Ştirea zilei

Ajutor financiar pentru familiile din Alba Iulia cu copii care nu au mai prins loc în creșă: Ce sumă vor primi aceștia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutor financiar pentru familiile din Alba Iulia cu copii care nu au mai prins loc în creșă: Ce sumă vor primi aceștia

Consilierii locali din Alba Iulia au pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, 30 martie, aprobarea unui ajutor financiar pentru familiile din Alba Iulia cu copii care nu au mai prins loc în creșă.

Petrecerea Divorțaților

La Direcția Creșe, aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia, pentru anul școlar 2021-2022 au fost depuse un număr de 227 cereri pentru admiterea copiilor în cele 3 creșe funcționale din municipiul Alba Iulia. în urma aplicării criteriilor de departajare, au fost admiși 90 copii, iar restul de 137 fiind respinși. Având în vedere situația temporară creată, până la construirea altor creșe, s-a constatat nevoia de sprijin al acestor familii, care nu-și vor putea desfășura activitatea profesională și menține nivelul de trai.

Măsurile de asistență socială pentru familie sunt forme de sprijin destinate menținerii copilului în familie și depășirii situației de dificultate, reconcilierii vieții de familie cu viața profesională, încurajării ocupării pe piața muncii.

Prin H.C.L. nr. 66/2022 privind aprobarea costului mediu lunar de întreținere și a contribuției părinților /reprezentanților legali pentru copiii care frecventează creșele din municipiului Alba Iulia în anul 2022 s-a stabilit suma de 413,49 lei/copil/lună.

Se propune acordarea unui ajutor financiar pentru îngrijirea copilului antepreșcolar, în limita fondurilor bugetare anuale aprobate cu această destinație, persoanele care au în întreținere copii de vârstă antepreșcolară, ale căror venituri pe membru de familie sunt de până la 2100 de lei (inclusiv), părinților a căror copii au fost respinși de la creșele publice din Alba Iulia, pentru plata serviciilor educaționale prestate de o unitate de educație timpurie antepreșcolară privată sau pentru plata indemnizației pentru creșterea nepotului/ nepoților.

Ajutoarele financiare și indemnizația destinată pentru creșterea nepotului/ nepoților nu pot fi cumulate între ele și nici cu ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă acordat în condițiile Legii nr. 35/2020 sau orice alt ajutor financiar având același scop, cu excepția stimulentului de inserție prevăzut la art. 7 din OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare. Acest ajutor financiar se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii, dacă beneficiarul îndeplinește condițiile, pe perioada anului școlar curent 2021-2022 (01.09.2021- 31.08.2022) și este în cuantum de 413,49 lei- valoarea costului lunar de întreținere pentru copiii care frecventează creșele din municipiul Alba Iulia, în anul 2022.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce taxe locale și tarife datorate bugetului general al județului Alba se vor aplica în 2027: Lista Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 258/29 octombrie 2026 privind stabilirea de taxe locale şi tarife datorate bugetului general al judeţului Alba în anul 2027. Consiliul Județean Alba stabilește taxele și tarifele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant”

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Facultății de Drept în Senatul ULBS: Tudor Lodroman, tânărul din Alba Iulia care dă o nouă greutate cuvântului „reprezentant” De la amfiteatrele Facultății de Drept la masa deciziilor universitare, Tudor Lodroman demonstrează că adevărata performanță nu se măsoară doar în rezultate academice, ci și în curajul de a-i reprezenta pe ceilalți. Originar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan (PSD Alba) a fost numit prefect al județului Alba: Aproape 30 de prefecți și 15 subprefecți numiți în ședința de guvern de astăzi În ședința de Guvern de vineri, 30 octombrie, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a fost numit prefect al județului Alba.  Urmează ca hotărârea de numire în funcții la conducerea Instituției […]

Citește mai mult