Actualitate

Agenţia Naţională de Integritate a lansat un sistem informatic de prevenire a conflictelor de interese în achiziţiile publice

Ioana Oprean

Publicat

în

Un sistem informatic prin care vor fi identificate şi prevenite posibilele situaţii ce pot duce la apariţia conflictelor de interese săvârşite în procesele de achiziţii publice a fost lansat, vineri, de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), printr-un proiect cu un buget de peste 31 de milioane de lei, informează MEDIAFAX. Bugetul proiectului a fost asigurat din fonduri europene.

Petrecerea Divorțaților

Datorită proiectului „Prevent – Sistem informatic integrat de prevenire a conflictelor de interese în achiziţii publice”, persoanele fizice sau juridice vor putea să efectueze online majoritatea procedurilor de completare a formularelor de integritate, de la depunerea electronică a cererilor de achiziţie publică, până la emiterea deciziilor finale de atribuire a contractelor de achiziţie.

Sistemul informatic va funcţiona, practic, ca un radar pentru depistarea potenţialelor conflicte de interese.

„Într-o autoritate contractantă, să spunem, de exemplu, un consiliu judeţean care iniţiază o procedură de achiziţie, iar în cadrul acestei proceduri de achiziţii sunt depuse oferte de către rude ale preşedintelui consiliul judeţean sau ale unor persoane cu funcţii de decizie din această instituţie, în momentul în care datele vor introduse în sistemul electronic de achiziţii publice, sistemul, dacă vede o problemă, va emite un avertisment care va spune că este un potenţial conflict de interese„, a explicat preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu

Preşedintele ANI a adăugat că doar angajaţii instituţiei pe care o conduce vor avea acces la astfel de informaţii, însă va exista o interfaţă publică, pe care vor fi emise rapoarte lunare. Astfel, la sfârşitul fiecărei luni se va şti câte avertismente au fost emise, în ce zone geografice şi în ce tipuri de instituţii.

„Dacă se emite un avertisment, vor trebui luate nişte măsuri care vor trebui enunţate, iar dacă persoana nu dă curs acestui avertisment, automat, Agenţia Naţională de Integritate va iniţia din oficiu procedura de verificare şi va sesiza instituţiile de urmărire penală„, a completat Georgescu.

Odată implementat acest proiect, susţin iniţiatorii, se va îmbunătăţi furnizarea de servicii publice online către companiile sau instituţiile angrenate în procesul de achiziţie publică, precum şi persoanele care sunt implicate direct în acest proces, fie din perspectiva autorităţii contractante, fie din perspectiva autorităţii furnizoare.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: Ce punem pe masă timp de 40 de zile? Dezlegări la pește, rețete tradiționale și alimentele care nu trebuie să lipsească din meniul românilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: Ce punem pe masă timp de 40 de zile? Dezlegări la pește, rețete tradiționale și alimentele care nu trebuie să lipsească din meniul românilor Postul Nașterii Domnului începe la 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 2026. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt chemați să renunțe […]

Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Sibiu, a fost condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru viol. Acesta a fost identificat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele

Ioana Oprean

Publicat

în

ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]

Citește mai mult