Rămâi conectat

Economie

ADR Centru: Proiecte REGIO de succes dezbătute la nivel internațional

Ziarul Unirea

Publicat

în

*Conferință internațională pentru cooperare economică europeană și dezvoltare regională

Timp de două zile, în 13-14 octombrie 2014, o delegație mixtă româno-germană a stabilit care sunt principalele puncte de succes ale unui proiect implementat din fonduri nerambursabile, care sunt principalele probleme cu care se confruntă economiile regionale în mediul social și care sunt cele mai importante domenii de dezvoltat pentru susținerea regiunilor. Reprezentanții Regiunii Centru, alături de reprezentanții județului Prignitz din Germania au stabilit pe parcursul celor două zile de vizită a delegației germane în Regiunea  Centru, puncte concrete de discuție și noi proiecte care vor sprijini cele două regiuni pentru consolidare și creștere pe termen lung.

Peste 40 de participanți din partea celor două regiuni au luat parte la evenimentul de deschidere oficială a Conferinței Internaționale. Discuțiile au fost prezidate de către președintele Consiliului Județean Alba și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, domnul Ion Dumitrel, alături de   directorul general ADR Centru, domnul Simion Crețu. Prima parte a întâlnirii dintre cele două delegații a fost dedicată prezentării Regiunii Centru și a evoluției acesteia, în ultimii șapte ani, datorită investiției de fonduri nerambursabile, la care a contribuit și Landul Brandenburg prin experiența deja acumulată în implementarea proiectelor și diseminată prin proiectele de twinning derulate în Regiunea Centru încă din anul 2000. După prezentarea Regiunii Centru în imagini vii și ilustrative, care au expus similitudinile culturale și potențialul de dezvoltare al celor două regiuni, dar și precedentele vizite româno-germane, a urmat o prezentare a județului Alba, respectiv a municipiului Alba Iulia, subliniindu-se faptul că o parte din ceea ce se poate vedea azi se datorează investițiilor din fonduri nerambursabile Regio.

Au mai fost organizate astfel de schimburi de bune practici cu partenerul nostru german, Landul Brandenburg. Dorim să continuăm acest parteneriat fiindcă, de-a lungul celor peste 10 ani de parteneriat, am învățat de la ei că meticulozitatea germană și urmărirea obiectivelor propuse pe termen lung ne ajută mai mult în a obține rezultate vizibile pentru un număr mai mare de cetățeni. Având alături de noi partenerii germani, pe parcursul implementării primilor 7 ani de implementare Regio, 2007-2013, avem deja 450 de contracte care sunt în derulare și peste 450 milioane de euro investiți în economia regiunii. De aceea, consider că activităţile comune din cadrul parteneriatului dintre Regiunea Centru şi Landul Brandenburg trebuie continuate. Am și identificat câteva domenii de colaborare regională şi elaborarea în comun a unor proiecte multilaterale, cum sunt dezvoltarea urbană, utilizarea eficientă a resurselor de energie, dezvoltare rurală și formare profesională iniţială şi calificarea adulţilor”, a declarat domnul Simion Crețu director regional ADR Centru.

Membrii misiunii economice germane reprezintă județul Prignitz, cu care județul Alba are o relație de colaborare din 2010 și caută contacte de lucru în domeniul turismului, al afacerilor din gastronomie, al prelucrărilor metalice, al logisticii și cel al plasării forței de muncă, dar și din domeniul bancar și al investițiilor. Această vizită vine și ca un prim rezultat al recentei deplasări a unei delegații din Regiunea Centru în Landul Brandenburg, din care a făcut parte și județul Alba. În cadrul acestei vizite ne-am documentat în legătură cu crearea și funcționarea parcurilor de transfer tehnologic, activitate care va fi finanțată din Programul Operațional Regional 2014-2020. Fiindcă avem deja un proiect în domeniu, sperăm că printre potențialii beneficiari ai acestor fonduri europene nerambursabile să fie și Consiliul Județean Alba, acționar unic la societatea comercială “Parcul Industrial Cugir” SA, deci avem nevoie și de exemple de succes din Germania și de viitori parteneri în domeniu”, a afirmat domnul Ion Dumitrel președintele Consiliului Județean Alba.

Delegația germană a fost formată din reprezentanți ai unor organizații de sprijin social, oameni de afaceri din Prignitz, reprezentanți ai sistemului bancar, ai sistemului educațional și de formare profesională, precum și reprezentanți ai autorităților de promovare a regiunii și ai turismului. Din partea Regiunii Centru au participat reprezentanți ai autorităților publice locale și regionale, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului bancar, ai inspectoratului școlar, ai AJOFM, dar și reprezentanți ai unor agenții de turism, producători de produse tradiționale și din sistemul bancar.

Conferința Internațională a continuat cu discuții axate pe schimbul de bune practici și diseminarea unor rezultate de succes în domeniul fondurilor structurale, dezvoltării centrelor de afaceri și de transfer tehnologic din Regiunea Centru. Un caz concret discutat de către reprezentanții celor două delegații a fost necesitatea de creare a unui parc de transfer tehnologic la Cugir, prin care să se asigure preluarea și utilizarea eficientă a rezultatelor cercetării, atât în industrie, cât și, mai ales în domeniul IMM și al Start-up-urilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

România umilită de Bulgaria. Inflația la vecini a ajuns la 3% în timp ce țara noastră conduce topul exploziei în UE

Unirea Ziarul

Publicat

în

România umilită de Bulgaria. Inflația la vecini a ajuns la 3% în timp ce țara noastră conduce topul exploziei în UE Rata anuală a inflaţiei în Bulgaria a încetinit în martie la 3%, de la 3,3% în luna precedentă, ajungând la cel mai redus nivel din iulie 2021, arată datele publicate luni de Institutul Naţional […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea