ALBA: În acest an, 2 persoane au murit intoxicate cu monoxid de carbon
Disfuncţionalităţile înregistrate la coşurile de fum sau utilizarea aragazurilor ca surse de încălzire sunt câteva dintre cauzele care au stat la originea a numeroase evenimente tragice înregistrate în aria de activitate a companiei E.ON Gaz Distribuţie, în prima lună a acestui an.
Astfel, numai în intervalul 1 ianuarie – 4 februarie 2013, în judeţul Alba s-au înregistrat 2 victime urmare a intoxicaţiei cu monoxid de carbon iar în toată aria de activitate a E.On s-au înregistrat 8 decese având aceeași cauză, ceea ce înseamnă că la fiecare patru zile o persoană a murit asfixiată cu monoxid de carbon.
Potrivit reprezentanțior companiei, numărul persoanelor decedate în acest interval de aproximativ o lună este similar cu numărul celor decedate pe parcursul întregului an 2012, situaţia fiind una fără precedent.
Cauza principală a acestor evenimente tragice a fost utilizarea unor surse de încălzire alimentate cu gaze naturale, racordate la coşuri de fum necurăţate sau înfundate, construite necorespunzător sau chiar folosirea unor aparate de încălzire improprii, deteriorate sau neracordate la coşuri sau utilizarea aragazurilor pentru încălzire şi lăsarea lor în funcţiune în timpul nopţii.
Punând în centrul preocupărilor siguranţa populaţiei, E.ON şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.), parteneri în cadrul campaniei “Împreună pentru siguranţă”, atrag atenţia asupra necesităţii curăţării coşurilor de fum şi a întreţinerii căilor de ventilare. Aceste măsuri de siguranţă sunt esenţiale pentru evitarea intoxicaţiilor şi asfixierilor cu monoxid de carbon dar şi pentru prevenirea incendiilor.
Pentru siguranţa cetăţenilor, E.ON şi I.G.S.U recomandă acestora să se asigure de verificarea şi curăţarea coşurilor de fum de cel puţin două ori pe an, una dintre verificări trebuind să fie efectuată neapărat înaintea începerii sezonului rece, exclusiv prin intermediul firmelor de coşărit sau al persoanelor autorizate să efectueze asemenea intervenţii.
Totodată, se impune supravegherea aparatelor neautomatizate care funcţionează cu flacără deschisă (aragazurilor) şi interzicerea utilizării acestora ca surse de încălzire.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Evaluarea Națională și Bacalaureat 2027: Au fost publicate modelele de subiecte. Când sunt programate probele scrise
Evaluarea Națională și Bacalaureat 2027: Au fost publicate modelele de subiecte. Când sunt programate probele scrise Ministerul Educației a anunțat publicarea modelelor de subiecte pentru Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat din 2027, elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. Modelele sunt disponibile pe subiecte.edu.ro. „Modele de subiecte pentru evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei […]
Taloanele de pensie devin mov: În ce județe vor ajunge primele documente în noul format Casa Națională de Pensii Publice introduce, începând din luna noiembrie 2026, un nou model de talon de pensie, care va avea culoarea mov. Citește și: Care este sporul care poate conta în 2026 la stabilirea punctajului pentru pensie. Primele și […]
2-4 noiembrie 2026 | Ploi de până la 50 l/mp, ninsori la munte și rafale de vânt de 80 km/h în România
Ploi de până la 50 l/mp, ninsori la munte și rafale de vânt de 80 km/h în România România este în continuare sub incidența unui episod de vreme instabilă, cu ploi moderate în sudul și sud-estul țării, ninsori și depunerea unui strat de zăpadă la altitudini de peste 1.700 de metri. Meteorologii avertizează și asupra […]
