Ştirea zilei

96 de DECESE în rândul pacienților cu COVID-19, în ultimele 24 de ore. 1.100 de pacienți se află în stare gravă la ATI

Ioana Oprean

Publicat

în

96 de DECESE în rândul pacienților cu COVID-19, în ultimele 24 de ore. 1.100 de pacienți se află în stare gravă la ATI

În intervalul 07.01.2021 (10:00) – 08.01.2021 (10:00) au fost raportate 96 de decese (60 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Petrecerea Divorțaților

Aceștia au fost internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.

89 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.727. Dintre acestea, 1.100 sunt internate la ATI.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

A atacat un bărbat pe stradă în Vințu de Jos, cu lovituri de cuțit și a primit patru ani de închisoare pentru tentativă de omor. Doi apropiați ai atacatorului, condamnați după ce l-au ajutat să fugă din țară, iar un al treilea pentru că a mințit în anchetă

Ioana Oprean

Publicat

în

A atacat un bărbat pe stradă în Vințu de Jos, cu lovituri de cuțit și a primit patru ani de închisoare pentru tentativă de omor. Doi apropiați ai atacatorului, condamnați după ce l-au ajutat să fugă din țară, iar un al treilea pentru că a mințit în anchetă Tribunalul Alba a pronunțat vineri, 9 octombrie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Irina Rita Codrea, tânără din Cugir, o voce puternică a evenimentului „Voices in the Agora” 2026, de la Cluj-Napoca: „Pare să fi înțeles foarte bine că dialogul dintre culturi începe uneori… de la masă!”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Irina Rita Codrea, tânără din Cugir, o voce puternică a evenimentului „Voices in the Agora” 2026, de la Cluj-Napoca: „Pare să fi înțeles foarte bine că dialogul dintre culturi începe uneori… de la masă!” Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 4–8 noiembrie 2026, evenimentul internațional „Voices in the Agora 2026”, o inițiativă derulată în cadrul programului european […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Ce schimbări pregătește administrația locală în Cetatea Alba Carolina: Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan și iluminatul arhitectural al porților, în prim-plan

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ce schimbări pregătește administrația locală în Cetatea Alba Carolina: Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan și iluminatul arhitectural al porților, în prim-plan Gabriel Pleșa, primarul din Alba Iulia, a vorbit despre lucrările din următoarea perioadă care ar urma să aibă loc în Cetatea Alba Carolina, la scurt timp după ce au fost recepționate lucrările de […]

Citește mai mult