Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Abţinerea – viclenia care te fereşte de răspundere

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

  Cum ar putea fi definită „abţinerea”? În sens larg şi convenabil tuturor „abţinerea” este nuanţa dintre „afirmare şi negare”. În egală măsură a te abţine poate însemna a ţine în frâu toate practicile nocive ale prezentului, expresia publică a dorinţei de a nu deranja sau felul cel mai simplu de a te proteja de convingerile altora. În mod ideal democraţia a consacrat acest termen aflat la intersecţia dintre „da” şi „nu” iar politicul l-a desăvârşit. Într-un climat de duel permanent, cu conflicte şi afronturi radicale, politica a legitimat „abţinerea” ca o soluţie convenabilă, un compromis universal, o necesitate de neînfrânt a politicienilor fără argumente.
Normele de administrare ale oraşelor au preluat principiul votului ca instrument de lucru pentru cei ce reprezintă interesele comunităţii – consilierii locali. O întreagă tradiţie specifică tuturor statelor europene face ca soarta unor proiecte arhitecturale, de investiţii sau a altor nevoi pe care orice oraş le are să fie filtrate prin acest mecanism. „Pentru”, „împotrivă”, „abţineri” sunt cuvintele care decid ceea ce se face şi ceea ce nu se face. E adevărat că la Alba Iulia supremaţia numerică a consilierilor PDL lasă rareori loc pentru capriciile Opoziţiei. Politica e un joc subtil care dă dreptul celor mulţi să decidă iar celorlalţi, posibilitatea să constate ce s-a hotărât. Excluşi de la viaţa publică şi cuprinşi de sentimentul izolării, singura consolare pentru consilierii Opoziţiei o reprezintă folosirea abţinerii, egală în „contabilitatea” voturilor într-un consiliu local cu votul „împotrivă”. A devenit o obişnuinţă, planificată în laboratoarele politice ale Opoziţiei această practică. Deseori efectul este unul teatral, caricatural care abia dacă mai stârneşte curiozitatea albaiulienilor.
Mi-am permis aceste consideraţii motivat de recenta luare de poziţie a grupului consilierilor USL din Consiliul Local Alba Iulia. Aceştia şi-au manifestat dezaprobarea faţă de formula de neclintit prin care consilierii PDL au adoptat mai multe proiecte de hotărâre. Experienţa individuală a celor ce au formulat diverse acuze este dizolvată şi ascunsă cu laşitate la una de grup,  grupul consilierilor USL. Ei bine, doresc să le amitesc celor sfătuiţi să se „abţină” că cele mai recente proiecte culturale, ca de altfel multe altele din trecut nu s-au născut din iniţiativă politică. Există în primărie oameni care manifestă un ataşament real faţă de dorinţele locuitorilor acestui oraş şi faţă de oraş, oameni neînregimentaţi politic. Nu pretindem acestor politicieni să dea dovadă de raţiune şi să observe că cineva munceşte pentru ca ei să se poată abţine. Este evident că orice încercare de a scoate oraşul nostru din anonimat a fost aspru criticată şi chiar sabotată cu orice prilej. Probabil doar atunci s-au simţit competenţi şi eficienţi. Le cerem doar să înţeleagă că devine teribil de plicticos să încerci să schimbi opinia comunităţii prin deformarea realităţii.
Lăsând la o parte „tirania majorităţii” care-i încurcă de aproape 3 ani, este dezonorant să reduci experienţa unui mandat într-un consiliu local la clişee politice dictate de superiori. Recomandările sau imperativele primite „la partid” ar trebui să pălească de ruşine atunci când un nucleu de intelectuali precum cel de la „Dilema Veche” doresc să nască un festival la Alba Iulia. Ezitarea consilierilor USL se traduce prin teama de a fi surprinşi de evoluţie, neobişnuiţi cu prezenţa unor oameni ce şi-au câştigat faima doar prin faptul că au spus ceea ce gândesc, cu cuvintele lor, fără compromisuri.
Dar ce atitudine trebuie adoptată atunci când accentul cade pe copii? Fie că dansează într-o competiţie naţională sau îşi dezvoltă aptitudini într-un atelier de creaţie, ar trebui evitate în mod categoric calificarea acestor activităţi ca „şuşanele” sau „aranjamente”.
Interesant este că ipocrizia îi împinge ulterior la a fi prezenţi oriunde s-a cheltuit un ban pentru vârstnici sau copii. Cât ar putea câştiga cineva din sprijinul în sumă de 2600 de lei pe care primăria îl acordă Atelierului Creativ sau celui în sumă de 6000 de lei clubului „Dance to sunrise”? Credem că educaţia prin orice metode nu e vorbă goală iar sumele nu presupun ipotecarea oraşului. Cât e de nociv şi imoral un program de reduceri destinat tinerilor din Alba Iulia şi lansarea acestuia printr-un concert? Care ar fi risipa de bani atunci când în urma asumării unui logo turistic Alba Iulia este promovată în revista UNESCO „World Heritage”? Cât este de just să aplauzi un mare muzician precum Alexandru Tomescu după ce cu câteva zile înainte te „abţineai” să subscrii invitaţiei pe care i-a adresat-o oraşul?
Poate ar trebui să opunem acelui comunicat prin care consilierii USL îşi justificau opoziţia faţă de progresul prin cultură al oraşului poziţia fiecărei entităţi juridice sau fizice care a colaborat într-un fel sau altul cu consiliul local sau primăria. Sugerăm consilierilor locali USL să se inspire din atitudinea ceva mai onorabilă a consilierilor judeţeni USL. La aceleaşi proiecte „provinciale” pentru care se alocă sume de bani în oglindă, reacţiile sunt mult mai clare şi cel mai adesea pozitive. Cu siguranţă aceştia au lipsit la instruirile de partid în care li se spune că primăria este zona magică, încifrată şi care trebuie cucerită.
În problema opţiunii, credem că, în continuare, „abţinerea” va rămâne pentru unii viclenia care te fereşte de răspunderea unei decizii pentru oraş, iar votul prin „abţinere” poate fi interpretat ca o constrângere a politicului în detrimentul raţiunii. Este drept că trăim vremuri de o dureroasă austeritate. Banii cheltuiţi în acest an pentru evenimente culturale nu reprezintă nici jumătate din cât s-a alocat la bugetul iniţial. Noi, democrat-liberalii, credem că pentru un oraş care pretinde că vrea să respire liber aerul tare al culturii e momentul să aprindem mai târziu luminile şi să deschidem mai devreme porţile Cetăţii.

PAUL VOICU, consilier local

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ce trebuie să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere?

Ziarul Unirea

Publicat

în

4Ce trebuie să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere? În fiecare an, la Paştele ortodox credincioşii se bucură de minunea Luminii Sfinte – un eveniment miraculos ce se petrece în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui. Citeşte şi: Urari de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea