Actualitate

Ajutorul financiar de 700 de lei, pentru pensionarii cu venituri mici, va fi acordat odată cu pensia. Când va fi demarată efectuarea plăților

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutorul financiar de 700 de lei, pentru pensionarii cu venituri mici, va fi acordat odată cu pensia. Când va fi demarată efectuarea plăților

Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat faptul că taloanele de pensie aferente lunii iunie, care conțin ajutorul financiar de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri de până la 2.000 de lei, au început să fie tipărite, urmând ca vineri să fie demarată și efectuarea plăților.

„A început tipărirea taloanelor de pensie aferente lunii iulie, care conţin ajutorul financiar de 700 de lei, care se acordă pensionarilor cu venituri de până la 2.000 de lei. De vineri începe şi efectuarea plăţilor”, a scris ministrul, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr. 74/2022 se acordă o singură dată, în luna iulie, acelor beneficiari ai căror venituri lunare cumulate sunt mai mici de 2.000 de lei, potrivit Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Pentru acordarea acestui ajutor sunt luate în calcul unele categorii de venituri, respectiv: pensiile din sistemul public de pensii şi din sistemele neintegrate sistemului public de pensii, care se plătesc în luna iulie 2022, precum şi venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, care se plătesc în luna iulie 2022 prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

Totodată, sunt luate în calcul veniturile din indemnizaţia socială pentru pensionari, veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate în luna aprilie 2022. Reprezentanţii Ministerului Muncii precizează că ajutorul financiar se acordă din oficiu, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

Totodată, în cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaş, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaş în parte. Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral de 700 de lei, chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracţiuni din luna iulie 2022.

La stabilirea plafonului de 2.000 de lei nu se au în vedere eventualele sume reprezentând drepturi restante aferente unor perioade anterioare, care se plătesc în luna iulie. Ajutorul financiar se acordă doar persoanelor îndreptăţite care au domiciliul în România, nu şi celor care au locul de şedere/reşedinţa obişnuită în străinătate.

Ajutorul financiar se suportă din bugetul de stat. De asemenea, ajutorul financiar nu intră în calculul contribuţiei băneşti individuale în vederea obţinerii unui bilet de tratament balnear şi nu este supus executării silite.

Executivul a aprobat normele de aplicare a prevederilor Legii nr.111/2022 privind reglementarea activităților prestatorului casnic, care stabilesc modalitatea de acordare a tichetelor de activități casnice, modul în care beneficiarul casnic le poate utiliza, precum și modalitatea de preschimbarea în bani a acestora.

Potrivit actului normativ adoptat de Guvern, acest tip de tichete vor putea fi achiziționate atât pe suport electronic, prin crearea unui cont online în vederea înregistrării în platforma electronică de evidență a desfășurării activităților casnice, cât şi pe suport de hârtie.

Tichetul de activităţi casnice va conține rubrici speciale destinate informațiilor referitoare la identificarea beneficiarului și a prestatorului casnic, date referitoare la valabilitatea tichetului, precum şi elemente de siguranță obligatorii. Formatul propus de normele metodologice pentru tichetele în format fizic va fi avut în vedere la încheierea contractului de tipărire.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Am transmis fiecărui membru al Guvernului pe care îl propun o scrisoare cu misiunea sa pentru România”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Am transmis fiecărui membru al Guvernului pe care îl propun o scrisoare cu misiunea sa pentru România” Premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat că a transmis fiecărui ministru din viitorul său Cabinet o scrisoare în care este prezentată „misiunea sa pentru România”. ”Românii au făcut deja destule sacrificii. Principala obligaţie a […]

Citește mai mult

Actualitate

Mai mult de 500 de persoane, autovehicule și documente căutate în Spațiul Schengen, depistate de polițiști, într-o singură săptămână

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mai mult de 500 de persoane, autovehicule și documente căutate în Spațiul Schengen, depistate de polițiști, într-o singură săptămână În perioada 18–24 septembrie, polițiștii români, împreună cu autoritățile din celelalte state membre Schengen, au identificat 502 persoane, 28 de autovehicule și 67 de documente semnalate în Sistemul Informatic Schengen (SIS). Poliția Română transmite că, În […]

Citește mai mult

Actualitate

Directorul general de la Elis Pavaje: ,,S-a observat o uşoară corecţie de volum. Aceste semne de încetinire se resimt şi în 2026, iar noi nu suntem o excepţie de la tendinţa generală”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Directorul general de la Elis Pavaje: ,,S-a observat o uşoară corecţie de volum. Aceste semne de încetinire se resimt şi în 2026, iar noi nu suntem o excepţie de la tendinţa generală” Cu o cifră de afaceri de 477 mil. lei, cu 9% sub cea din 2024, a încheiat compania Elis Pavaje în anul 2026. […]

Citește mai mult