Accident rutier la Lunca Târnavei: Un șofer în vârstă de 26 de ani, cu alcoolemie, a intrat cu mașina într-un capăt de pod
În noaptea de 30/31 octombrie 2018, în jurul orei 03.00, poliţiştii Secție 6 Poliție Rurală Jidvei au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe raza localităţii Lunca Târnavei.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din comuna Șona, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Blaj – Jidvei, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu un capăt de pod.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
FOTO: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Valentina Rădășan, din Alba Iulia, sărbătorită la împlinirea vârstei de 100 de ani: „Un veac înseamnă o adevărată lecție de răbdare”
Valentina Rădășan, din Alba Iulia, sărbătorită la împlinirea vârstei de 100 de ani: „Un veac înseamnă o adevărată lecție de răbdare” Doamna Valentina Rădășan, din Alba Iulia, a împlinit 100 de ani. Cu această ocazie, femeia a fost sărbătorită de administrația locală. Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, i-a transmis acesteia urări de sănătate și […]
Mâine | Exercițiu ISU Alba la Kronospan și Kronochem Sebeș: Este simulată gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident în care sunt implicate substanțe periculoase
Exercițiu ISU Alba la Kronospan și Kronochem Sebeș: Este simulată gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident în care sunt implicate substanțe periculoase ISU Alba va desfășura miercuri, 30 septembrie 2026, de la ora 11.00, un exercițiu de amploare la Kronochem și Kronospan Trading Sebeș, care va simula producerea unui accident în […]
Video | Bărbat de 68 de ani din Aiud, reținut de polițiști: A refuzat prelevarea de mostre biologice după ce a fost găsit la volanul unei mașini răsturnate pe DJ 107M, Colțești – Aiud
Bărbat de 68 de ani din Aiud, reținut de polițiști: A refuzat prelevarea de mostre biologice după ce a fost găsit la volanul unei mașini răsturnate pe DJ 107M, Colțești – Aiud Un bărbat de 68 de ani, din Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a refuzat prelevarea de mostre biologice. […]