Actualitate

Agenţia Naţională de Integritate a lansat un sistem informatic de prevenire a conflictelor de interese în achiziţiile publice

Ioana Oprean

Publicat

în

Un sistem informatic prin care vor fi identificate şi prevenite posibilele situaţii ce pot duce la apariţia conflictelor de interese săvârşite în procesele de achiziţii publice a fost lansat, vineri, de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), printr-un proiect cu un buget de peste 31 de milioane de lei, informează MEDIAFAX. Bugetul proiectului a fost asigurat din fonduri europene.

Datorită proiectului „Prevent – Sistem informatic integrat de prevenire a conflictelor de interese în achiziţii publice”, persoanele fizice sau juridice vor putea să efectueze online majoritatea procedurilor de completare a formularelor de integritate, de la depunerea electronică a cererilor de achiziţie publică, până la emiterea deciziilor finale de atribuire a contractelor de achiziţie.

Sistemul informatic va funcţiona, practic, ca un radar pentru depistarea potenţialelor conflicte de interese.

Într-o autoritate contractantă, să spunem, de exemplu, un consiliu judeţean care iniţiază o procedură de achiziţie, iar în cadrul acestei proceduri de achiziţii sunt depuse oferte de către rude ale preşedintelui consiliul judeţean sau ale unor persoane cu funcţii de decizie din această instituţie, în momentul în care datele vor introduse în sistemul electronic de achiziţii publice, sistemul, dacă vede o problemă, va emite un avertisment care va spune că este un potenţial conflict de interese„, a explicat preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu

Preşedintele ANI a adăugat că doar angajaţii instituţiei pe care o conduce vor avea acces la astfel de informaţii, însă va exista o interfaţă publică, pe care vor fi emise rapoarte lunare. Astfel, la sfârşitul fiecărei luni se va şti câte avertismente au fost emise, în ce zone geografice şi în ce tipuri de instituţii.

Dacă se emite un avertisment, vor trebui luate nişte măsuri care vor trebui enunţate, iar dacă persoana nu dă curs acestui avertisment, automat, Agenţia Naţională de Integritate va iniţia din oficiu procedura de verificare şi va sesiza instituţiile de urmărire penală„, a completat Georgescu.

Odată implementat acest proiect, susţin iniţiatorii, se va îmbunătăţi furnizarea de servicii publice online către companiile sau instituţiile angrenate în procesul de achiziţie publică, precum şi persoanele care sunt implicate direct în acest proces, fie din perspectiva autorităţii contractante, fie din perspectiva autorităţii furnizoare.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Raport Congresul SUA: Alegerile din România ar fi fost interferate de Comisia Europeană. Speculații că și-ar fi pus ,,președintele preferat” în țară

Bogdan Ilea

Publicat

în

Raport Congresul SUA: Alegerile din România ar fi fost interferate de Comisia Europeană. Speculații că și-ar fi pus ,,președintele preferat” în țară Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA a făcut public, luni, 3 februarie 2025, un raport care descrie o amplă campanie de cenzurare a discursului public din Statele Unite, desfășurată de Comisia […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Muncii: ,,Veteranii vor fi scutiţi de la plata CASS. Au plătit deja cel mai mare preţ posibil pentru această ţară”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii: ,,Veteranii vor fi scutiţi de la plata CASS. Au plătit deja cel mai mare preţ posibil pentru această ţară” Cei 366 de veterani de război care au mai rămas în țară ar urma să fie scutiți de plata CASS. Anunțul a fost făcut de Ministrul Muncii, Florin Manole, marți, 3 februarie 2026. ,,Veteranii […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertisment DNSC: Atenție la mesajele (sms) false privind „taxa de drum/rovinieta”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertisment DNSC: Atenție la mesajele (sms) false privind „taxa de drum/rovinieta” Directoratul Național de Securitate Cibernetică a transmis un avertisment cu privire la mesajele sms privind taxa de drum sau rovinietă.  Astfel, ei atrag atenția cu privire la romanii care primesc pe telefon mesaje înșelătoare care pretind că sunt trimise în numele Compania Națională de […]

Citește mai mult