică Administrație

Alba – în fruntea clasamentului ratei șomajului din Regiunea Centru!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Trei sferturi din șomerii județului sunt neindemnizați, iar 80 la sută au studii primare

Petrecerea Divorțaților

Potrivit statisticilor, la finele lunii mai, în Alba erau înregistraţi 8.620 de șomeri, cu 8 mai puțini faţă de luna anterioară, efectivul lor fiind mai mic cu 5.518 persoane față de aceeași perioadă a anului trecut. Din totalul șomerilor, femeile au reprezentat 43,8 la sută. În ceea ce privește nivelul de instruire, din cei peste proiecte europene someri028.000 de șomeri, 81 la sută au studii primare, gimnaziale și profesionale, 13 la sută sunt absolvenți ai învățământului liceal și postliceal, iar 6 la sută au studii superioare. Trei sferturi din șomeri nu beneficiază de indemnizație, numărul lor fiind cu aproape 2 la sută mai mare decât în luna precedentă; 24,2 la sută din șomerii înregistrați primesc indemnizație, efectivul acestora fiind în scădere cu aproape 6 la sută față de aprilie 2016. La finele lunii mai, rata şomajului se cifra la 5 la sută, în timp ce cu un an în urmă era de 8,2 la sută.

În rândul femeilor, rata şomajului a fost de 4,8 la sută și 5,2 la sută la bărbați. Cel mai mare număr de şomeri, înregistrat în luna mai 2016 la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, a fost în oraşele: Alba Iulia – 695 de persoane, Blaj – 605 persoane, Aiud – 300 de persoane, Sebeş – 252 de persoane, Zlatna – 241 de persoane, iar la Ocna Mureş erau 182 de șomeri. Dintre comune, au avut cei mai mulți șomeri înregistrați: Jidvei – 624 de șomeri, Ighiu – 266 de șomeri, Cetatea de Baltă – 263 de persoane, Scărişoara – 228 de persoane, Roşia Montană – 217 persoane, Albac – 216 persoane,  Bucerdea Grânoasă – 181 de persoane, Avram Iancu – 167 de persoane, Şona – 167 de persoane,  Câlnic – 166 de șomeri, iar la Săsciori erau 152 de șomeri. Dintre oraşe, cele mai mari ponderi ale șomerilor în totalul populației active se remarcă la: Zlatna – 4,62 la sută, Blaj – 4,53 la sută, Baia de Arieş – 3,84 la sută, Câmpeni – 3,37 la sută; cele mai mici ponderi se înregistrează la: Cugir – 0,83 la sută, municipiul Sebeş – 1,19 la sută, municipiul Alba Iulia – 1,36 la sută. În mediul rural, cele mai mari ponderi ale şomerilor înregistraţi în totalul populaţiei de 18-62 de ani s-au consemnat la: Scărişoara – 25,03 la sută, Avram Iancu – 19,56 la sută, Poiana Vadului – 19 la sută, Jidvei – 18,26 la sută, Albac – 16,76 la sută, Vadu Moţilor – 16,23 la sută; cele mai mici valori se înregistrează în comunele: Vinţu de Jos – 1,83 la sută, Mihalţ – 1,80 la sută,  Stremţ – 1,57 la sută, Galda de Jos – 1,45 la sută, Daia Română – 1,37 la sută și Şugag – 1,14 la sută.

Alba – campioană la șomaj

La nivelul Regiunii Centru, la finele lunii mai erau înregistrați 47.782 de șomeri, ei  reprezentând 11,6 la sută din totalul şomerilor la nivel naţional. În regiune, cei mai mulţi şomeri sunt în judeţul Mureş – 11.286 de persoane, urmat de Braşov – 10.010 persoane, Alba – 8.620 de șomeri, Sibiu – 6.979 de șomeri, Harghita – 6.906 șomeri și Covasna – 3.981 de șomeri. Faţă de luna aprilie, numărul şomerilor a scăzut în judeţele: Covasna – cu 283 de persoane și Alba – cu 8 persoane şi a crescut în Harghita – cu 234 de persoane, Mureş – cu 297 de persoane, Braşov – cu 92 de persoane şi Sibiu – cu 13 persoane. Cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în judeţul Alba – 5 la sută, urmat de Harghita – 5 la sută, Mureş – 4,6 la sută,  Covasna – 4,5 la sută, Braşov – 4 la sută și Sibiu – 3,6 la sută. (


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]

Citește mai mult