A revenit IMPOZITUL pe BACȘIȘ? Guvernul bagă și scoate… mâna în/din buzunarele contribuabililor
Deși, la modul declarativ, impozitarea bacșișului a fost eliminată din ultimele modificări ale Codului Fiscal, în HG nr. 367/2015 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, adoptată de Guvern în data de 27 mai 2015, apar noi reglementări privind bacșișul și anume:
”La punctul 23, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins: (21) Bacşişul definit la art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care rămâne la dispoziţia operatorului economic, respectiv nu se distribuie salariaţilor, este supus cotei standard de TVA de 24%, în cazul operatorilor economici înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal. Taxa se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite”.
”Noi consideram ca aceasta prevedere incalca art. 126 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, respectiv bacsisul nu reprezinta o livrare de bunuri sau o prestare de servicii impozabila deoarece este primit peste pretul bunurilor/serviciilor prestate. In sfarsit, daca legiuitorul vrea sa il impoziteze cu cota de TVA de 24%, interpreteaza cum poate prevederea normativa.
Daca bacsisurile se acorda salariatilor, acestea sunt incadrate in categoria veniturilor din „alte surse” reglementate de normele de aplicare pentru art. 78 din Codul fiscal regasite la pct. 152 din HG nr. 44/2004. Acest lucru inseamna impozitarea bacsisului la nivelul persoanei fizice cu impozitul de 16% fara a fi asimilat venitului din salarii.
Un lucru la care legiuitorul probabil nu s-a gandit consta in faptul ca asimiland bacsisul la venitul din alte surse al persoanei fizice, acesta este supus asigurarilor sociale de sanatate conform art. 296^29 alin. (5) din Codul fiscal.
Plata contributiei insa se va face pe baza deciziei emise de ANAF, dupa ce contribuabilii vor depune declaratia 200 cu impozitul pe venit retinut de la persoanele fizice. Se perpetueaza aceeasi situatie deja intalnita in practica cu contributii la dividende in sume minuscule sau cu contributia pentru dobanda primita de elevi la alocatia scolara.
Desigur, reamintim faptul ca operatorul economic trebuie sa decida prin Regulament interior daca bacsisul ramane la dispozitia societatii, caz in care TVA se colecteaza prin metoda sutei majorate pentru platitorii de TVA, sau daca se distribuie salariatilor, acesta fiind supus impozitarii cu cota de 16% stopaj la sursa si cu cota de 5,5% contributia la sanatate, urmand ca ANAF sa emita decizie de impunere”, a declarat pentru hotnews.ro consultantului fiscal Adrian Benta.
În consecință, se pare că Guvernul bagă și scoate… mâna în/din buzunarele contribuabililor cum vrea și când vrea, și nimeni nu mai știe cum și când se răzgândește. La fel cum s-a răzgândit și în privința privința activităţilor independente ale profesiilor liberale. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă”
Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă” A început reabilitarea ultimelor străzi de pământ din centrul Aiudului, a anunțat, luni, 12 octombrie 2026, primarul Dragoș Crișan. Potrivit edilului, Strada Strâmtă și Strada Muzicanților vor beneficia de o transformare importantă, iar odată cu regularizarea cursului Aiudelului, zona […]
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
