Curier Județean

Acțiune puternică a polițiștilor, la Sebeș: Peste 110 persoane legitimate, 55 de mașini controlate și 12 firme verificate

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţiştii din Sebeş au legitimat 114 persoane şi au verificat 55 de autovehicule, în cadrul unei acţiuni cu efective suplimentare ce a avut loc în zilele de 16 şi 17 iunie, pe timp de noapte. Totodată, poliţiştii au constatat 21 de abateri contravenţionale, sancţionate cu amenzi în valoare de peste 2.500 de lei.

Petrecerea Divorțaților

La zilele de 16 şi 17 iunie a.c., în intervalul orar 00.00 – 03.00, Poliţia Municipiului Sebeş a organizat, pe raza municipiului, o acţiune cu efective suplimentare ce a avut ca scop menţinerea climatului de siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor de natură infracţională şi contravenţională şi prevenirea accidentelor rutiere.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost legitimate 114 persoane, controlate 55 de autovehicule şi au fost verificate 12 societăţi comerciale.

Totodată, au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.520 lei, din care 3 la Legea 61/1991 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, 14 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.

A fost reţinut un permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare.

La acţiune, alături de poliţişti din Sebeş, au participat poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din IPJ Alba şi jandarmi.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Incendiu la Câmpeni: Hornul unui bloc, cuprins de flăcări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Incendiu la Câmpeni: Hornul unui bloc de pe strada Teiului, cuprins de flăcări Un incendiu a izbucnit la hornul unui bloc de pe strada Teiului din Câmpeni, pompierii din oraș intervin pentru stingerea flăcărilor. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în orașul Campeni, str. Teiului. Este vorba ce […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Primăria Alba Iulia a trecut la „planul B” pentru organizarea Târgului de Crăciun 2026. Ce spune Gabriel Pleșa despre ediția de Paște: „Sper că în 2027 vom avea o concesionare”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Alba Iulia a trecut la „planul B” pentru organizarea Târgului de Crăciun 2026. Ce spune Gabriel Pleșa despre ediția de Paște: „Sper că în 2027 vom avea o concesionare” Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre planurile administrației locale privind concesionarea serviciilor de organizare a Târgurilor de Crăciun și de Paște din […]

Citește mai mult

Curier Județean

Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de măsurare de ultimă generație pentru cercetarea în electronică auto

Ioana Oprean

Publicat

în

Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de măsurare de ultimă generație pentru cercetarea în electronică auto Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia (UAB) a lansat o achiziție publică pentru o sursă de semnal în 4 cadrane și un set de sonde de măsurare, cu o valoare estimată de 471.581 lei fără TVA. Termenul-limită pentru […]

Citește mai mult