A fost lansat proiectul ”Abordare integrată la nivelul municipiului Alba Iulia pentru reducerea discriminării și a marginalizării grupurilor vulnerabile”, derulat de Primăria Municipiului Alba Iulia, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare și Incluziune Socială și Asociația SM Speromax Alba
Primăria Municipiului Alba Iulia, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare și Incluziune Socială și Asociația SM Speromax Alba, a organizat în data de 12 august 2015 conferința de lansare a proiectului ”Abordare integrată la nivelul municipiului Alba Iulia pentru reducerea discriminării și a marginalizării grupurilor vulnerabile”. Proiectul este finanțat cu sprijinul financiar al Programului RO10 – CORAI, program finanțat de Granturile SEE 2009-2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, în cadrul Apelului COERENT și are o durată de implementare de 11 luni. Valoarea finanțării este de 206.877,26 Euro.
În cadrul conferinței de lansare au fost prezentate obiectivele proiectului, activitățile propuse spre derulare, precum și rezultatele așteptate, care vor contribui la dezvoltarea măsurilor de combatere a discriminării și de reducere a excluziunii sociale a grupurilor vulnerabile de la nivelul municipiului Alba Iulia.
Proiectul se adresează reprezentanților autorităților publice locale și sectorului neguvernamental, precum și grupurilor vulnerabile reprezentate de persoanele de etnie romă și bolnavii cronici. De asemenea, proiectul propune elaborarea unor instrumente specifice destinate combaterii sau a reducerii discriminării și a inegalității în acces la serviciile publice oferite de municipalitate – un studiu, un manual al reprezentantului administrației publice în ceea ce privește reducerea discriminării, sesiuni de instruire adaptate și adecvate reprezentanților administrației publice locale, servicii specializate în cadrul unui centru de resurse și o rețea de transfer de bune practici între reprezentanții administrației publice locale.
În cadrul evenimentului, domnul Nicolaie Moldovan, Administratorul Public al municipiului Alba Iulia a subliniat importanța centrului de resurse propus spre înființare în cadrul proiectului în contextul oportunităților de accesare a fondurilor europene adresate acţiunilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii (CLLD) alocate prin Programul Operațional Regional și Programul Operațional Capital Uman: „Principala așteptare a Primăriei este înființarea centrului de resurse pe care îl va găzdui într-una din vechile centrale de termoficare ale orașului. Acesta poate fi valorificat în contextul noilor programe de finanțare din anvelopa financiară 2014-2020. (…) În această toamnă se va depune o scrisoare de intenție pentru realizarea unei strategii de dezvoltare adresată comunităților defavorizate din Alba Iulia, o strategie care ar urma să fie elaborată de un Grup de Acțiune Locală (GAL). Dacă va fi admisă, ulterior se va depune documentația pentru a primi bani din partea Ministerului Fondurilor Europene în vederea realizării strategiei. Întregul proces se va întinde pe cursul a cel puțin un an de zile. După finalizarea strategiei vor putea fi depuse proiectele statuate în cuprinsul acesteia. Vor putea fi proiecte de natura investițiilor în infrastructura de locuire – locuințe sociale, proiecte de finanțare a unor structuri de economie socială, proiecte de infrastructură medicală, educațională sau culturală, centre comunitare care se adresează grupurilor vulnerabile etc. Valoarea totală a proiectelor din strategie finanțabilă cu fonduri nerambursabile din cele două programe menționate, se va cifra la aproximativ 10 milioane euro”.
La conferință au participat peste 50 de persoane, reprezentanți ai autorităților locale, ai societății civile active în domeniul socio-medical, precum și reprezentanți mass-media.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul Locuitorii din Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus urmează să beneficieze de alimentare cu gaze naturale printr-un proiect major de extindere a infrastructurii din comuna Unirea. Investiția propusă presupune construirea unei rețele inteligente de distribuție […]
FOTO | Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.
Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, numit în funcția de administrator special la o filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Flaviu Rădițoiu, membru USR din Cugir, fost candidat al partidului la Primăria Cugir a fost numit administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, filială a Companiei Naționale ROMARM S.A. Numirea a fost făcută prin ordin […]
Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță
Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță Orașul Câmpeni se pregătește pentru una dintre cele mai ample investiții din ultimii ani în infrastructura de iluminat public. Întregul sistem de iluminat stradal […]