Aberație în educație: Burse de merit școlare pentru patru deținuți care studiază la gimnaziu în Penitenciarul Aiud
Aberație în educație. Burse de merit școlare pentru patru deținuți care studiază la gimnaziu în Penitenciarul Aiud
Anomaliile provocate de noua lege a Educației în ceea ce privește bursele școlare continuă să producă efecte. Patru deținuți de la Penitenciarul Aiud, care urmează școala gimnazială, vor primi bursă de merit în anul școlar 2023 – 2024.
Actul normativ nu stabilește limite de vârstă pentru elevii beneficiari, astfel că deținuții care-și continuă studiile în penitenciar pot beneficia de burse ca și ceilalți elevi din învățământul preuniversitar de stat.
Cei patru elevi-deținuți care vor primi bursă de merit de 450 de lei/lună se alătură altor 12 înscriși la școala profesională, care la rândul lor beneficiază de burse tehnologice (foste burse profesionale), de 300 de lei lunar.
În județul Alba, 78 dintre cei 628 de deținuți ai Penitenciarului Aiud s-au înscris la școală, dintre care 45 sunt în clasele I–VIII la Școala Gimnazială nr. 4 (din incinta închisorii), structură a Școlii Gimnaziale „Axente Sever”, iar 33 de persoane lipsite de libertate vor frecventa cursurile școlii profesionale, organizate împreună cu Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud.
La nivel național, aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, iar dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4,00 și 4,99, în timp ce alți 2.382 au medii între 3,00 și 3,99. Sunt și 158 de elevi care au media sub 2 și care primesc bursă de merit, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației.
Cum se acordă bursele de merit
Potrivit legii, dacă există o clasă cu 10 elevi, primii 30% cu notele cele mai mari vor primi bursă de merit.
Bursele de merit se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, după cum urmează:
a) 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, mai puțin elevii din clasa a V-a și elevii din clasa a IX-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia
b) 30% din elevii fiecărei clase a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor calculate ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia
c) 30% din elevii fiecărei clase a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia.
Recent, reprezentanții Ministerului Educației au anunțat corectarea legii astfel încât anomaliile să fie înlăturate.
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Ligia Furdui – cu media 10 și Georgeta Gabriela Toma, cele două tinere moațe absolvente ale Liceului „HCC” Abrud admise la Medicină la Timișoara: „Performanță excepțională”
Ligia Furdui – cu media 10 și Georgeta Gabriela Toma, cele două tinere moațe absolvente ale Liceului „HCC” Abrud admise la Medicină la Timișoara: „Performanță excepțională” Două absolvente din Promoția 2026 a Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud au fost admise la Medicină la Timișoara. Una dintre ele a intrat la Medicină în orașul de […]
Mega-contract de 13 milioane de euro pe 5 ani pentru salubrizare stradală și deszăpezire, în municipiul Alba Iulia
Mega-contract de 13 milioane de euro pe 5 ani pentru salubrizare stradală și deszăpezire, în municipiul Alba Iulia Primăria Alba Iulia pregătește o nouă procedură pentru delegarea serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire, în condițiile în care actualul contract încheiat cu Polaris-M Holding SRL expiră în decembrie 2026. Valoarea totală estimată, pe 5 ani, a […]
VIDEO | Știai că este ilegal să culegi fructe de pădure fără acordul proprietarilor? Acțiune a jandarmilor din Alba în Apuseni
Știai că este ilegal să culegi fructe de pădure fără acordul proprietarilor? Acțiune a jandarmilor din Alba în Apuseni La solicitarea administrației Parcului Natural Apuseni, jandarmii din județele Alba și Cluj au desfășurat, miercuri, 29 iulie 2026, o acțiune de verificare care a avut ca scop depistarea persoanelor ce culeg ilegal fructe de pădure de […]









