Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

5 septembrie 1940: România devenea stat legionar. Abdicarea regelui Carol al II-lea duce la instaurarea dictaturii lui Ion Antonescu

Publicat

în

În septembrie 1940, Romania a fost declarată stat naţional legionar. Abdicarea regelui Carol al II -lea şi instaurarea dictaturii lui Ion Antonescu au fost rezultatele unei catastrofe naţionale. Pe 28 iunie 1940, România a cedat Basarabia şi Bucovina de Nord Uniunii Sovietice; pe 30 august, în baza Dictatului de la Viena, Transilvania de Nord a fost alipită Ungariei.

Învinuit pentru piederile teritoriale, la 6 septembrie 1940, Carol al II-lea renunţă la tron şi trece puterea generalului Ion Antonescu. Într-o primă fază, partenerii de guvernare ai mareşalului, denumit „Conducătorul statului”, sunt membrii organizaţiei fasciste Mişcarea Legionară. Braţul ei politic se numea Garda de Fier.

Basarabia și Bucovina, cedate fără luptă

La sfârşitul lui iunie 1940, Armata Română a acceptat decizia regelui Carol al II-lea de a se retrage din Basarabia fără luptă. O rezistenţă limitată pe Nistru, pentru respectarea celor patru zile de evacuare, ar fi salvat de la execuţie şi deportări mii de oameni.

Electrica Furnizare Discount

„În acel moment critic, dramatic, din perioada 26-28 iunie, comportamentul regelui a fost unul laş, asta o putem deduce şi pe baza lecturii memoriilor sale. Încerca să se ascundă în spatele acelui Consiliu de Coroană care avea un rol consultativ. El trebuia să îşi asume toată responsabilitatea, să ia o decizie aşa, ca un suveran autentic adevărat”, este de părere istoricul Ion Varta, de la Arhivele Naționale Chișinău.

O minimă rezistenţă armată contra adevăratului inamic ar fi putut limita şi victimele provocate de căutarea disperată a ţapilor ispăşitori. În timpul retragerii haotice din Basarabia, de-a lungul Prutului s-au ciocnit două mase uriaşe de oameni înspăimântaţi: zecii de mii de basarabeni fugeau din calea bolşevicilor, iar alte zeci de mii – ruşi, ucrainieni, evrei – se întorceau acasă sau fugeau din calea naziştilor. Pe calea ferată li s-a dat prioritate refugiaţilor din Basarabia.

Iulie 1940 | Evrei masacraţi la Galaţi şi Dorohoi

„La Galaţi, câteva mii de evrei basarabeni, ruşi, ucrainieni au fost închişi într-un fel de lagăr. Oamenilor închişi nu li s-a dat apă, mâncare, au început să protesteze. Guvernul a pretins că au încercat să se revolte. Au fost masacraţi 400 de oameni, majoritatea evrei. S-a creat un tip de pshihoză antisemită încurajată de propaganda militară că evreii au susţinut pe sovietici odată cu intrarea în Basarabia. Lucrurile sunt mult mai complicate”, spune Adrian Cioflâncă, de la Centrul pentru Istoria Evreilor.

Doliul naţional pentru pierderea Basarabiei şi Bucovinei a agravat resentimentele faţă de Carol al II -lea care în urmă cu doi ani anulase Constituţia democratică a lui Carol I şi Ferdinand şi instaurase dictatura regală.

Vestea deciziei de la Viena din 30 august 1940 a căzut ca un trăznet. Ministrul de externe, Mihail Manoilescu, cel care a văzut prima dată harta convenită de Ciano şi Ribbentrop, a leşinat. Noua hartă a României era tentativa lui Hitler de a-şi asigura loialitatea Bucureştiului şi Budapestei deopotrivă: Ungaria horthystă – ca să obţină tot Ardealul, România – ca să recapete ce pierduse. La Stalingrad, alături de germani, au luptat şi români, şi unguri.

Desenul adânc spre Braşov al noii frontiere arată că, în cazul unei defecţiuni a Bucureştiului, Germania îşi asigura accesul la câmpurile petrolifere de pe Valea Prahovei. Nu a fost clar de la început dacă arbitrajul italiano-german de la Viena va fi acceptat de Armata Română. Mai mulţi înalţi ofiţeri din Transilvania dădeau semne că nu vor respecta evacuarea stabilită pentru 5 septembrie. Carol al II-lea, care se conforma dictatului, nu mai avea autoritate. Legionarii defilau înarmaţi pe străzile Bucureştiului. La 1 septembrie, ţărănistul ardelean Iuliu Maniu şi ministrul apărării Ion Antonescu ajung la concluzia că singura ieşire din criza politică este abdicarea regelui.

Abdicarea lui Carol al II-lea. Ion Antonescu vine la putere

Germania nazistă voia ca în România să fie ordine. Voia petrol şi alimente. Îi sprijinise mulţi ani pe fasciştii din Garda de Fier contra lui Carol al II -lea, care a amânat cât a fost posibil dominaţia germană. Dar politic, pierderea Transilvaniei avea un potenţial exploziv de necontrolat.

Românii îşi iubeau ţara, iar legionarii – care brevetaseră asasinatul în materie de politici publice – declarau că o iubesc cel mai mult. Din Palatul Regal se auzeau împuşcăturile legionarilor gata să îl ia cu asalt.

În pragul haosului, Berlinul a mizat pe generalul Ion Antonescu. Militar experimentat, incoruptibil şi respectat de Armată, era singurul om cu autoritate intactă. În noaptea de 5 spre 6 septembrie, Ion Antonescu i-a cerut lui Carol al II-lea să abdice. Acesta a renunţat la tron în favoarea fiului său, Mihai, şi a părăsit România.

În prima sa zi de domnie, 6 septembrie 1940, regele Mihai, în vârstă de 19 ani, a semnat un decret prin care îl numea pe Ion Antonescu „Conducătorul Statului”.

Acesta a format un guvern în care vicepremier era liderul Gărzii de Fier, Horia Sima, cu miniştri legionari la Interne, Externe, Educaţie şi Propagandă.

Pe 15 septembrie, România a fost declarată stat naţional legionar. Prin decrete, în puţine săptămâni, regulile după care se conducea societatea românească au fost complet schimbate. Ion Antonescu dispreţuia libertatea individuală, credea că aceasta intră în contradicţie cu interesele statului şi detesta practicile democraţiei parlamentare. Statul român a devenit totalitar.

În plus, politicile antisemite erau definitorii. Exista, însă, o diferenţă de tactică între Ion Antonescu şi legionari.

„Obiectivele antisemite sunt aceleaşi pentru ambele părţi. E o diferenţă de ritm. Antonescu era într-o mai mare măsură gradualist, spunea că evreii trebuie scoşi treptat din economie şi din celelalte structuri pentru că asltfel se produce haos. El avea deja o înţelegere cu Germania pentru susţinerea efortului de război şi avea nevoie de o economie funcţională. În schimb, legionarii preferau un model revoluţionar, radical, parţial, prin legi, parţial prin violenţă organizată, sistematică de descurajare a evreilor şi de lichidare fizică, începând chiar din primele săptămâni de guvernare legionară”, explică istoricul Adrian Cioflâncă.

Pe 10 octombrie 1940, primele trupele germane intră în România. Scopul declarat era să protejeze câmpurile petrolifere româneşti. Polonia nu mai exista, Franţa căzuse, începuse atacul contra Marii Britanii. Hitler voia să ajute trupele lui Mussolini care atacau Grecia şi pregătea atacul contra URSS. România era o placă turnantă. Conflictul izbucnit rapid între Ion Antonescu şi legionarii lui Horia Sima risca arunce întreaga economie în haos. Extremiştii conduceau în aşa-numitul „spirit legionar”. În afară de defilări cu iz religios, scoaterea evreilor din economie şi jefuirea lor, legionarii erau complet ineficienţi.

Asasinarea lui Nicolae Iorga și Virgil Madgearu. Rebeliunea legionară

Muncitorii, ţăranii, atraşi iniţial în mişcare, erau dezamăgiţi, Armata nu îi agrease nici o clipă pe extremişti. La nici o lună de la instituirea statului naţional legionar, Horia Sima îi reproşa lui Antonescu că permite existenţa de facto a PNL şi PNŢ.

În noiembrie 1940, legionarii îi ucid pe istoricul Nicolae Iorga şi pe economistul Virgil Madgearu.

În noiembrie şi decembrie, Ion Antonescu se vede de mai multe ori cu Hitler. Îi cere revenirea asupra Dictatului de la Viena. Îi promite, în schimb, susţinerea efortului de război german, economic şi militar. Soarta legionarilor era pecetluită.

La 14 ianuarie 1941, la Berghof, Ion Antonescu îi explică lui Hitler că legionarii creează dezordine. Hitler a replicat povestind cum el însuşi a fost nevoit să elimine anumite elemente din propriile rânduri.

Mareșalul se întoarce la Bucureşti hotărât să elimine Garda de Fier din conducerea ţării. Horia Sima şi legionarii se pregăteau la rândul lor de un conflict armat. La 18 ianuarie, Antonescu ordonă demiterea tuturor comisarilor de românizare din economie, a ministrului de Interne şi a unor oficiali legionari din Siguranţă. În replică, legionarii ocupă câteva sedii de poliţie şi clădiri administrative din Bucureşti şi unele oraşe de provincie. Centrul de comandă legionar se afla într-o clădire de pe strada Roma din Bucureşti, astăzi Administraţia Financiară a sectorului 1. După ce Antonescu le-a lăsat câteva zile legionarilor să se discrediteze, pe 22 ianuarie, Armata Română intervine în forţă. Pe 27 ianuarie, Ion Antonescu instalează propriul guvern, format mai ales din militari.

Începe regimul lui Ion Antonescu

Pe tot parcursul conflictului, cei 170.000 de soldaţi germani aflaţi în România nu au intervenit. Singurul ajutor dat legionarilor a fost că liderii Mişcării au ajuns nevătămaţi în Germania. În cursul celor câteva zile de rebeliune legionară, cartierul evreiesc din Bucureşti a fost devastat, sediile de poliţie ocupate de legionari s-au transformat în locuri de tortură şi de execuţie.

Dictatura lui Ion Antonescu a restabilit ordinea, dar a rămas antisemită. Cel mai cunoscut episod rămâne pogromul de la Iași.

La nici o săptămână de la reintrarea Armatei Române în Basarabia, trupe mixte de militari români şi germani au intrat în casele evreilor de la Iaşi. Ordinului lui Ion Antonescu era să fie evacuată întreaga populaţie evreiască din oraş care număra circa 45 de mii de oameni.

„Responsabilitatea principală aparţine guvernului Antonescu, lui Antonescu însuşi, care ordonă în noaptea de 28 spre 29 iunie 1941, evacuarea întregii populaţii evreieşti din Iaşi pe fondul unei psihoze că evreii pregătesc o revoltă. Era imposibil să evacuezi 45 de mii de oameni. Ordinul spunea să fie executaţi sumar toţi cei care trag şi toţi cei care sunt suspecţi. Astfel au căpătat un fel de autorizaţie în alb să facă ordine după ochi. Rezultatul a fost declanșarea unei violenţe excepţionale”, explică istoricul Adrian Cioflâncă.

În dimineaţa de 29 iunie 1941, pe străzile Iaşului au apărut cadavre. Multe familii de evrei arestate au fost duse în curtea Chesturii, comandamentul poliţiei. Spre după-amiază, femeilor şi copiilor li s-a permis să plece. Bărbaţii au fost transportaţi spre locurile de deportare. Dar cei mai mulţi nu au mai ajuns acolo.

„Au fost încărcaţi în trenuri ale morţii, cele două trenuri ale morţii, unde au murit pe capete pentru că trenurile au fost sigilate, totul se întâmpla pe o căldură ucigaţă. Astfel că avem de-a lungul traseului gropi comune ale celor două trenuri: la Podul Iloaei, la Tîrgu Frumos, la Roman, la Săbăoani, la Mirceşti, la Călăraşi, câteva gropi comune nu au fost identificate”, spune Adrian Cioflâncă.

Numărul victimelor din pogromul de la Iaşi variază, în funcţie de sursă, între 3000 şi 14.000 de oameni. Ulterior, sub administraţie românească, în Transnistria au fost organizate locuri de deportare. Au murit acolo peste 100 de mii de evrei. Dincolo de numere, participarea României la „soluţia finală” a zdrobit oameni. În plus, a distrus o ţesătură socială creată în secole de toleranţă politică, ortodoxie adevărată şi eforturi de modernizare.

Sursa: digi24.ro

Publicitate

Opinii - Comentarii

16 septembrie – Leul este instituit ca monedă a țării. Istoria monedei naționale

Publicat

în

Ziua monedei naționale • Istoria leului ca monedă națională

Istoria leului românesc începe cu secolul al XVII-lea când în Principatele dunărene se foloseau ca monedă taleri olandezi, löwenthaler, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “leu”. Această monedă a fost folosită în Țările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară sub numele de “leu”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat.

Mai este de menţionat că moneda naţională a vecinilor noştri de peste Dunăre este leva care în traducere înseamnă tot “leu”, trădând aceeaşi origine ca cea a leului românesc. De la löwenthaler, pronunțat daler, vine și denumirea monedei SUA, dolar.

Electrica Furnizare Discount

Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite la noi au început să fie folosite câteva zeci de tipuri de valută străină. Prin Regulamentele Organice din 1831 şi 1832 s-a hotărât utilizarea unui număr restrâns de monede, printre ele aflându-se una austriacă, numită zwanziger. La noi era cunoscută drept sfanţul de argint, sau mai simplu, doar şfanţ.

Putem vedea astfel de unde se trage celebra expresie “nu am nici un şfanţ”. O altă monedă era paraua otomană. Expresia de rigoare ”nu face două parale” vine de la faptul că moneda avea o valoare redusă și era confecționată din material prost, astfel că o folosire intensă o tocea și monezile chiar se lipeau unele de altele.

Leul devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835 când domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale. Tranzactiile, taxele, impozitele se calculau în lei, dar se plăteau în monedă străină. În Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul Otoman, nu ar fi acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă, deoarece ar fi fost un semn al independenţei. După unirea Principatelor şi Cuza a tatonat ideea unei monede naţionale, care urma să se numească român sau romanat, dar din nou Înalta Poartă s-a opus.

Încă din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat pe consulul francez la Iaşi, Victor Place, să negocieze baterea unor monede româneşti la monetăria din Paris. Acestea urmau să se numească „români”. Un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi”, ca monedă divizionară. Ion Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat”, după modelul bizantin. Proiectul nu a putut fi realizat.

La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat. În 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut câteva monede de probă. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului şi inscripţia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse în circulaţie niciodată. O astfel de monedă poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Prima Constituţie a ţării, cea din 1866, ignora complet problema suzeranităţii Imperiului Otoman asupra Principatelor, dovedind încă de atunci dorinţa statului român de a îşi căpăta independența. O primă bătălie s-a dat prin intermediul politicii monetare. La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională leul, o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având 100 de diviziuni, numite bani. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint. Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham.

Minsitrul de finanțe, Ion C. Brătianu, a început tratativele cu Poarta pentru ca aceasta să admită punerea efigiei domnitorului Carol I pe monedele de aur și argint ce urmau a fi emise. Tratativele nu au dat roade, dar guvernul român a comandat monedele de aur de 20 de lei (”pol”), fără a ține seama de pretențiile Imperiului Otoman. Aceste monede au fost puse în circulație în 1868, având efigia domnitorului și inscripția ”Carol I domnitorul românilor”. Tirajul a fost de doar 200 de piese.

Dintre acestea, câteva zeci au fost zidite la temelia castelului Peleş, iar altele au fost dăruite parlamentarilor, miniştrilor, unor diplomaţi străini, guvernului turc, familiei Hohenzollern de la Sigmaringen şi unor capete încoronate din Europa. Imediat după emitere, a urmat protestul Porții, precum și al Austro-Ungariei, care considera titulatura domnului român periculoasă pentru siguranța Austro-Ungariei care stăpânea Transilvania și Bucovina.

Sub presiunea celor două Mari Puteri, monedele au fost retrase în 1870, când au fost bătute 5000 de monede din aur și 400.000 de argint, fără a cuprinde însă ”semnul” menit să evidențieze suzeranitatea sultanului. Începând cu 1872 s-au bătut monede de 50 de bani, 1 leu și 2 lei fără ca Poarta să mai protesteze.

Sursa: istoriepescurt.ro

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Cât de mulţi bani strângi dacă te laşi de fumat. Ce sumă se poate strânge într-un singur an

Publicat

în

Cât de mulţi bani strângi dacă te laşi de fumat. Ce sumă se poate strânge într-un singur an

Un pachet de ţigări costă cam 20 de lei, iar un fumător obişnuit fumează cam un pachet pe zi. Haideţi să vedem ce înseamnă asta în buzunar, pentru că puţini fac un calcul şi pe termen mai lung.

Să vedem cam cu ce te-ai putea alege de banii pe care îi dai pe ţigări, dacă renunţi şi îi pui deoparte.

Păi, într-o lună se duc pe ţigări în jur de 600 de lei. Dacă asta pare o sumă neinteresantă pentru a pune capăt viciului, în două luni de strâns banii de fumat ai avea deja 1.200 de lei în plus şi de-aici lucrurile încep să devină interesante.

Electrica Furnizare Discount

În jumătate de an strângi aproximativ un salariu mediu pe economie, în mână, şi deja cu 3.600 de lei. Şi nu am ţinut calculul de un pachet pe zi, ca să eliminăm erori de genul “dar eu fumez mai puţin în weekend”. Iată deja o sumă! De-aici te poţi gândi cam la destul de multe lucruri. De la mobilarea casei la o vacanţă cu de toate pe litoraluri mai calde decât cel de la Marea Neagră.

Dar dacă nu ai mai fuma un an de zile? Nu e deloc un calcul greu, dar suma e greu să nu ţi se pară importantă. 7.300 de lei pe an. Pachet cu pachet s-au strâns într-un an 1.500 de euro. Pre greu de crezut, dar în suma aceasta intră peste 5 salarii minime pe economie. Este preţul unei vacanţe all inclussive, la 4 stele, pentru toată familia, la Marea Mediterană. Este preţul unei maşini second-hand care merge ok.

Ai două posibilităţi. Să începi să trăieşti ceva mai bine (şi, clar, mai sănătos) pe urma renunţării la fumat. Sau să economiseşti banii pe care îi cheltuiai pe ţigări şi să faci cu ei ceva important. Pentru a doua posibilitate îţi trebuie doar un pic de disciplină. Pui zilnic 20 de lei într-un plic? Pui la salariu 600 de lei deoparte? Tot în plic, sau lunar într-un depozit la bancă. Sau într-un cont de economii?

Dacă alegi să strângi banii, nu aşteptă sfârşitul lunii să faci asta, pentru că, cel mai probabil nu vei economisi nimic.

Sursa: sigurantafinanciara.ro

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

14 septembrie: Ziua Muntelui. Data tradițională a încheierii pășunatului anual

Publicat

în

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 715/2002, la 14 septembrie este marcată “Ziua Muntelui”, data tradițională a încheierii pășunatului anual în Carpații României. Evenimentul este menit a atrage atenția asupra problemelor din zonele montane (sărăcie, izolare, lipsă de infrastructură etc.) în vederea adoptării unei legislații corespunzătoare, vizând protejarea mediului înconjurător și valorificarea potențialului din aceste zone.

Ziua Muntelui a fost stabilită în calendarul autohton pentru a atrage atenția asupra problemelor și potențialului pe care îl prezintă zonele montane. Ziua Muntelui a fost stabilită prin lege şi marchează data tradițională a încheierii pășunatului anual.

La momentul stabilirii acestei sărbători (Anul Internaţional al Muntelui – 2002), „Ziua Muntelui” era menită să constituie un moment al dialogului constructiv despre problemele grave ale zonelor montane (sărăcie, izolare), dar şi despre avantajele lor (oportunităţile turistice, mediul sănătos). Mai mult, prin lege, această zi urma să fie sărbătorită „în fiecare an prin manifestări speciale – conferinţe, seminarii, expoziţii, schimburi de experienţă, loturi demonstrative, mese rotunde -, organizate de consiliile locale împreună cu şcolile, instituţiile agricole şi silvice, alţi parteneri, din localităţile montane, cu invitarea agricultorilor şi a altor membri ai comunităţii locale”.

Electrica Furnizare Discount

Carpații reprezintă al doilea cel mai lung lanț muntos din Europa, după Munții Scandinaviei, având o lungime de aproximativ 1.500 km, din care aproximativ 800 km se desfășoară în România.

În munții de pe teritoriul României se găsesc aproximativ 60% dintre urșii bruni din Europa. Cea mai mare populație de urși bruni se află în judeţele Covasna, Harghita și Brașov.

În România se află şi cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, potrivit Guinness World Records – Crucea de pe Caraiman (Crucea Eroilor Neamului), monument construit între 1926 și 1928, pentru a cinsti memoria românilor care au murit în Primul Război Mondial.

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare