Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Admitere Liceu 2021: Cum sunt repartizați elevii la liceele dorite. Cum se realizează departajarea

Ziarul Unirea

Publicat

în

Admitere Liceu 2021 : Cum se face repartizarea computerizată la licee

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a au intrat în ultima etapă înainte de a-și afla liceul în care vor studia în următorii patru ani. Sâmbătă, 24 iulie, va avea loc repartizarea computerizată la licee și vor fi comunicate rezultatele.

CITEȘTE ȘI: Rezultate REPARTIZARE licee 2021. Repartizarea computerizată, publicată SÂMBĂTĂ

Cum funcţionează programul de repartizare computerizată

După ce toţi elevii au fost introduşi în sistem, pentru fiecare judeţ, se face o clasificare după ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. Calculatorul parcurge această listă de la cea mai mare medie către cea mai mică.

De exemplu, dacă pe poziţia 4959 se află Popescu A Ion cu media de admitere 8,76, atunci calculatorul merge la fişa elevului Popescu A Ion şi citeşte codul primei opţiuni (175).

Acum calculator merge în lista liceelor la pagina cu codul 175, corespunzător primei opţiuni a elevului Popescu A Ion şi care are N locuri (N este numărul locurilor repartizate unui liceu la o anumită specialitate aşa cum reiese din Broşura admiterii).

Dacă găseşte un loc liber scrie numele lui Popescu A Ion şi trece mai departe la poziţia 4960. Dacă nu există nicio poziţie liberă, compară media ultimului înscris cu media lui Popescu A Ion.

Citește și: Admitere Liceu 2021: Cum se face REPARTIZAREA computerizată. CALENDARUL primei etape a repartizării

Dacă Popescu A Ion are la unul dintre criterii media mai mare este şters ultimul înscris pe listă, se scrie numele lui Popescu A Ion, iar cel scos din listă intră din nou în procedeul de repartizare. Dacă NU, atunci pentru candidatul Popescu A Ion se trece la următoarea opţiune înscrisă în fişa de înscriere.

Dacă media lui Popescu A Ion este egală cu media ultimului înscris pe listă se ajunge la departajare.

Dacă media lui Popescu A Ion este mai mică (mai mare nu are cum să fie) atunci Calculatorul merge la fişa elevului Popescu A Ion şi citeşte codul celei de-a doua opţiuni. De aici se repetă procedeul descris mai sus.

Dacă după parcurgerea tuturor opţiunilor din fişa lui Popescu A Ion acesta nu a fost repartizat în niciuna dintre liste, el este scos din sistem şi va participa la repartizare în cea de-a doua etapă.

Din acest motiv este foarte important ca opţiunile să fie nu numai suficiente, dar şi realiste.

Cum se face departajarea elevilor cu medii egale

Dacă media lui Popescu A Ion este egală cu media ultimului admis dintr-una dintre listele corespunzătoare unuia dintre codurile înscrise în fişa de opţiuni, atunci departajarea se face pe baza Art. 5. din metodologia admiterii:

(2) În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:

1.media generală obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a
2.media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
3.nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale;
4.nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale;
5.nota obţinută la proba de limba maternă din cadrul Evaluării Naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limba maternă, susţinută conform prevederilor Art. 10, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.

În cazul în care, la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate la alin. (2), lit. a), b), c), d) şi e) egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.

Calendar admitere la liceu 2021

Prima etapă de repartizare computerizată

16 – 22 iulie 2021 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic. Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită!

16 – 22 iulie 2021 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere.

22 iulie 2021 – Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea de către acestea a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată.

23 iulie 2021 – Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională.

24 iulie 2021 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a.

24 iulie 2021 – Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal.

24 iulie 2021 – Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de stat din județ/municipiul București.

25 – 28 iulie 2021 – Depunerea/Transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.

29 iulie 2021 – Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal de stat a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022.

A doua etapă de repartizare computerizată și admitere în liceu

29 iulie 2021 – Afișarea situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților romi, precum și a celor destinate candidaților cu CES.

29 iulie 2021 – Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

30 iulie 2021 – Desfășurarea/Echivalarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

2 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații.

29 iulie – 5 august 2021 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care nu au fost repartizați computerizat în prima etapă.

29 iulie – 5 august 2021 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere.

6 august 2021 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a candidaților din a doua etapă a admiterii.

6 august 2021 – Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în a doua etapă a admiterii în învățământul liceal.

6 – 7 august 2021 – Depunerea/Transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care au fost repartizați candidații din etapa a doua. 9 – 13 august 2021 – Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în primele două etape de admitere.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Serviciile poştale, fructele proaspete şi margarina, în topul scumpirilor din luna noiembrie 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Serviciile poştale, fructele proaspete şi margarina, în topul scumpirilor din luna noiembrie 2024 Serviciile poştale, fructele proaspete şi margarina se află în topul scumpirilor înregistrate în noiembrie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, tariful serviciilor poştale a urcat luna trecută cu 17,83%, comparativ […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea