A pozat NUD pentru un pictor și apoi l-a șantajat cu presupuse relații sexuale. Tânără surprinsă în flagrant, trimisă în judecată de procurori
Dosar penal pentru o tânără din municipiul Blaj care a şantajat un bărbat cu denunţarea unor presupuse relaţii sexuale.
Judecătoria Blaj a aplicat, printr-o decizie din 27 iunie 2019, inculpatei (M. A. C.) măsura educativă a
supravegherii pe o durată de 6 luni cu începere de la data punerii în executare a măsurii, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Alba, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată.
La momentul cercetării faptelor, în ianuarie 2018, tânăra, care era minoră, a fost prinsă în flagrant delict şi a fost reţinută pentru 24 de ore.
Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie – decembrie 2017, tânăra l-a ameninţat pe un artist plastic din Blaj cu denunţarea unor presupuse relaţii sexuale, în contextul în care a aceasta a fost folosită ca model, pentru realizarea unor opere artistice.
Astfel, fata a obţinut de la artistul plastic suma de 15.000 de lei. Pe durata executării măsurii educative, aceasta trebuie să îndeplinească obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară; obligaţia de a nu se apropia şi de a nu comunica cu persoana vătămată şi cea de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Alba la datele fixate de acesta.
”Atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 123 C.pen., privind consecinţele nerespectării, cu rea-credinţă, a condiţiilor de executare a măsurii educative şi a obligaţiilor impuse, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative a supravegherii”, se precizează în minuta instanţei de judecată.
Tânăra a mai fost obligată să achite către bărbatul şantajat suma de 1.100 lei, reprezentând daune materiale. De asemeena, aceasta mai trebuie să plătească 1.721 de lei cheltuieli judiciare. Decizia Judecătoriei Blaj poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]
Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS
Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]