A ajuns în Ucraina cel mai bun sniper din lume: „Wali” a făcut prăpăd în Siria, Afganistan și Irak
A ajuns în Ucraina cel mai bun sniper din lume: „Wali” a făcut prăpăd în Siria, Afganistan și Irak
Un informatician franco-canadian, „Wali”, considerat cel mai bun lunetist din lume, a sosit în Ucraina, cu scopul de a lupta împotriva forțelor ruse.
Între 2009 şi 2011, el şi-a câştigat porecla „Wali” în timpul petrecut în Afganistan ca parte a unităţii de elită JTF-2, informează News.ro.
El a reuşit un record de ucidere de la distanţă, cu aproape 3.5 km.
⚡️The most famous sniper "Wali" has arrived in #Ukraine to fight against occupiers
The average productivity of sniper is 7 men a day. On the front type like Ukrainian, productivity can reach up to 10. "Vali" can provide up to 40 deaths per day. pic.twitter.com/XDOibKxiQq
— NEXTA (@nexta_tv) March 10, 2022
Parte a Regimentului Royal Canadian 22, „Wali” şi-a dobândit reputaţia în tururi în Afganistan, Siria şi Irak.
Deşi un lunetist bun ajunge la 5-6 ucideri pe zi, „Wali’ poate ajunge chiar la 40 şi de aceea a devenit o „legendă” în rândul armatei mondiale. El a apărut la diverse emisiuni televizate, iar numele său adevărat nu a fost dat publicităţii.
Wali este căsătorit şi are un băieţel de 1 an.
„Trebuie să ajut pentru că oamenii de aici sunt bombardaţi doar pentru că vor să fie europeni şi nu ruşi”, a spus „Wali”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA în România până în 13 aprilie 2026: Temperaturi ridicate și precipitații puține. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității, vineri, 13 martie 2026, prognoza meteo pe 4 săptămâni. Conform meteorologilor, ANM, până spre mijlocul lunii aprilie 2026, temperaturile vor continua să fie ridicate, iar precipitațiile […]
Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile”
Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile” Preţul motorinei din România ar putea urca în următoarele două săptămâni până la aproximativ 9,78 lei pe litru, deoarece scumpirile recente ale petrolului şi ale motorinei pe pieţele […]
VIDEO | Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru
Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că există soluții astfel încât fermierii să achiziționeze motorină ieftină. Acestea au fost prezentate Ministerului de Finanțe și vizează protejarea fermierilor de creșterile de prețuri provocate de războiul din Iran. Ministrul Agriculturii susține că există soluții […]
