Acţiune comună poliţia rurală Sebeș și RAR, pe DN 67C: Amenzi de peste 17.000 de lei și 5 certificate de înmatriculare retrase
Poliţiştii Secţie 7 Poliţie Rurală Sebeş, împreună cu RAR –ul, au acţionat, pe DN 67 C, pentru prevenirea accidentelor rutiere datorate stării tehnice necorespunzătoare a autovehiculelor. Au fost identificate 13 autovehicule cu defecţiuni.
La data de 9 august 2018, între orele 09.00 – 13.30, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat, pe DN 67 C, o acţiune ce a avut ca scop pentru depistarea
şoferilor care circulă, pe drumurile publice, cu autoturisme care nu corespund din punct de vedere tehnic, pentru circulaţia în condiţii de siguranţă.
Cu această ocazie au fost verificate 40 de autovehicule, la 13 din ele fiind identificate diverse defecţiuni tehnice. Conducătorii acestora au fost sancţionaţi contravenţional, iar complementar, în 5 situaţii, s-a dispus reţinerea certificatului de înmatriculare.
Alţi 23 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru alte abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice.
Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de 17.685 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Trei zile de foc și tradiție la Rîmetea: Fierari din toate colțurile țării s-au întâlnit pentru a duce mai departe un meșteșug vechi de generații
Trei zile de foc și tradiție la Rîmetea: Fierari din toate colțurile țării s-au întâlnit pentru a duce mai departe un meșteșug vechi de generații Rîmetea a fost, pentru trei zile, locul de întâlnire al fierarilor și pasionaților de unul dintre cele mai vechi și spectaculoase meșteșuguri. Focul, fierul încins, ciocanele și nicovalele au fost […]
Viitorul Muzeu de Istorie al Aiudului: Proiectul urmează să fie depus pentru finanțare. Unde va fi amplasat
Viitorul Muzeu de Istorie al Aiudului: Proiectul urmează să fie depus pentru finanțare. Unde va fi amplasat Administrația locală din Aiud lucrează în această perioadă la viitorul Muzeu de Istorie al Aiudului, un proiect prin care se dorește respectarea și punerea în valoare a trecutului din zonă. Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a scris miercuri, […]
Bărbat de 62 de ani condamnat la 2 ani și 5 luni de închisoare pentru că a condus beat și fără permis, la mai puțin de un an după ce ieșise din penitenciar: Decizie la Judecătoria Câmpeni
Bărbat de 62 de ani condamnat la 2 ani și 5 luni de închisoare pentru că a condus beat și fără permis, la mai puțin de un an după ce ieșise din penitenciar: Decizie la Judecătoria Câmpeni Judecătoria Câmpeni a pronunțat pe 30 septembrie 2026 o sentință penală în dosarul unui bărbat de 62 de […]
