Actualitate

Ajunul Bobotezei: Postul negru din 5 ianuarie, una dintre cele mai aspre tradiții creștine. Obiceiuri în ziua în care se alungă spiritele rele

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajunul Bobotezei: Postul negru din 5 ianuarie, una dintre cele mai aspre tradiții creștine. Obiceiuri în ziua în care se alungă spiritele rele

Postul negru din Ajunul Bobotezei este una dintre cele mai aspre tradiții creștine. Boboteaza, sărbătorită anual pe 6 ianuarie, este una dintre cele mai importante praznice ale creștinătății, marcând Botezul Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului. Această zi încheie ciclul Sărbătorilor de iarnă începute cu Nașterea Domnului și este însoțită de numeroase tradiții, ritualuri și credințe populare.

Petrecerea Divorțaților

Ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, are însă o semnificație aparte, fiind ziua în care credincioșii țin post negru, o rânduială cu profunde sensuri spirituale. Boboteaza este una dintre cele mai mari sărbători înainte de Paștele 2026. Paștele ortodox 2026 se sărbătorește în 12 aprilie, iar Pastele catolic 2026  de asemenea se sărbătorește în 5 aprilie.

Citește și: De ce se întorc apele râului Iordan în fiecare an în ziua de Bobotează. Explicația biblică și ștințiifică care determină întoarcerea cursului râului Iordan

Ce este postul negru din Ajunul Bobotezei. De ce îl țin credincioșii

Postul negru presupune abținerea totală de la mâncare și, în unele cazuri, chiar de la apă, până la sfințirea Aghesmei Mari, care are loc în ziua de Bobotează. Acest tip de post este considerat unul dintre cele mai aspre din calendarul ortodox și nu este impus ca obligație strictă, ci asumat de bunăvoie, în funcție de puterea trupească și sufletească a fiecăruia.

Semnificația postului negru din Ajunul Bobotezei este strâns legată de ideea de purificare. Prin înfrânare, rugăciune și smerenie, credincioșii se pregătesc sufletește pentru primirea Aghesmei Mari, considerată apă cu puteri deosebite de sfințire și vindecare. Postul este, astfel, o formă de jertfă personală și de apropiere de Dumnezeu.

Din punct de vedere religios, postul negru amintește de curățirea interioară necesară înaintea marilor sărbători. Așa cum Iisus Hristos a intrat curat în apele Iordanului, tot astfel creștinii sunt chemați să se curețe de păcate, gânduri rele și patimi.

Citește și: Mesaje de Sfantul Ion Botezătorul  • SMS-uri haioase de Sfântul Ioan • Urări şi felicitări de „La mulţi ani” pentru Ioan, Ion, Ioana, Ionuţ şi pentru toţi cei care îşi sărbătoresc onomastica

În tradiția populară, se spune că cei care țin post negru în Ajunul Bobotezei vor avea parte de sănătate, noroc și limpezime sufletească tot anul. De asemenea, postul este văzut ca un mijloc de protecție împotriva bolilor și a relelor nevăzute. În unele zone, exista credința că postul ținut cu credință ajută la împlinirea unei dorințe importante.

Tradiții respectate de români de Bobotează. Ce superstiții există pentru ziua de 6 ianuarie

Boboteaza mai este numită și Epifania sau Teofania, deoarece marchează momentul în care Sfânta Treime s-a arătat oamenilor: Fiul era botezat în Iordan, Duhul Sfânt Se cobora sub chip de porumbel, iar glasul Tatălui se auzea din cer. În această zi, preoții sfințesc apa printr-o slujbă specială, iar Aghiasma Mare este păstrată de credincioși și consumată dimineața, pe nemâncate, timp de opt zile sau în momente de nevoie. Spre deosebire de Aghiasma Mică, Aghiasma Mare nu se alterează și este considerată purtătoare de har deosebit.

Pe lângă postul negru din Ajun, Boboteaza este bogată în tradiții precum sfințirea apelor: preotul merge cu credincioșii la un râu, lac sau fântână pentru a sfinți apa, aruncarea crucii în apă, unde tinerii se aruncă apoi, iar cel care o recuperează este considerat binecuvântat și norocos. De asemenea, de Bobotează are loc stropirea caselor cu agheasmă, preotul trece pe la gospodării pentru a alunga răul și a aduce binecuvântare.

Citește și: Mesaje de Paște • Urări de Paște • Felicitări de Paște • SMS de Paște

În credința populară românească, Boboteaza este însoțită și de numeroase superstiții. Se spune că în această noapte se deschid cerurile, iar dorințele rostite cu credință se pot împlini. De asemenea, fetele care alunecă pe gheață în această zi se vor mărita în anul respectiv;

Dacă vremea este geroasă pe 6 ianuarie, anul va fi bogat și roditor, iar animalele pot „vorbi” în noaptea de Bobotează, dar nu este bine să fie ascultate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, dependență de importuri energetice care tinde spre infinit. Record istoric de energie electrică adusă din străinătate: 3.449 MW, la un preț mediu de aproximativ 240 euro/MWh

Ioana Oprean

Publicat

în

România, dependență de importuri energetice care tinde spre infinit. Record istoric de energie electrică adusă din străinătate: 3.449 MW, la un preț mediu de aproximativ 240 euro/MWh România a înregistrat, în cursul serii de sâmbătă, 3 octombrie 2026 un nivel fără precedent al importurilor de energie electrică, potrivit datelor privind funcționarea Sistemului Energetic Național. La […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Sculptura unui aiudean, simbol al unui oraș din Serbia: Lucrarea sa, intitulată „Jocul apei”, dăltuită în marmură, reprezentativă pentru orașul-stațiune Arandjelovac

Ioana Oprean

Publicat

în

Sculptura unui aiudean, simbol al unui oraș din Serbia: Lucrarea sa, intitulată „Jocul apei”, dăltuită în marmură, reprezentativă pentru orașul-stațiune Arandjelovac Sculptorul aiudean Ciprian Hopârtean este autorul uneia dintre cele mai reprezentative lucrări de artă monumentală din orașul-stațiune Arandjelovac, situat în inima Serbiei. Lucrarea sa, intitulată „Jocul apei”, dăltuită în marmură, a fost aleasă de administrația […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! „Salt” cu aproape 3% al numărului firmelor dizolvate în România în primele opt luni din 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! „Salt” cu aproape 3% al numărului firmelor dizolvate în România în primele opt luni din 2026 Numărul firmelor dizolvate în România a crescut cu aproape 3% în primele opt luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). În perioada ianuarie-august 2026 […]

Citește mai mult