Curier Județean

Acțiune puternică a polițiștilor la Câmpeni: Peste 80 de sancțiuni, într-o singură zi, în valoare de peste 21.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

În data de 23.11.2017, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier şi Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Poliţiei oraşului Câmpeni şi ai Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Câmpeni, în colaborare specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba şi Garda Forestieră Judeţeană Alba au aplicat 85 sancţiuni contravenționale şi au depistat 60 conducători auto care au circulat cu viteză peste limita legală.

Petrecerea Divorțaților

În data de 23 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier şi Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Poliţiei oraşului Câmpeni şi ai Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Câmpeni, în colaborare specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba şi Garda Forestieră Judeţeană Alba au continuat acţiunile pentru creşterea siguranţei rutiere şi prevenirea accidentelor rutiere, prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos, pe raza oraşului Câmpeni şi a comunelor arondate acestuia.

Astfel că, în urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 85 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 21.172 lei.

Din totalul de 85 de sancţiuni, 83 au fost aplicate conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, din care: 60 pentru viteză peste limita legală, 1 pentru depăşire neregulamentară, 8 pentru defecţiuni tehnice, 5 pentru repurtarea centurii de siguranţă iar restul pentru alte abateri rutiere. Au mai fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi a fost confiscată cantitatea de 6,72 metri cubi de material lemnos.

În cadrul acestei acţiuni poliţiştii au reţinut 2 certificate de înmatriculare şi un permis de conducere.

Totodată, poliţiştii au mai legitimat 54 de persoane şi au controlat: 52 de autoturisme, 2 unități comerciale şi 7 obiective asigurate cu pază.

Exemplu:

Poliţiştii din Cîmpeni au confiscat 6,72 metri cubi de material lemnos, în urma unui control efectuat la o autoutilitară.

La data de 23 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției 9 Poliţie Rurală Cîmpeni împreună cu poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, au oprit în trafic, pe Drumul Naţional 75, în localitatea Gârda de Sus, judeţul Alba, o autoutilitară, condusă de P.I., un bărbat de 30 de ani din localitatea Albac, judeţul Alba.

Cu ocazia controlului a reieşit faptul că materialul lemnos transportat nu corespundea din punct de vedere cantitativ şi calitativ, faţă de Avizul de însoţire a mărfii prezentat organelor de poliţie.

Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pe P.I., în conformitate cu prevederile art. 19  din Legea nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravențiilor silvice, iar cantitatea de 6,72 mc foioase, în valoare de 872 lei, a fost confiscată şi predată Ocolului Silvic Horea Apuseni.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Incendiu la Câmpeni: Hornul unui bloc, cuprins de flăcări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Incendiu la Câmpeni: Hornul unui bloc de pe strada Teiului, cuprins de flăcări Un incendiu a izbucnit la hornul unui bloc de pe strada Teiului din Câmpeni, pompierii din oraș intervin pentru stingerea flăcărilor. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în orașul Campeni, str. Teiului. Este vorba ce […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Primăria Alba Iulia a trecut la „planul B” pentru organizarea Târgului de Crăciun 2026. Ce spune Gabriel Pleșa despre ediția de Paște: „Sper că în 2027 vom avea o concesionare”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Alba Iulia a trecut la „planul B” pentru organizarea Târgului de Crăciun 2026. Ce spune Gabriel Pleșa despre ediția de Paște: „Sper că în 2027 vom avea o concesionare” Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre planurile administrației locale privind concesionarea serviciilor de organizare a Târgurilor de Crăciun și de Paște din […]

Citește mai mult

Curier Județean

Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de măsurare de ultimă generație pentru cercetarea în electronică auto

Ioana Oprean

Publicat

în

Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de măsurare de ultimă generație pentru cercetarea în electronică auto Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia (UAB) a lansat o achiziție publică pentru o sursă de semnal în 4 cadrane și un set de sonde de măsurare, cu o valoare estimată de 471.581 lei fără TVA. Termenul-limită pentru […]

Citește mai mult