Actorii de la Grupul Skepsis participă la un festival internațional de teatru, în Germania
Actorii de la Grupul Skepsis participă la un festival internațional de teatru, în Germania
În perioada 22-25 septembrie, 2022, Grupul Skepsis reprezintă Alba Iulia și România la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru AMAFEST, organizat la Stuttgart, Germania!
Evenimentul este organizat de Theater am Olgaeck (Stuttgart), sub deviza „Trăiește-ți visul!”, în cooperare cu orașul Stuttgart și Ministerul de Știință și Cultură Baden-Wurtenberg și reunește în acest an participanți din Ungaria, Estonia, România, Italia și Polonia.
Compania de teatru Skepsis va reprezenta Alba Iulia și România cu spectacolul „Îl cunoașteți ?”, inspirat de o piesă într-un singur act semnată de Eugen Ionescu.
„Prestația foarte bună pe care am avut-o anul trecut a lăsat o impresie pozitivă și a făcut ca organizatorul să ne invite și la ediția din acest an. Conform abordării noastre specifice, dorim să ne ridicăm la nivelul așteptărilor, dar și să surprindem, să provocăm publicul.
Iată de ce am propus de această dată un spectacol cu un pronunțat caracter tragic. Spectacolul ”Îl cunoașteți ?” ne conduce treptat într-o călătorie în care personajele coboară din cotidian spre sine, de la explorarea socialului la descoperirea lumii interioare, a instinctelor și emoțiilor subconștiente. O călătorie care promite trăirea unor adevăruri profunde, dar în urma căreia nimic nu mai rămâne la fel”. – Viorel Cioflică, regizor și coordonator, Grupul Skepsis.
Evenimentul are un pronunțat caracter artistic și intercultural, grupurile participante fiind încurajate să își prezinte spectacolele dar și cultura de proveniență.
Programul festivalului este divers, cu spectacole de teatru, discuții, ateliere de formare și activități cu rol de familiarizare a participanților cu istoria și cultura locală, toate desfășurate sub crezul cel mai bine exprimat de Nelly Eichorn și Gustav Frank, regizori implicați în organizarea evenimentului: „În comunitatea teatrului, nu există străini, doar prieteni pe care încă nu i-ai cunoscut!”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Doliu în presa românească: Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani Jurnalismul românesc este în doliu după moartea lui Patrick André de Hillerin, unul dintre fondatorii Academiei Cațavencu și ai revistei Cațavencii. Jurnalistul s-a stins din viață la vârsta de 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral (AVC), potrivit […]
Reduceri de până la 90% la tren pentru studenți în anul universitar 2026-2027: Cine beneficiază și ce documente sunt obligatorii
Reduceri de până la 90% la tren pentru studenți în anul universitar 2026-2027: Cine beneficiază și ce documente sunt obligatorii Studenții pot călători cu trenul la tarife reduse cu 90% sau 50% în anul universitar 2026-2027, însă facilitățile vin cu reguli stricte privind vârsta, traseul și documentele necesare. CFR Călători a anunțat condițiile de acordare […]
AEP: Alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate. Termenul constituțional de trei luni și votul românilor din diaspora, în centrul unui nou proiect de lege
AEP: Alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate. Termenul constituțional de trei luni și votul românilor din diaspora, în centrul unui nou proiect de lege Autoritatea Electorală Permanentă propune reducerea unor termene electorale, de la 90 la 75 de zile pentru anunțarea datei scrutinului, și stabilirea unui calendar accelerat în cazul dizolvării Parlamentului. Campania electorală de […]
