“Alături de Maryo”, campanie umanitară în fotbalul din Alba pentru fiul lui Alexandru Brașovean (AS Pănade)
Alexandru (Gogu) Brașovean este personajul bun la toate la AS Pănade, echipă care activează în Liga a 5-a Alba, însă de opt ani se luptă pentru viața fiului său cel mare, Maryo Adrian, ce a fost diagnosticat, la vârsta de 4 ani, cu o boală cruntă, tumoare cerebrală.
Președinte, dar în același timp și jucător al echipei de lângă Târnava Mică, “Gogu” Brașovean și-a dus crucea ani buni, cu multă discreție și demnitate, fără ca problemele de familie să ajungă în atenția generală.
*Maryo, tumoare pe creier de la 4 ani!
La finele anului trecut, la mijlocul lunii decembrie, Asociația Județeană de Fotbal Alba s-a implicat, cazul lui Maryo alăturându-se celui al lui Robert Roman (fiul lui Adrian Roman, portarul Olimpiei Aiud), un alt puști ce se luptă cu soarta potrivnică, și bulgărele a început să se rostogolească, transformându-se într-o campanie umanitară materializată în această perioadă prin crearea paginii “Alături de Maryo”, în mediul virtual. De altfel, AJF Alba a anunțat că următoarea ediție a Campionatului Județean de Fotbal în Sală reprezintă un prilej de acordarea unui ajutor și strângere de fonduri, mizându-se pe solidaritatea umană din lumea fotbalului din județ.
*Șapte operații la nici 12 ani
Maryo Adrian Brașovean va împlini 12 ani în 26 ianuarie, petrecându-și existența mai mult prin spitale, din pricina bolii crunte. A suportat, până în prezent, 7 intervenții chirurgicale, trei pentru extirparea tumorii (prima în 2011, când avea 4 anișori) și alte patru la piciorul stâng (pentru alungire de tendon și implant de tendon), iar lupta continuă și are nevoie de sprijin pentru tratamentul ce urmează la Institutul Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca. “De opt ani ne luptăm pentru viața sa. Facem tot ce putem omenește posibil pentru fiul nostru. După un an și jumătate de la prima operație, tumoarea a recidivat… Anul trecut a fost a doua intervenție chirurgicală, însă ulterior tumoarea a crescut în trei luni cât în precedenții 7 ani și a fost nevoie de a treia operație…”, a spus, cu tristețe în glas Alexandru “Gogu” Brașovean. O situație cutremurătoare, dar în același timp un exemplu despre ce înseamnă dragostea de părinte și neîmpăcarea cu o soartă potrivnică, pentru o familie care nu a cerut ajutorul nimănui în atâția ani de chin.
Așadar, cei care doresc să se implice și să ofere în primul rând o rază de speranță, pot să ia legătura cu Alexandru Brașovean la numărul de telefon 0769.245.514. Pentru donații familia a deschis două conturi:
Titular Cont: BRAȘOVEAN ALEXANDRU
LEI: RO80 RNCB 0012 0214 3079 0001
VALUTĂ: EURO
SWIFT> RNCB RO BU
COD IBAN: RO88 RNCB 0007 0214 3079 0010
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
În 27 și 28 februarie, în „Alba Blaj” Arena, Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște, în play-off-ul Diviziei A1
În 27 și 28 februarie, în „Alba Blaj” Arena, Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște, în play-off-ul Diviziei A1 Volei Alba Blaj a devenit campioana sezonului regular în Divizia A1 și va întâlni CSM Târgoviște (ocupanta locului 8) în primele meciuri din play-off-ul întrecerii feminine. Jocurile sunt prevăzute în această săptămână, în „Alba Blaj” Arena, […]