Aiudeanul Bogdan Andone, a doua victorie consecutivă cu FC Argeș: Bilanț complet al reprezentanților Albei în SuperLiga
Aiudeanul Bogdan Andone, a doua victorie consecutivă cu FC Argeș: Bilanț complet al reprezentanților Albei în SuperLiga
Antrenorul aiudean Bogdan Andone a repurtat a doua victorie consecutivă, în stil italian, 1-0, la Mioveni, cu „lanterna roșie” FK Csikszereda Miercurea Ciuc (fără punct sau gol marcat), în SuperLiga.
În acest meci a rămas, la vizitatori, rezervă Răzvan Trif, fotbalistul din Jidvei (titular precedentele două runde, 173 de minute strânse)!

La Arad, remiză în duelul nou-promovatelor Corvinul Hunedoara și Sepsi Sfântu Gheorghe, albaiulianul Alexandru Vodă (președintele CJA Alba) fiind la una dintre tușe. Fundașul Florin Ilie a fost integralist a treia rundă la rând la „corbii albaștri”.
Toate minutele stagionale le-a adunat, până în prezent, și zlătneanul Andrei Mărginean pentru Dinamo (1-1 la Galați, al treilea rezultat pozitiv al Oțelului), acesta nelipsind deloc din distribuția „câinilor roșii”.
În „Giulești”, Rapid a învins CFR Cluj, scor 3-1 (succes direct după 10 confruntări), cu antrenorul Daniel Pancu răzbunându-se pe fosta echipă, de care s-a despărțit cu scandal! Aiudeanul Andrei Cordea a jucat până în minutul 70 la vizitatori (golgheter, cu 3 reușite în 229 de minute).
Din distribuția clujeană a absentat Alexandru Țîrlea (fundașul din Petrești), soarta sa la trupa din „Gruia” fiind nesigură.
Abrudeanul Ovidiu Bic (210 de minute în acest sezon) a jucat tot meciul la Sfântu Gheorghe, în victoria „șepcilor roșii” cu FC Botoșani. Clujenii au întors scorul în actul secund, într-o dispută în care Dan Nistor a egalat recordul all-time al prezențelor pe prima scenă (515 întâlniri, la fel ca Ionel Dănciulescu).
La ciucani este legitimat și blăjeanul Victor Oniga (n. 2010), iar la FC Argeș, în lotul lărgit, se regăsește aiudeanul Iulian Moldovan (n. 2008).
FCSB rămâne lider după „remontada” din actul secund de pe „Arcul de Triumf” cu Farul lui Sabău (2-2), la egalitate cu Rapid (singurele formații imbatabile).
La polul opus, ultimele 3 clasate, FC Botoșani, UTA Arad și FK Csikszereda, fără succes în stagiunea curentă.
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Video: antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii”
Antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii” Povestea antrenorului Cristian Pustai, cel care încearcă se readucă CSM Unirea Alba Iulia pe a doua scenă fotbalistică, este relatată de Superscore România. Cristian Pustai (59 de ani) este, din vară, noul antrenor principal al […]
Liga 5, etapa a 9-a, Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2 sunt lideri la încheierea turului După prima parte a campionatului, lderii celor două serii sunt Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2, care vor ierna în fruntea ierarhiilor, trăgându-se cortina pentru jocurile din acest an în cel de-al șaselea eșalon competițional. În Seria […]
Foto: Liga 4, etapa a 9-a, Sportul Câmpeni a învins în derby-ul Munților Apuseni. În Seria 2, Fortuna Lunca Mureșului – lider, Nicolae Linca Cergău – pe podium
Liga 4, etapa a 9-a, Sportul Câmpeni a învins în derby-ul Munților Apuseni. În Seria 2, Fortuna Lunca Mureșului – lider, Nicolae Linca Cergău a urcat pe podium În Seria 1, liderul Sportul Câmpeni a învins Cuprirom Abrud, în derby-ul Munților Apuseni, distanțându-se în ierarhie, după ce Dacic Blandiana a pierdut la Săsciori, într-o rundă […]
