388 este mai mult decât 300

    La începutul săptămânii s-a consemnat o nouă „victorie” a Coaliţiei în respectarea programului de guvernare şi a promisiunilor electorale – decizia de reducere a numărului parlamentarilor. Momiţi (ca să nu spun prostiţi) de o propagandă antidemocratică dar cu mare priză la un popor sărăcit, românii au votat prin referendum reducerea numărului de parlamentari la 300 şi modificarea structurii Parlamentului dintr-unul bicameral, într-unul unicameral. Acest adevărat atac la democraţie a fost posibil nu numai din pricina sărăciei materiale (românilor li s-a spus că astfel se fac economii însemnate la buget), dar şi din pricina sărăciei educaţionale, a lipsei informării serioase în ceea ce priveşte sistemul democratic şi funcţionarea lui, ştiut fiind că democraţia este cel mai costisitor sistem politic. Nu-i vorbă că înşişi parlamentarii prin modul lor adeseori manelist de a se comporta au contribuit vârtos la degradarea percepţiei electorilor asupra importanţei acestei instituţii. Dar, revin şi spun că acesta este un argument superficial pentru că situaţia se poate remedia printr-o selecţie mai serioasă, mai riguroasă a parlamentarilor atât din partea partidelor politice responsabile care nu în mod visceral nu ar trebui să accepte nicio atingere adusă democraţiei pentru că aceasta se va traduce într-o atingere adusă însăşi importanţei lor ca organizaţii, cât şi din partea alegătorilor. Procesul este unui anevoios, lent, dar nemulţumirea reală şi explicabilă vis-a-vis de parlamentari şi Parlament nu se rezolvă prin diminuarea democraţiei.
Luni, va să zică, decizia de la referendum şi-a găsit o pseudo punere în practică. Numărul parlamentarilor a fost redus de o manieră care nu are nicio legătură cu ce au votat oamenii, ajungând nu la 300, ci la 388. Adică 300 de deputaţi şi 88 de senatori, câte doi pentru fiecare judeţ şi sectoarele capitalei. Numărul senatorilor propus aşa, din burtă, nu ţine cont de principiul normei de reprezentare, ceea ce este o nouă atingere adusă democraţiei. Prezenţa în decizia Coaliţiei a celor 88 de senatori arată că despre Parlamentul unicameral nici nu poate fi vorba. Este o recunoaştere a neputinţei, deoarece schimbarea structurii Parlamentului se face numai prin modificarea Constituţiei, operaţiune pentru care sunt necesare voturile a două treimi dintre parlamentarii existenţi. Or, Coaliţia abia strânge jumătate plus unu, două, trei voturi pentru a-şi asigura supravieţuirea. De aceea Emil Boc a făcut apel către Opoziţie să le ofere sprijinul în acest demers. Doar că Opoziţia are depus deja la Parlament propriul proiect de lege privind reducerea parlamentarilor la 300 şi este greu de crezut că va marşa pe propunerea Coaliţiei. Prevăd că în campania electorală vom avea parte de afirmaţii gen: „Noi am vrut să reducem numărul parlamentarilor, am vrut să respectăm voinţa populară, dar uite, aştia de la USL nu au vrut. Ei sunt vinovaţi că nu avem economie la buget”. Personal, de o aşa economie mă lipsesc, din motivele sus enunţate. Remarc însă fariseismul operaţiunii.
Tot pentru economie, tot luni, aceeaşi Coaliţie a decis şi comasarea alegerilor locale şi generale  pentru luna noiembrie 2012. Va fi o bulibăşeală de nedescris. Mulţime de buletine de vot, o cacofonie de campanie electorală numai bună de aiurit alegătorii (probabil că ăsta e scopul), o lentoare a votului în sine, numărătoare greoaie şi deci mai susceptibilă de greşeală… Condiţii propice pentru descurcăreţi!
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI