A venit Moș Crăciun la Elena Udrea! Aceasta va ieși din închisoare! Decizie neașteptată luată de autorități
Vești bune pentru Elena Udrea, cu doar câteva zile înainte de Crăciun. Aceasta va fi eliberată din închisoare, după ce judecătorii au decis suspendarea pedeapsei de șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute.
Avocaţii săi au depus o contestaţie în anulare, iar procurorii au fost de acord. Instanța a rămas în pronunțare.
„Elena Udrea se află în Costa Rica în vederea extrădării. Domnia sa se află într-o situaţie absolut deosebită. De mai bine de două luni este departe de copil, îşi hrăneşte fetiţa prin interpuşi, vin persoane să îi recolteze hrana pentru copil. Până când o instanţă compusă în mod legal nu se va pronunţa asupra situaţiei sale juridice, e ilegal şi inuman să execute o pedeapsă pronunţată de o instanţă necompusă potrivit legii. Vă rog să aveţi în vedere că ne apropiem de Sfintele Sărbători. Suntem obositi dupa un an de muncă, ne dorim să petrecem în apropierea familei. Gândiţi-vă ca dacă nu pronunţaţi o hotărâre dreaptă, va rămâne încarcerată departe de fiica ei. Vă rog să dispuneţi deliberarea cât mai rapidă, vă rog pentru ca aceste sărbători ne pun în imposibiliatea de a pune în practică suspendarea executării”, a declarat Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, în faţa instanţei.
Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în timp ce Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, ambii în dosarul „Gala Bute”.
Sursa. antena3.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte
Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte Gigantul rutier care va lega două autostrăzi, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură rutieră din România, începe să prindă contur în apropiere de Sibiu. Constructorii […]
Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus O decizie de pensionare nu trebuie acceptată fără verificări. Chiar dacă documentul emis de Casa de Pensii pare corect, suma înscrisă în el poate ascunde erori privind vechimea în muncă, veniturile realizate, sporurile, perioadele asimilate sau punctajul acumulat de-a lungul anilor. Pentru pensionari, […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
