5 Februarie 2021: 17 ani de când România a devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ratificând protocolul de aderare

5 Februarie 2021: 17 ani de când România a devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ratificând protocolul de aderare

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO în engleză şi OTAN în franceză şi spaniolă) este o alianţă politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington la 4 aprilie 1949.

Actualmente cuprinde 28 de state din Europa şi America de Nord. Alianţa s-a format din state independente, interesate în menţinerea păcii şi apărarea propriei independenţe prin solidaritate politică şi printr-o forţă militară defensivă corespunzătoare, capabilă să descurajeze şi, dacă ar fi necesar, să raspundă tuturor formelor probabile de agresiune îndreptată împotriva ei sau a statelor membre.

România și Polonia sunt singurele state din fostul lagăr socialist care contribuie cu 2% din Produsul Intern Brut la bugetul NATO și care sunt dedicate din punct de vedere militar și informativ operațiunilor militare ale aliaților. Serviciile secrete autohtone au fost reformate cu sprijinul NATO și întinerite. Practic, în interiorul Serviciului Român de Informații și al Serviciului de Informații Externe nu se mai află oameni care lucrau aici în perioada Războiului Rece. Informațiile culese de români sunt prețuite de aliați, iar fostul șef al SRI, George Maior, acum ambasador la Washington spune că România este al doilea furnizor de informații în NATO.

Iniţial, aceste state au fost: Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Olanda şi SUA. La 18 februarie 1952, au aderat la tratat Grecia şi Turcia, iar la 6 mai 1955, RFG a devenit membră NATO.

La constituirea ei, ideea de bază a alianţei, menţinută timp de peste 50 de ani, era aceea a realizării unei apărări comune, credibile şi eficiente. În acest sens, în articolul 5 al Tratatului se specifică:

„Părţile convin ca un atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord va fi considerat ca un atac impotriva tuturor şi în consecinţă, dacă se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitând dreptul sau individual sau colectiv la autoapărare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, va da asistenţă Părţii sau Părţilor atacate, prin luarea în consecinţă, individual şi concertat cu celelalte părţi, a acelor măsuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea forţei armate, pentru a restaura şi a menţine securitatea zonei Nord-Atlantice.”

Această frază s-a referit la început la cazul în care URSS ar fi lansat un atac împotriva aliaţiilor europeni ai Statelor Unite, în urma căruia SUA ar fi trebuit să trateze Uniunea Sovietică ca şi cum ar fi fost atacată ea însăşi. Totuşi temuta invazie sovietică din Europa nu a mai venit. În schimb, fraza a fost folosită pentru prima dată în istoria tratatului la 12 septembrie 2001 drept răspuns la Atentatele din 11 septembrie 2001.

foto: wikipedia.org

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News