Actualitate

A aruncat cu o sticlă de bere înspre un grup de femei și copii. Bețiv din Sebeș amendat de jandarmi

Ioana Oprean

Publicat

în

Marţi, 21 iulie, în jurul orei 16.00, un echipaj mixt de ordine şi siguranţă publică, format dintr-un jandarm şi un poliţist au intervenit pentru sancționarea unui scandalagiu.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit Jandarmeriei Alba, “aflându-se la o terasă din Piaţa “ Dacia” Sebeş, un localnic, în avansată stare de ebrietate, a ţinut să le arate colegilor de masă cum se aruncă “în mod corect” un buchet de mireasă. Numai că în loc de flori a folosit o sticlă de bere, iar aceasta a căzut în imediata apropiere a unui grup de femei şi copii minori, parte din cioburi atingând-o pe o membră a grupului. Zarva care a urmat a atras atenţia echipajului de ordine publică, iar acesta, după ce a constatat că femeia nu prezenta răni, l-a sancţionat pe vinovat – Dan B. (40 de ani) – cu amendă în valoare de 100 de lei.”

 

Jandarmeria Alba atrage atenția că aruncarea asupra unei persoane, construcţii sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substanţe inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, corosive sau care murdăresc, dacă nu s-au produs vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii ori pagube materiale, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 lei. Mai mult, în cazurile în care faptele sunt săvârşite în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, cuantumul amenzii contravenţionale creşte, fiind statuat de lege între 1.000 lei şi 3.000 lei. În plus, sunt supuse confiscării lucrurile care au servit la săvârşirea contravenţiilor, dacă sunt ale contravenientului, precum şi lucrurile dobândite prin săvârşirea contravenţiilor, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat

Bogdan Ilea

Publicat

în

România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat Potrivit celor mai recente date disponibile pentru România, țara noastră se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile, cu numai 23%. La nivelul UE, în 2024 au fost generate 2,3 milioane […]

Citește mai mult

Actualitate

Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele

Ioana Oprean

Publicat

în

Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele Transalpina – DN 67C este închisă circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului, iar șoferii au fost avertizați să respecte indicatoarele rutiere. O nouă intervenție a salvatorilor montani, după ce trei turiști din județul Dâmbovița au rămas blocați […]

Citește mai mult

Actualitate

La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat

Dan HENEGAR

Publicat

în

La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]

Citește mai mult