Acţiune cu efective mărite, a polițiștilor din Ocna Mureș. Au fost aplicate amenzi de peste 9.000 de lei
Poliţiştii din Ocna Mureş şi cei ai secţiei de poliţie rurală arondată au desfășurat o acţiune, cu efective mărite, pe raza de competenţă, ce a avut ca scop prevenirea faptelor de natură infracțională şi contravenţională. Au fost controlate 35 de autovehicule şi au fost aplicate amenzi de peste 9.000 de lei.
La data de 20 iulie 2018, poliţiştii din Ocna Mureş şi cei ai Secţiei 4 Poliţie Rurală Ocna Mureş au organizat, pe raza de competenţă, o acţiune cu efective suplimentare ce a avut ca scop creşterea gradului de siguranţă publică, prevenirea şi combaterea infracțiunilor şi contravențiilor precum şi prevenirea accidentelor de circulaţie.
Cu această ocazie au fost legitimate 37 de persoane, au fost verificate 35 de autovehicule şi au fost constatate 32 de abateri de natură contravenţională, sancţionate cu amenzi în valoare de 9.230 lei.
Dintre amenzile aplicate, 20 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 6 la Legea 61/1991 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, iar restul la alte acte normative.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cuplurile din Sebeș care au împlinit sau vor împlini 50 de ani de căsătorie în 2026, premiate de Zilele Municipiului: Alocare de fonduri
Cuplurile din Sebeș care au împlinit sau vor împlini 50 de ani de căsătorie în 2026, premiate de Zilele Municipiului: Alocare de fonduri Cuplurile din Sebeș care au împlinit sau vor împlini 50 de ani de căsătorie în 2026 vor fi premiate de Zilele Municipiului. Festivitatea de premiere va avea loc joi, 27 august 2026, […]
30 de țarcuri modernizate și hrană donată lunar: ONG-urile schimbă viața câinilor din adăpostul public din Alba Iulia
30 de țarcuri modernizate și hrană donată lunar: ONG-urile schimbă viața câinilor din adăpostul public din Alba Iulia În primele șapte luni ale anului 2026, Adăpostul Public pentru Câini fără Stăpân al Primăriei Municipiului Alba Iulia a beneficiat de sprijinul constant și de implicarea activă a Asociației Arche Noak Transilvania și a Asociației „Prietenii lui […]
Cine este Victor Dobra, elevul de aur al Sebeșului la informatică și matematică ce va fi premiat de Zilele Municipiului 2026
Cine este Victor Dobra, elevul de aur al Sebeșului la informatică și matematică ce va fi premiat de Zilele Municipiului 2026 Un proiect de hotărâre privind premierea unui elev pentru rezultatele deosebite obținute la competițiile naționale și internaționale de informatică și matematică pe parcursul anilor de studiu se află pe ordinea de zi a unei […]