Accident rutier la Oarda: Doi șoferi și-au șifonat mașinile după o confruntare pe str. Biruinței
Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată, la sfârșitul săptămânii trecute, cu privire la faptul că pe strada Biruinţei, din Oarda de Jos, a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că L.I.V., de 28 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 35 de ani, din comuna Mihalţ, judeţul Alba.
În urma accidentului, şoferii celor două autoturisme şi o femeie în vârstă de 32 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni corporale uşoare (contuzii şi excoriaţii).
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia: Au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului În cursul zilei de vineri, 23 octombrie 2026 au fost finalizate lucrările de consolidare a iconostasului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Alba Iulia. De curând biserica respectivă beneficiază și de iluminat arhitectural. Preotul paroh Florin-Spiridon Croitoru este cel care a […]
Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras
Razie rutieră la Sebeș: Amenzi de aproape 4.000 de lei, un permis reținut și un certificat retras Amenzi de aproape 4.000 de lei și zeci de verificări în trafic, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii rutieri din Sebeș pentru prevenirea accidentelor și combaterea abaterilor la regimul circulației. La data de 23 octombrie 2026, în […]
24 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!”
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: „Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!” Polițiștii rutieri acționează astăzi, sâmbătă, 24 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
