Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Editorial

Adio „rente viagere”

Redactia Ziarului Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

    Nu demult, liderul de necontestat al revoluţionarilor din Alba Iulia, domnul Mihai Babiţchi, sugera că ar trebui făcută o „curăţenie” şi în presă, nu numai în „ograda revoluţionarilor”, aşa cum recomandam noi în paginile cotidianului nostru. O „curăţenie” care să înceapă, în viziunea domniei-sale, cu subsemnatul, pentru că am îndrăznit să lezez interesele revoluţionarilor de mucava pe care dânsul şi alţii ca dânsul i-a promovat, (contra) făcându-le dosare în urma cărora aceştia şi-au dobândit scutiri de taxe şi de impozite, terenuri, spaţii comerciale, plus indemnizaţii de nesimţiţi, de-a dreptul, sub forma unor rente viagere cuprinse între 1.700 şi 2.600 de lei lunar. Conform prevederilor legale, de indemnizaţia respectivă se puteau bucura doar cei ce aveau un venit sub media pe economie (dintre cei activi), iar cu privire la pensionari nu exista nicio limită. Aşa se face că au apărut situaţii absurde (nu vreau să nominalizez acum, dar o voi face dacă va fi cazul!) de militari în termen care au dosare de revoluţionari, deşi singurul lor merit este faptul că sunt beizadele de lideri, sau situaţii strigătoare la cer ale unor oameni de afaceri prosperi care şi-au „ajustat” veniturile în aşa fel încât să rezulte din documente că au sub venitul mediu pe economie şi, prin urmare, au dreptul să beneficieze de indemnizaţie. Tot absurdă este şi situaţia în care un fost judecător de la Curtea de Apel Alba Iulia, care are o pensie de peste 10.000 de lei (peste 100 de milioane de lei vechi), mai primeşte şi indemnizaţie. Culmea este că nouă ne-a declarat că a renunţat la ea, dar… l-am găsit pe lista de la Casa de Pensii Alba! Acestora li se adaugă un actual şi un fost şef de Poliţie Judeţeană, alături de alţi miliţieni descurcăreţi, precum şi nişte ofiţeri MApN activi sau în rezervă, ale căror nume noi deja le-am făcut publice. Şi e nedrept acest lucru, în condiţiile în care amărâţii de pensionari români trăiesc de azi pe mâine, în condiţiile în care veteranii de război şi foştii deţinuţi politici sunt tot mai puţini, mai uitaţi şi mai săraci…
Dar, uite, că Dumnezeu nu doarme! În sfârşit, în data de 8 noiembrie 2011, Camera Deputaţilor a votat un amendament la OG nr. 80/2011, prin care s-a hotărât suspendarea drepturilor băneşti cuvenite „luptătorilor- revoluţionari”, pentru anul viitor! Drepturi ce se ridică la o medie de 2.000 de lei, pentru 12.000 de revoluţionari din întreaga ţară (cca 150 în judeţul Alba, fără să mai punem la socoteală miliţienii şi cadrele militare, că preoţii nu au cerut nimic!). Pentru ca legea să intre în vigoare, trebuie promulgată de preşedintele Băsescu, dar până a ajunge la Cotroceni ea trebuie să treacă pe la Curtea Constituţională, întrucât… se opun liberalii! Senatorul liberal Raymond Luca a făcut publică intenţia grupului parlamentar PNL de a invoca neconstituţionalitatea acestui amendament. Nu intrăm în detalii, dar eu unul vă mărturisesc, ca participant activ la revoluţie, în Cugir, că eu sunt întrutotul de acord cu această măsură, alături de toţi revoluţionarii de bun simţ, care nu au făcut o afacere din gestul lor patriotic, din 1989. Aşadar, probabil, alături de aceştia (numeroşi, care m-au contactat şi s-au exprimat în acest sens), mă voi înscrie în organizaţia revoluţionarilor adevăraţi, dar fără indemnizaţie, înfiinţată de omul de teatru Ion Caramitru! Aşadar, gata cu „rentele viagere”! La muncă, domnilor revoluţionari!

Ioan HĂNŢULESCU

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Advertisement

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Published

on

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea