6-11 august: Festivalul Internațional de Folclor, la Ocna Mureș și Aiud. Ansambluri din 10 țări, pe scena ediției din 2017. PROGRAMUL spectacolelor
6-11 august: PROGRAMUL Festivalului Internațional de Folclor, la Ocna Mureș și Aiud. Ansambluri din 10 țări, pe scena ediției din 2017. PROGRAMUL spectacolelor
În luna august, orașul Ocna Mureș și municipiul Aiud vor îmbrăca straie de sărbătoare, cu ocazia organizării Festivalului Internațional de Folclor.
Aflat la cea de-a VII-a ediție, festivalul va avea loc în perioada 6-11 august și va aduce pe scenă ansambluri din 10 țări (Paraguay, Serbia, Mexic, Polonia, Israel, Ucraina, Indonezia, Ungaria, Costa Rica și România) care își vor prezenta porturile și dansurile populare, precum și obiceiurile specifice țărilor din care provin.
Festivalul va debuta pe 6 august, iar timp de trei zile se va desfășura la Ocna Mureș, după care, din 9 până în 11 august va continua la Aiud.
PROGRAMUL spectacolelor din Ocna Mureș:
DUMINICĂ, 6 august
Ora 18.00 – Parada portului popular (centrul oraşului)
Ora 20.00 – Spectacol dansuri populare Paraguay, Serbia, Mexic, Polonia, Tradiţii Uiorene Ocna Mureş
LUNI, 7 august
Ora 20.00 – Spectacol dansuri populare (Israel, Ucraina, Indonezia, Ungaria, Costa Rica, Doina Aiudului din Aiud)
MARȚI, 8 august
Ora 18.00 – Spectacol de Gală (Israel, Serbia, Mexic, Polonia, Paraguay, Ucraina, Indonezia, Ungaria, Costa Rica, Tradiţii Uiorene Ocna Mureş)
Prezintă: Ciprian Aron
Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba Iulia, Primăria și Consiliul Local Ocna Mureș, Casa de Cultură „Ion Sângerean” Ocna Mureș, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu„ Aiud, Primăria și Consiliul Local Aiud, Consiliul Județean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Impozite locale 2026 | Reduceri de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi, la aprobare în Consiliul Local Alba Iulia: Ședință extraordinară cu convocare de îndată
Reduceri de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi, la aprobare în Consiliul Local Alba Iulia: Ședință extraordinară cu convocare de îndată Consiliul local al municipiului Alba Iulia a fost convocat în ședință extraordinară cu convocare de îndată, miercuri, 11 martie 2026. Pe ordinea de zi se află un proiect de hotărâre […]
Bărbat din județul Olt, cercetat de polițiștii din Sebeș: A fost depistat conducând cu permisul suspendat
Bărbat din județul Olt, cercetat de polițiștii din Sebeș: A fost depistat conducând cu permisul suspendat Un bărbat de 55 de ani, din județul Olt, a fost depistat de polițiștii din Sebeș în timp ce conducea pe DN 67C, deși avea dreptul de a conduce suspendat. Potrivit IPJ Alba, la data de 9 martie 2026, […]
Bărbat din județul Timiș, prins BĂUT și fără permis la volan pe o stradă din Aiud: S-a ales cu dosar penal
Bărbat din județul Timiș, prins BĂUT și fără permis la volan pe o stradă din Aiud: S-a ales cu dosar penal Un bărbat de 46 de ani, din județul Timiș, a fost prins de polițiștii din Aiud în timp ce conducea băut și fără permis, pe strada Stadionului din municipiu. Aparatul alcooltest a indicat o […]