Actualitate

Accidentul aviatic din Apuseni: Familia studentei Aura Ion s-a constituit parte civilă în dosar

Ioana Oprean

Publicat

în

Familia Aurei Ion, studenta decedată în ianuarie în accidentul aviatic din Munții Apuseni, s-au prezentat vineri la Parchetul General și s-au constituit părți civile în dosar, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, oficiali din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Petrecerea Divorțaților

Sursele citate au afirmat că familia a fost de acord să se constituie parte civilă în cauză, dar nu a precizat cu ce sumă.

În acest dosar, procurorii Parchetului Militar au dispus pe 11 februarie începerea urmăririi penale cu privire la comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu.

Pe 20 ianuarie, un avion de tip Britten — Norman Islander (BN 2) cu șapte persoane la bord s-a prăbușit într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la peste 1.200 de metri altitudine.

În avion se aflau pilotul Adrian Iovan, copilotul și o echipă de cinci medici de la Institutul Clinic Fundeni și de la Spitalul Elias. Medicii erau transportați la Oradea, unde urmau să participe la o operație de prelevare de organe pentru transplant.

Pilotul Adrian Iovan și Aura Ion, ofițer-student, anul V la Institutul Medico-Militar, și-au pierdut viața în urma accidentului aviatic.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: Ce punem pe masă timp de 40 de zile? Dezlegări la pește, rețete tradiționale și alimentele care nu trebuie să lipsească din meniul românilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: Ce punem pe masă timp de 40 de zile? Dezlegări la pește, rețete tradiționale și alimentele care nu trebuie să lipsească din meniul românilor Postul Nașterii Domnului începe la 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 2026. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt chemați să renunțe […]

Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Sibiu, a fost condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru viol. Acesta a fost identificat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele

Ioana Oprean

Publicat

în

ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]

Citește mai mult