A fost inaugurat drumul care leagă Cisteiul de Ocna Mureş
Duminică, 14 noiembrie, pentru locuitorii din Cisteiul de Mureş a fost o zi de sărbătoare: drumul comunal (DC 3) care-i leagă de oraşul Ocna Mureş a fost inaugurat oficial. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât locuitorii din Cisteiul de Mureş au văzut concretizându-se acest drum efectiv prin contribuţia lor, respectiv din taxele şi impozitele pe care le-au achitat către bugetul local al Primăriei Ocna Mureş. Pentru că, aşa cum ne-a explicat şi primarul oraşului Ocna Mureş, Augustin Drăguţ, costul lucrării a fost acoperit efectiv din resurse locale proprii. „Deşi atunci când am planificat lucrarea, Consiliul Judeţean ne-a promis că va acoperi jumătate din cheltuieli, în final nu am văzut nici un ban”, ne-a explicat primarul Drăguţ. Şi nu a fost un exerciţiu bugetar prea uşor ţinând cont de pagubele produse de viituri, în vara acestui an, pe raza oraşului Ocna Mureş. Acesta ne-a spus că proiectul a demarat la prinderea Postului Paştelui iar acum, la prinderea Postului Crăciunului, a fost dat deja în folosinţă. „Câştigătorul licitaţiei, SC DPL Alba, s-a mişcat repede şi eficient. Acum şi locuitorii din Cistei au un drum mai scurt şi mai bun, către civilizaţie. În plus, avem în vedere şi asfaltarea şi repararea drumului către Micoşlaca”, a mai completat primarul.
Preotul paroh din Cisteiul de Mureş, Călin Ioan, a mulţumit administraţiei locale în numele comunităţii pe care o păstoreşte, pentru noua înfăţişare a drumului care îi leagă de Ocna Mureş. La inaugurare, alături de primarul Augustin Drăguţ, a participat şi viceprimarul Marin Aron şi fostul deputat Nicolae Popa.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]