A intrat pe geam și a furat un televizor și un videoproiector dintr-un centru de resurse din Alba Iulia. Tânăr de 28 de ani, REȚINUT de polițiști
Poliţiştii din Alba Iulia au reţinut un tânăr ce este bănuit de comiterea unui furt dintr-un centru de resurse din municipiu. Pentru documentarea activităţii sale infracționale, poliţiştii au făcut două percheziţii.
Potrivit IPJ Alba, la data de 27 aprilie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia l-au identificat pe un tânăr de 28 de ani, din Alba Iulia, ce este bănuit de comiterea unui furt cu un prejudiciu de 3.000 de lei, faptă ce a fost reclamat poliţiei la data de 24 aprilie a.c.
Se pare că, în noaptea de 23/24 aprilie ac., tânărul ar fi pătruns, prin escaladarea unui geam lăsat întredeschis, în interiorul unui centru de resurse din Alba Iulia şi ar fi sustras un televizor şi un videoproiector.
Pentru documentarea activităţii infracționale a tânărului şi recuperarea prejudiciului, ieri, 27 aprilie, poliţiştii au efectuat două percheziţii în locaţii din Alba Iulia unde locuieşte tânărul.
Faţă de acesta, a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii
Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii Un accident rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 19.30, pe bl. Republicii din Alba Iulia. O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini. Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit […]
Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C
Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C Rețeaua electrică aeriană din zona centrală a comunei Câlnic urmează să fie înlocuită cu cabluri îngropate, odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C. Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Alba caută o […]
Un drum pietruit din Alba, cu probleme la fiecare ploaie, propus pentru modernizare Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că autoritățile locale din comuna Cetatea de Baltă au depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Refacere drum de interes local – Drum comunal DC 32 – Tronsonul 1″. Un drum pietruit, […]
