Rămâi conectat

Ştirea zilei

A cuvioasei Maria Egipteanca

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Nici o încercare lumească nu ilustrează mai desăvârşit şi mai concludent tăria de caracter, forţa morală sau sfinţenia cuiva, ca bătălia dată şi biruinţa repurtată asupra propriilor orgolii al căror sclavi eram până ieri. Nenumăratele nuanţe de culori, ce conturează imaginea întregului uman curat şi nepătat, sunt suma calităţilor, virtuţilor şi însuşirilor primare originale, căpătate ca zestre de la Tatăl nostru cel Ceresc când ne-a creat şi ne-a adus cu adevărat dintru nefiinţă întru nefiinţă. După ce poarta paradisului a fost zăvorâtă, iar făptura ieşită din mâna lui Dumnezeu ajunge la sapă de lemn, tot farmecul cosmic a intrat într-un con de umbră şi o notă de tristeţe necunoscută până atunci şi-a pus pecetea pe bolta ireală a unui cer albastru, care pentru prima dată începe să pălească, să se tulbure şi să se umbrească.
Ogorul din afara paradisului a fost năpădit de spini şi pălămidă, care la înfăţişare puteau seduce privirea trecătorului, dar la gust erau searbăde şi otrăvitoare. La fel s-a preschimbat şi sufletul omului, care şi-a păstrat chipul dar şi-a pierdut asemănarea cu Dumnezeu, Creatorul său. În trunchiul sănătos al omului s-au altoit în timp ramuri sălbatice şi otrăvite, aducătoare de boală şi de moarte. Necuprinsa grădină a Domnului s-a împânzit de smochini neroditori, care făceau doar umbră pământului dar roadele erau de negăsit. Totuşi, acolo unde prisoseşte harul lui Dumnezeu se biruie cele mai nefireşti aparenţe şi chiar realităţi. Dar să tragem cortina şi să despicăm metafora în dosul căreia zace pitită pilda de viaţă a unei femei ce poate fi intitulată pe scurt: lumini şi umbre. Este vorba despre Maria Egipteanca. Viaţa sa trăită pe două planuri poate fi clasată printre cele mai incredibile şi spectaculoase convertiri din istoria monahismului răsăritean. Aproape din pruncie dă frâu liber pornirilor şi poftelor păcătoase fără frontiere. Nu-şi refuza nici o plăcere, orice pornire era consumată cu lăcomie, iar satisfacerea concupiscenţei trupeşti era principala nevoie zilnică fără de care nu putea trăi. Şaptesprezece ani nu a dat nici un semn de remuşcare, lăsându-se sedusă şi
purtată de valuri pe marea necuprinsă a dulcelui păcat.
După atâţia ani nenorociţi, în care şi-a tăvălit trupul prin toate băltoacele orientului şi sufletul său ajunge o cârpă lepădată ce nu mai preţuia un ban ruginit, apare la rampă puterea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu, care salvează această roşcovă stricată din gura porcilor, o îmbăiază prin scăldătoarea oilor şi face din ea un vas de cristal preţios la care-şi vor aţinti privirile toţi marii şi micii convertiţi, dornici să-şi recapete identitatea, curăţenia, frumuseţea şi sfinţenia, hărăzite de cel ce ne-a făcut la sfârşitul săptămânii de creaţie.
Operaţiunea de convertire şi de venire în sine a Mariei Egipteanca, liderul autoritar al desfrâului oriental s-a petrecut de praznicul Înălţării Sfintei Cruci. Actul de exorcizare nu a avut loc nici la Roma, nici la Constantinopol, măreţele capitale politico-militare ale lumii, ci în Ierusalim, centrul universal al creştinismului autentic. Toţi „câţi în Hristos ne-am botezat şi în Hristos ne-am îmbrăcat” avem rezervat un moment de răscruce şi de tresărire, când Dumnezeu ca din senin ne întâmpină prin pustiul vieţii trăită fără sens şi ne întreabă: Încotro alergi fiu rătăcit printre spini şi bălării, cu povara desagilor de păcate doldora în spate? Unde strămuţi aceste putregaiuri strânse o viaţă întreagă sub povara cărora gâfâi ca un muribund, pentru că ele te vor doborî şi te vor ucide. Lasă-mă să-ţi iau povara, Eu sunt Salvatorul tuturor celor osteniţi, necăjiţi, întristaţi şi împovăraţi, iar dacă mă veţi asculta veţi fi uşuraţi şi eliberaţi.
Cei ce auzim glasul şi ascultăm chemarea lui Dumnezeu ne îmbujorăm la faţă şi ne modificăm destinul. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu este mereu în stare de veghe, căutându-ne de-a lungul şi de-a latul pământului în ideea şi speranţa că ne va întâlni şi ne va lămuri să-i ascultăm povaţa şi să-i urmăm viaţa aşa cum au procedat atâţia, care din păgâni au devenit creştini, din demoni îngeri iar din păcătoşi au devenit virtuoşi şi sfinţi. Pe drumul Damascului, Saul se schimbă din păgân în apostol; tâlharul răstignit de-a dreapta lui Iisus ajunge în rai; păcătoasa din Sihemul Samariei se preschimbă în mironosiţă, vameşii şi păcătoşii devin apostoli şi misionari creştini; Zaheu, dă totul pentru a se mântui el şi casa lui; Maria Egipteanca, dintr-o femeie stricată cum alta n-a mai fost, ajunge un model de răbdare, pocăinţă şi umilinţă, vreme de 47 de ani biruind asprimea şi arşiţa deşertului, având ca singure resurse de subzistenţă un ulcior cu apă şi câteva pâinişoare care niciodată nu s-au împuţinat. Modele de morţi care au înviat şi de oameni pierduţi care s-au aflat avem din belşug. Le ştim numele şi le cunoaştem viaţa, rămâne să le urmăm pilda şi credinţa.
Preot dr. Petru PINCA, Blaj


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Ştirea zilei

Ferma cu Omenie, din Alba: 20% din vânzări să fie locale până la sfârșitul lui 2023. Produsele companiei, vândute în 12 țări

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ferma cu Omenie, din Alba: 20% din vânzări să fie locale până la sfârșitul lui 2023. Produsele companiei, vândute în 12 țări

Marius Bîcu, acţionar şi director general al com­paniei Ferma cu Omenie, vrea să se concentreze mai mult pe vânzările locale în judeţul Alba, unde se află ferma şi fabrica de brânzeturi, şi în judeţele învecinate, după două decenii de exporturi, care au ajuns la o cotă de 60% din vânzări. El intenţionează să vândă local 20% din producţie până la finalul anului 2023.

”Am devenit foarte prezenţi pe piaţa locală. Înainte, eram prezenţi în retailul modern şi la export, 60% din business era din export. Însă, anul trecut şi anul acesta ne-am concentrat să devenim un furnizor local, să vindem brânzeturile în Alba, în Cluj, în judeţele de lângă noi. Acum, lucrurile încep să se vadă. Deja 15% din vânzări sunt pe piaţa locală şi ne propunem ca până la sfârşit de an să ajungem la 20%. Am învăţat o piaţă nouă şi ne place”, a spus Marius Bîcu în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania.

Elit - Gustul Desăvârșit

Ferma cu Omenie este producător de lactate din localitatea Unirea, judeţul Alba, desprinsă în 2019 din Unilact Transilvania, cu o istorie de aproape trei decenii în zootehnie. Din 2002 Marius Bîcu a preluat conducerea fabricii de brânzeturi, dezvol­tând afacerea iniţiată de tatăl său. Încă de la început, el a avut în vedere exporturile, iar în 2013, în primul interviu acordat ZF, Marius Bîcu povestea că 20% din producţie merg pe pieţele externe, în Spania, Italia, Anglia şi Austria, ajungând acum la 60%.

”Până acum, timp de 20 ani, ne-am găsit lo­cul la export, iar brandul nostru a fost mai bine cunoscut de românii din afara ţării decât de românii din ţară şi pentru noi cu­nos­când bine businessul de acolo a fost mai comod să exportăm şi ne-am decuplat de comerţul local. Însă, ne-am dat seama că nu e sustenabil pe termen lung”, explică Bîcu.

În prezent, brânzeturile Fermei cu Omenie se vând în 12 ţări, Germania, Italia, Spania, Polonia, în principal către est-europeni, adică români, ruşi, polonezi, bulgari şi sârbi, care au obiceiuri de consum silimare cu ale noastre. Cel mai departe mergem până în America, în New Jersey, unde avem un distribuitor.

”Am avut provocări pe lanţul de aprovizionare în anii trecuţi şi ne-am dat seama că e mai bine să creştem poderea de vânzări locale. Ne-am dat seama că e riscant să exportăm atât de mult, pentru că în 2020, în timpul pandemiei, am avut perioade în care marfa n-a putut ajunge la clienţii noştri. Aşa am luat decizia să ne întoarcem acasă, să nu mai fim dependenţi de exporturi, care erau 60% din business. Ne-am dat seama că suntem mai eficienţi, marja operaţională e mai bună şi suntem mai verzi pentru că nu mai transportăm marfa atât de departe”, a completat Marius Bîcu.

Pe lângă asta, el a adăugat că au câştigat noi clienţi datorită prospeţimii produselor. Compania a deschis un magazin în oraşul Cluj-Napoca, vizavi de piaţa centrală, pentru a fi mai aproape de consumatori. În acel ma­ga­zin, comercializează două produse proas­pete, respectiv telemea uşor sărată şi brânză proas­pătă, făcute cu o zi înainte. „În Spania, de exemplu, nu am putea trimite aceste pro­duse. Prospeţimea este un avantaj fantastic în faţa concurenţei de aici şi de peste hotare, pentru că ceea ce vine din import nu poate fi produs cu o zi înainte, iar prospeţimea este apreciată de clienţii noştri“.

Compania mai are un magazin la intrarea în ferma din Unirea şi Marius Bîcu spune că interacţiunea directă cu clienţii i-a învăţat multe. Iar deschiderea unui magazin propriu într-un oraş mare, dar aproape de fermă, face parte din strategia de marketing: „Ne dorim să vindem local, aproape de fermă, ideal la 50-70 de kilometri“.

”Ne adresăm comerţului tradiţional local, care înseamnă companii ce au 3, 4, 5, 10 magazine în oraşele mari din judeţele din jur şi ne mai adresăm magazinelor de cartier mici şi medii din oraşele de dimensiuni mai mici”, a menţionat Bîcu.

Totodată, Ferma cu Omenie a deschis un magazin online, iar vânzările online au fost neaşteptat de mari şi au crescut accelerat. Iniţial, voiam să fie un magazin prin care să vindem aproape de noi produse proaspete, direct de la fermă. Ne-am gândit că ar fi de ajutor pentru cei care nu au timp să vină să ridice comenzile de la magazinul fermei sau să cumpere de acolo. Ne-a surprins volumul de comezi, iar acum optimizăm magazinul online, a adăugat Marius Bîcu.

El a mai spus că august a fost o lună de vârf pentru vâzările online şi crede că în viitor achiziţionarea mâncării online va deveni un obicei. Livrăm în toată ţară, am ajuns, după patru luni, în aproape fiecare oraş din ţară. Într-o zi din august am avut 32 de comenzi, mai multe decât numărul de vizitatori de la magazinul fermei. Acum suntem la început de drum, dar are potenţial acest magazin, a întărit directorul general al Fermei cu Omenie.

În plus, compania a început să vândă şi pe piaţa din România produsele sub brandul Pachet de acasă, care iniţial erau create doar pentru export. Acestea au un preţ mediu şi au atras noi clienţi. Avem două branduri: Pachet de acasă, pentru românii care locuiesc în străinătate şi De la ferma, sub care facem produsele premium, cu lapte de la animalele din ferma noastră. Anul trecut şi anul acesta, clienţii locali din comerţul tradiţional ne-au cerut şi brandul Pachet de acasă, pe care am început să-l vindem, deşi nu ne-am propus vreodată să-l dăm în România. A avut un impact semnificativ, pentru că e un brand poziţionat mediu şi avem o gamă mai largă de produse, a explicat antreprenorul.

Datorită acestor schimbări, Marius Bîcu afirmă că în primele opt luni ale acestui an, afacerea a crescut cu 12%. Dacă ar fi aşteptat până la stabilizarea inflaţiei şi revenirea consumului, ar fi avut o scădere de 20%. Cea mai mare parte din creştere provine din atragerea de clienţi noi, dezvoltarea reţelei de vânzare locală şi extinderea gamei de produse pentru clienţii existenţi. Am făcut paşi mici şi am crescut.

”Strategia noastră de business este de a deveni furnizori locali de mâncare. Acum avem un buget mare de promovare şi dezvoltarea a businessului, strict local. Încercăm să ne apropiem şi de HoReCa, care consumă brânzeturi, dar ei au nevoie şi de servicii, pe lângă livrare rapidă. Am făcut de două ori meniuri de degustre la restaurantul Nativ din Cluj, care promovează produsele locale. Văd o valoare adăugată mare în asta şi văd un pas mare în colaborarea cu restaurantele, pentru că nu mai pun problema ce discount îmi dai?. Anul viitor ne vom focus pe extinderea în HoReCa”, a mai spus Marius Bîcu.

De la Unilact la Ferma cu Omenie şi la planuri pentru o nouă fabrică, investiţie de 4 mil. euro

”Tatăl meu a intrat în lumea antreprenoriatului în 1994 cu un business în chimie şi a avut flerul să investească toţi banii câştigaţi în agricultură, pentru că industria chimică din România s-a închis în urmă cu 15 ani şi agricultura a rămas core-businessul. Apoi, acum 20 de ani, am făcut fabrica de brânzeturi şi continuăm în afacere aceasta integrată, de la seminţele puse în pământ până la producţia de cereale şi furaje cu care hrănim animalele şi până la prelucrarea laptelui şi vânzarea brânzeturilor către clienţi”, povesteşte Marius Bîcu, cel care speră ca şi copiii săi, pe care deseori îi ia la fermă, să ducă businessul mai departe, bifând astfel a treia generaţie.

Timp de 25 de ani, businessul a crescut organic, iar apoi, spune antreprenorul mi-am dat seama că nivelul la care eu ştiu să fac business ţine în loc compania şi am început să angajez oameni mai buni ca mine. Pentru început, a creat patru departamente – producţie, marketing, vânzări şi financiar – şi a căutat câte un şef pentru fiecare, iar până la finalul lui 2023 vrea chiar să găsească un director general în locul său, ca el să se ocupe doar de dezvoltarea businessului, de planuri de investiţii şi de strategie.

”După cinci ani în care dezvoltarea businessului a fost făcută profesional, pe analize de piaţă, pe analize de concurenţă şi pe analize macroeconomice, se vede o diferenţă mare. Eram o afacere mică, dezvoltată după ureche, iar acum am crescut mult, fiind dezvoltaţi de o echipă de profesionişti, după sisteme de management şi de calitate, după planuri şi obiective clare”, menţionează el.

”De exemplu, anul acesta pentru companie este importantă profitabilitatea. Anul trecut, a făcut 1,4 milioane de lei profit, iar anul acesta şi-a propus să facă 2,7 milioane de lei. Am avut de optimizat procese, politica comercială, astfel încât marjele să ne susţină creşterea, cash-flow-ul şi finanţarea – am avut condiţii de creditare foarte bune de la băncile partenere în momentul în care dobânzile au crescut, iar acest lucru ne-a ajutat să investim în continuare”, a precizat Marius Bîcu.

În 2022, Ferma cu Omenie a avut o cifră de afaceri de circa 25 de milioane de lei (circa 5 mil. euro) şi şi-a majorat cu 70% profitul.

Antreprenorul a mai spus că a început anul foarte optimist. Am bugetat o creştere de 30%. În februarie am făcut prima reducere de preţuri, pentru că am avut oportunitatea să cumpărăm materie primă mai ieftină şi am avut intenţia de a o transfera către clienţii finali, care au fost foarte recunoscători şi astfel am reuşit să recăpătăm volumele pierdute anul trecut.

Sursa: zf.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO| O șoferiță din Alba a provocat un accident la ieșirea din Sibiu și a ajuns la spital: Cum s-a întamplat totul

Ziarul Unirea

Publicat

în

O șoferiță din Alba a provocat un accident la ieșirea din Sibiu și a ajuns la spital: Cum s-a întamplat totul

O scenă dramatică a avut loc astăzi pe DN 14, la ieșirea din orașul Sibiu, când polițiștii rutieri au fost nevoiți să intervină la un accident rutier grav.

Femeia în vârstă de 49 de ani, originară din județul Alba, era la volanul unui autoturism și a decis să pătrundă pe drumul național fără a acorda prioritate vehiculelor care circulau deja pe acesta. Din păcate, acest gest a avut consecințe grave, deoarece a intrat în coliziune cu un alt autoturism care era condus spre localitatea Șura Mare de către un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Mediaș.

Elit - Gustul Desăvârșit

Impactul a fost puternic, iar rezultatul a fost vătămarea ușoară a șoferiței neatențe. Femeia a fost transportată la spital conștientă, dar cu răni minore. Din fericire, ceilalți participanți la accident au scăpat nevătămați.

Echipajele medicale și poliția au acționat rapid la fața locului pentru a acorda ajutor medical și a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Se pare că o combinație de neglijență și nerespectarea regulilor de circulație au stat la baza acestui incident tragic.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

INCENDIU într-o comună din Alba! Ard aproximativ 20 de cauciucuri, iar pompierii au fost chemați să intervină

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU într-o comună din Alba! Ard aproximativ 20 de cauciucuri, iar pompierii au fost chemați să intervină

Garda de intervenție Blaj intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în Crăciunelu de Jos.

Ard aproximativ 20 de cauciucuri, fără victime.

Elit - Gustul Desăvârșit

La momentul de față incendiul este localizat, se lucrează la stingerea în totalitate a acestuia.

Vom reveni cu detalii.

Foto: arhiva


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare