Actualitate

73 de șoferi depistați cu viteze de raliu, pe autostradă, în perioada 14 – 20 mai – Recodul: 251 km/h

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliției Române au depistat, săptămâna trecută, 73 de persoane care conduceau cu viteze de peste 180 km/h. Cea mai mare viteză înregistrată a fost de 251 km/h, pe autostrada București-Brașov. Toate persoanele au fost amendate, totodată fiindu-le reținute permisele de conducere, pentru 90 de zile.

În perioada 14 – 20 mai a.c., poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliției Române au acționat pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru siguranța traficului rutier.

Astfel, pe autostrada A1, 31 de șoferi au fost înregistrați circulând cu viteze cuprinse între 181 km/h şi 234 km/h.

De asemenea, pe autostrada A2, aparatele radar au înregistrat 4 conducători auto care se deplasau cu viteze cuprinse între 190 km/h şi 206 km/h.

Tot în această perioadă, pe autostrada A3, polițiștii au depistat 38 de șoferi care au depășit limita legală de viteză, deplasându-se cu viteze cuprinse între 181 km/h și 251 km/h.

Viteza maximă a fost înregistrată la data de 18 mai a.c., la ora 12:05, pe autostrada București-Brașov, când polițiștii au depistat un bărbat, care conducea cu viteza de 251 km/h.

Toți conducătorii auto depistați au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 1.305 şi 2.900 de lei. De asemenea, ca măsură complementară, le-au fost reținute permisele de conducere, pentru 90 de zile.

Poliția Română reamintește că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă admisă pe autostradă este de 130 km/h. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranța rutieră, atunci când se circulă în condiții meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere.

Depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 şi 2.900 de lei).

Totodată, se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Doi bărbați loviți de fulger, în albia râului Mureș, într-un județ vecin cu Alba: Victimele în stop cardio-respirator, resuscitate de salvatori

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi bărbați loviți de fulger, în albia râului Mureș, într-un județ vecin cu Alba: Victimele în stop cardio-respirator, resuscitate de salvatori Doi bărbați au fost loviți de fulger joi, 6 august 2026, în albia râului Mureș, într-un județ vecin cu Alba. Victimele, aflate în stop cardio-respirator, sunt resuscitate de salvatori la fața locului. Pompierii militari […]

Citește mai mult

Actualitate

Strategia pentru conservarea biodiversității, adoptată de Senat: Jalon din PNRR, care vizează un miliard de euro

Bogdan Ilea

Publicat

în

Strategia pentru conservarea biodiversității, adoptată de Senat: Jalon din PNRR, care vizează un miliard de euro Senatul a adoptat joi proiectul de lege privind Strategia Națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030, după ce documentul a fost modificat în Camera Deputaților și retrimis spre dezbatere primei Camere sesizate. Strategia reprezintă un jalon din […]

Citește mai mult

Actualitate

6-7 august 2026 | Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Galben de inundații în Alba și alte județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, 6 august 2026 o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri dimineața în zece bazine hidrografice, fiind vizate și cursuri de apă din județul Alba. Potrivit hidrologilor, […]

Citește mai mult