Ajutoare pentru crescătorii de bovine și porcine: Noi scheme de sprijin financiar aprobate de Parlament. Cât este subvenţia
Ajutoare pentru crescătorii de bovine și porcine: Noi scheme de sprijin financiar aprobate de Parlament. Cât este subvenţia
Parlamentul a aprobat vineri, 31 iulie 2026, un pachet legislativ care introduce noi scheme de sprijin financiar pentru crescătorii de bovine și porcine și înăsprește măsurile de combatere a pestei porcine africane. Autoritățile anunță că un program similar destinat crescătorilor de ovine va ajunge în Parlament săptămâna viitoare.
Parlamentul a aprobat vineri, în sesiune extraordinară, un pachet legislativ destinat sprijinirii crescătorilor de bovine și porcine, care prevede acordarea unor ajutoare financiare și înăsprirea măsurilor de combatere a pestei porcine africane, scrie Mediafax.
Potrivit ministrului interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, un pachet similar pentru sectorul ovin va fi depus în Parlament săptămâna viitoare.

Ajutoare pentru crescătorii de bovine și porcine
Pachetul de legi, elaborat împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și membrii Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, instituie două programe de sprijin destinate fermierilor din sectoarele bovin și suin.
Pentru crescătorii de bovine este prevăzut un ajutor de 68 de euro pentru fiecare animal cu vârsta de cel puțin 22 de luni.
În cazul sectorului suin, sprijinul financiar va fi de aproximativ 12 euro pentru fiecare loc de cazare destinat porcilor pentru îngrășare și de aproximativ 14 euro pentru fiecare loc de cazare destinat animalelor de reproducție, respectiv scroafelor și scrofițelor.
Măsuri mai dure împotriva pestei porcine africane
Pachetul legislativ include și modificări privind combaterea pestei porcine africane.
Potrivit ministrului interimar al Agriculturii, noile prevederi înăspresc sancțiunile pentru transportul și comerțul ilegal cu animale vii, permit confiscarea mijlocului de transport utilizat în astfel de activități și introduc măsuri suplimentare pentru limitarea răspândirii bolii în populația de mistreți.
„Instituim astfel două programe de sprijin și punem pe baze noi lupta împotriva pestei porcine africane”, a declarat Tánczos Barna.
Urmează un pachet de sprijin pentru crescătorii de ovine
Ministrul Agriculturii a anunțat că Executivul pregătește un pachet similar de măsuri pentru crescătorii de ovine, care urmează să fie depus în Parlament săptămâna viitoare.
Potrivit acestuia, sectorul ovin se confruntă, la rândul său, cu dificultăți majore, iar noile măsuri vor avea ca obiectiv sprijinirea fermierilor afectați de acestea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Când au elevii vacanța de schi în 2027: O săptămână liberă pentru copii primele luni ale anului viitor
Când au elevii vacanța de schi în 2027: O săptămână liberă pentru copii primele luni ale anului viitor Elevii din România vor avea în primele luni alea anului 2027 „vacanța de schi”, o vacanță mobilă, care nu este în același timp în toată țara. Spre deosebire de vacanța de toamnă, cea de iarnă sau cea […]
Care este sporul care poate conta în 2026 la stabilirea punctajului pentru pensie. Primele și orele suplimentare pot conta și ele
Care este sporul care poate conta în 2026 la stabilirea punctajului pentru pensie. Primele și orele suplimentare pot conta și ele Sporul de vechime poate conta în 2026 la stabilirea punctajului pentru pensie, în special în cazul românilor care au lucrat înainte de aprilie 2001, însă modul în care acesta este valorificat diferă în funcție […]
Când sunt Moșii de toamnă în 2026: Zi rânduită pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Ce alimente se pun în pachetele de pomană pentru Sâmbăta Morților
Când sunt Moșii de toamnă în 2026: Zi rânduită pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Ce alimente se pun în pachetele de pomană pentru Sâmbăta Morților Moșii de toamnă în 2026 sunt prăznuiți sâmbătă, 7 noiembrie, fiind o zi rânduită pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Sărbătoarea face parte din calendarul zilelor dedicate […]
