Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

29 septembrie – Ziua Internațională a Cafelei. Celebritățile și cafeaua, istorii și ritualuri

Publicat

în

De ce bem cafea? Pentru aroma sa, pentru energia pe care ne-o dă sau în scop terapeutic? Pentru atmosfera din jurul ceştii sau a cănii în care este servită? Cafeaua este consumată după un ritual sau după cutumele diferitelor regiuni? Rece, fierbinte, decafeinizată, cu diferite arome, instant, filtru sau ibric, cafeaua şi lunga sa istorie sunt sărbătorite astăzi, de Ziua Internaţională a Cafelei.

 

Elit - Gustul Desăvârșit

Istoria cafelei

Sunt multe legendele legate de existenţa cafelei. Una dintre ele spune că în secolul al IX-lea, în Etiopia, păstorul de capre Kaldi ar fi observat că animalele din turma sa sunt mult mai active după ce au consumat fructele roşii ale unui arbust. A dus boabele unui călugăr de la o mănăstire din apropiere, dar acesta le-a aruncat în foc. Aroma plăcută s-a răspândit în toată încăperea. Respingând această idee, a luat boabele prăjite şi le-a aruncat într-o cană cu apă fierbinte. Se spune că această licoare i-a ajutat pe călugări în lungile ore de meditaţie şi rugăciune. Povestea a apărut scrisă, pentru prima dată, într-un document din 1671.

O altă legendă atribuie apariţia cafelei şeicului Omar din Mocha (Yemen), exilat într-o peşteră. Printre fructele consumate în pustietate erau şi cele de cafea.

Penru că erau amare, el a prăjit şi fiert boabele, băutura rezultată salvându-i viaţa. Se spune că povestea lui Omar a ajuns la Mocha, iar el a fost sanctificat.

Pe lângă aceste poveşti, prima menţiune legată de existenţa cafelei datează din secolul al XV-lea – Mănăstirea Sufi din Yemen. Se presupune că boabele de cafea au fost descoperite în Etiopia, regiunea Kaffa şi au intrat în lumea arabă prin Egipt şi Yemen.

Şi drumul cafelei a continuat…

Prima cafenea din lume a fost deschisă la Constantinopol în 1475.

Cafeaua a ajuns în India, Indonezia, America, dar şi Italia, unde a fost deschisă prima cefenea din Europa, în 1645 (Veneţia).

Olandezii au fost primii care au importat pe scară industrială şi au cultivat-o în propriile colonii din Java şi Ceylon. Tot ei au introdus-o în Japonia, în secolul XVII.

Originea cuvântului: de la regiunea Kaffa sau de la cuvântul “quahwek” care în limba arabă înseamnă “stimulent”. În secolul următor, cafeaua se răspândise deja în Orientul Mijlociu, Persia şi Turcia.

Celebritățile și cafeaua

Se spune că Honore de Balzac consuma şi peste 50 de ceşti cu cafea într-o zi. Seara, la ora 18.00, servea o cină uşoară, după care se odihnea până la ora 1, când se apuca de scris timp de şapte ceasuri. Dormea apoi până la ora 9.30, când se trezea şi se reapuca de scris, până la ora 16.00. Urmau două ore de plimbări sau vizite, până la ora 18.00, când ciclul era reluat.

În fiecare dimineaţă, Ludwig van Beethoven număra 60 de boabe de cafea din care îşi pregătea ceaşca care îl ajuta să lucreze până la amiază.

Dragostea pentru cafea a regizorului David Lynch s-a făcut simţită şi în celebrul serial Twin Peaks, în care agentul Cooper era un mare iubitor şi consummator al acestei licori. Este cunoscut că David Lynch consumă de la zece până la douăzeci de ceşti de cafea pe zi. El spune că secretul este să te opreşti la ora 17:30.

Rutina lui Soren Kierkegaard includea trei lucruri – scrisul, plimbările şi multă cafea. El avea un mod inedit de a-şi prepara cafeaua: turna mult zahăr într-o ceaşcă, apoi turna cafeaua tare, neagră şi fierbinte peste piramida albă de zahăr.

Se spune că celebra licoare neagră a salvat-o pe Marilyn Monroe în ziua nuntii ei cu Arthur Miller. Uitând că rochia de mireasă pe care şi-a comandat-o era crem, Marilyn şi-a cumpărat voal alb. Actriţa a avut ideea salvatoare de a înmuia voalul în cafea, asortând astfel cele două piese vestimentare.

La prima vedere pare o simplă băutură neagră, aromată şi amară, dar în realitate este un produs de mare complexitate şi cu o lungă istorie.

Cafea dimineaţa, la prânz şi seara; cafea cu prietenii, partenerii de afaceri sau familia.

Cafeaua în lume

Cultura modernă a cafelei îşi are originea în Europa de Vest, în secolul al XVIII-lea. Răspândită astăzi pe tot globul, este preparată şi consumată diferit de la o ţară la alta.

În Turcia, cafeaua se consumă tare, neagră şi dulce, preparată la nisip, o infuzie fină, fără urmă de zaţ.

Apa rece în care a fost adăugată cafea este încălzită la foc mic, apoi dată în clocot de câteva ori. După ce s-a “odihnit” puţin, se adaugă peste zahărul din ceşti.

În Grecia, procedeul este asemănător, cu diferenţa că zahărul cubic este înmuiat în alcool, căruia i se dă foc.

Austria, plină de cafenele elegante şi rafinate, se mândreşte cu wiener melange, o cafea servită cu lapte fierbite şi topping de cremă de lapte.

În Franţa, este celebră cafe au lait, servită cu laptele adăugat în ceaşcă sau separat, pe farfurioară.

Tot în Franţa, se mai serveşte şi ”za faux” o cafea mai slabă, pe care împătimiţii băutori o numesc “suc de șosete”, de pe vremea când, pentru filtrarea zaţului, erau folosiţi ciorapii.

În Italia, ţara natală a espresso-ului, cel mai răspăndit este espresso simplu, dar şi cafe con panna, cu topping de frişcă dulce. Şi lista poate continua cu cappuccino, macchiato, lungo, ristretto, romano.

Bunele maniere legate de cafea sunt învăţate din copilărie, când fiecare este educat că un cappuccino se comandă până în ora 12.00.

În anul 1901, Luigi Bezzera a inventat primul aparat de espresso, care a fost perfecţionat în 1946, când a apărut băutura cappuccino (denumită după culoarea robelor călugărilor Capuchin).

Portughezii preferă cafeaua tare, cum ar fi o Bica: un shot de espresso tare şi amar.

Şi în Japonia, cafeaua a devenit o băutură importantă, căreia i-a fost asociată o sărbătoare, pe 1 octombrie. Deşi recunoscuţi ca mari consumatori de ceai, consumatorii de cafea, o preferă pe cea de foarte bună calitate.

Pentru reducerea ridurilor şi îmbunătăţirea aspectului pielii, japonezii fac baie într-un amestec format din cafea şi pulpă de ananas.

În Statele Unite ale Americii, celebră este caffee americano, o cafea diluată cu multă apă. Poate din acest motiv, pentru americani, dimensiunile unei cafele mici corespund în Europa unei cafele mari.

“Pauza de cafea”, adusă de scandinavi, apare în America încă din secolul al XIX-lea, ca metodă de odihnă la locul de muncă, dar şi ca încurajare a consumului.

Studiile arată că americanii beau 400 de milioane de ceşti de cafea pe zi, ceea ce face din Statele Unite cel mai mare consummator de cafea din lume.

În lumea arabă, cafeaua tare şi aromată este oferită musafirilor alături de curmale, iar refuzul este considerat o ofensă adusă gazdei, care o serveşte înainte de masă.

Cafeaua cu adaosuri

În multe ţări cafeaua se bea „îmbunătăţită”, de cele mai multe ori cu adaos de alcool.

Spaniolii adaugă sherry, ruşii adaugă vodcă, francezii coniac, austriecii adaugă zahăr, ciocolată, lapte sau smântână, iar veneţienii grappy sau alt alcool regional.

Sursa: stiri.tvr.ro

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Opinii - Comentarii

Schimbarea la Față – obiceiuri, traditii și superstiții. De ce e bine să priveşti CERUL în ziua de OBREJENIE şi ce înseamnă dacă vezi BERZE

Publicat

în

Schimbarea la Față a Domnului – obiceiuri, traditii și superstiții. De ce e bine să priveşti CERUL în ziua de OBREJENIE şi ce înseamnă dacă vezi BERZE

Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului este numită în popor şi Obrejenia (denumire ce provine din cuvântul slavon Obrejenie) şi semnifică o schimbare, o transformare. Totodată, sărbătoarea mai are şi denumirea de Pobrejenia sau Probojeni, cuvânt tot de provenienţă slavonă (provenind de la verbul popular „a probazi)”şi are sensul de a certa pe cineva.

Citește și: Când are loc Schimbarea la Față a Domnului

În schimb, în limba greacă, denumirea sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului este Metamorphosis, cu înţelesul de Transfigurare. Doar Sfântul Antim Ivireanul este singurul care atribuie acestei sărbători o denumire deosebit de  sugestivă: Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.

Această sărbătoare este prăznuită pe data de 6(19) august și este privită și ca începutul toamnei, această zi fiind socotită zi de hotar pentru vară. Din această zi vremea începe să se schimbe și să se răcească. Schimbarea la Față mai este numită în popor și Obrejenia, OBREJENIEPobrojenia sau Probojeni. Denumirea Obrejenie vine din slavonă, “obrejenie” semnificând transformare, schimbare. Denumirea de Probojanii vine tot din slavonă, de la verbul popular „a probazi”, semnificând a ocărî sau a certa. Dacă denumirea în limba greacă a sărbătorii Schimbării la Față a Domnului este Metamorphosis (Transfigurarea), iar în limba slavonă Preobrajenie, Sfântul Antim Ivireanul o numeste sugestiv Dumnezeiasca Înfrumusețare a lui Hristos.

Elit - Gustul Desăvârșit

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria • Urări de ”la mulți ani” de Sfânta Marie • SMS şi felicitări de ziua numelui

Obiceiuri, datini, tradiții și superstiții legate de Schimbarea la Față

În satele românești încă se mai pătrează viu spiritul acestei sărbători. De ea sunt legate o serie întreagă de obiceiuri, datini, tradiții și superstiții.

Acest praznic este unul foarte important, este una dintre acele zile când cerurile se deschid, iar cei aleși de Dumnezeu pot vedea Porțile Raiului. Cei care nu țin această sărbătoare vor fi uscați și gălbejiți ca florile care de acum încep să se veștejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi și ploșniț. Femeile însărcinate, dacă vor ține această zi, vor avea o naștere ușoară, iar copiii ce îi vor naște vor fi sănătoși. Fetele nu-i bine să se spele în această zi pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește iarba. Despre oamenii care nu-și văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineața zilei, se spune că vor muri până la sfârșitul anului.

Biserica a rânduit ca de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, să se facă dezlegare la pește pentru bucuria praznicului.

În această zi nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de către cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarele Probajenii. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă (beție, tutun, preacurvie, etc.), sigur va fi vindecat.

În această perioadă se sfințesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioșii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au. Acestea vor fi binecuvântate de preot și împărțite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuți în neființă și să facă pomană în amintirea și pentru sufletul acestora.

Citește și: Nume derivate care se sărbătoresc de Sfânta Maria

Din 6 (19)august, toamna începe să-și intre treptat, treptat în drepturi. De acum înainte, iarba nu mai crește, păsările se pregătesc să plece spre țările calde, insectele se pregătesc să intre în pământ. Frunzele copacilor încep să ruginească. Dacă în Ziua Schimbării la Față vremea este însorită și plăcută, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată. În schimb, dacă plouă toamna va fi una mohorâtă. În popor se spune că dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarna care va veni va fi una plina de ninsori.

Este bine ca până la această dată țăranii să termine de cosit și de adunat fânul. De acum încolo iarba și florile doar îmbătrânesc, diminuând calitatea furajului. Acum se culeg și ultimele plante de leac. În această zi se poate începe și gustatul boabelor de struguri. Deși încă nu sunt coapte și ți se sterpezește gura de la ele, tradiția le atribuie un rol vindecător și se spune că sunt buni de leac pentru cei care au intestinele sensibile.

O veche superstiție spune că nu e bine să te mai scalzi în apele repezi de munte, că apele se răcesc, iar cerbii vin să le spurce și crește riscul îmbolnăvirilor. “De la Probăjenii înainte, nu-i slobod să te mai scalzi în râu. O coborât cerbul de la munte, s-o pișat în apă și-o răcit apa. Atâta-i tăt.” (Memoria Ethnologica – colecția Parasca Fat)

Tot de acum este bine ca să nu se mai doarmă afară. “Numa` atâta-i vara, vară/ Până-i patu` mândrii-afară/ Dacă mândra patu-și mută/ Poți să știi, vara-i trecută.” (Memoria Ethnologica – colectia Parasca Fat).

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica

Tot în acestă zi, tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă . În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

Tot în acestă zi, tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă . În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

Cine are o suferinţă trupească sau sufletească este bine să urmărească zborul berzelor; aşa cum pleacă berzele, tot aşa va pleca şi suferinţa sa.

Rândunelele se pregătesc de plecare, odată cu berzele, care le ajută să traverseze oceanul în siguranţă, purtându-le în spate.

Tot în acestă zi, tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă . În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

Praznicul Schimbarea la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este prin excelență sărbătoarea îndumnezeirii firii omenești și a participării trupului nostru trecător la bunătățile veșnice care sunt mai presus de fire.

Sursa: romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

3 august 1601: Bătălia de la Guruslău. Trupele lui Mihai Viteazul obțin victoria împotriva celor conduse de Sigismund Báthory

Publicat

în

3 august 1601: Bătălia de la Guruslău. Trupele lui Mihai Viteazul obțin victoria împotriva celor conduse de Sigismund Báthory

Bătălia de la Guruslău (maghiară Goroszló) – coordonată de Mihai Viteazul (1593 – 1601) în colaborare cu generalul Giorgio Basta, menită să-l înlăture pe Sigismund Báthory (1581-1598, 1599, 1601) de pe tronul Transilvaniei şi să reintegreze principatul în frontul antiotoman iniţiat de împăratul german Rudolf al II-lea (1576 – 1612) – a avut loc pe 3 august 1601 și s-a dat între oastea Imperiului Habsburgic condusă de Giorgio Basta, o oaste de mercenari cazaci și oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul, pe de o parte și oastea Transilvaniei condusă de Sigismund Báthory pe de altă parte.

Ea a făcut parte dintr-o serie de confruntări militare între Imperiul Otoman și statele europene în perioada 1591-1606 („Războiul cel lung”).

În iunie 1601, s-a încercat o rezolvare a conflictului, soldată însă cu refuzul principelui de a părăsi tronul în schimbul Sileziei. La începutul lunii iulie forţele militare ale lui Mihai şi cele ale lui Basta au făcut joncţiunea în Moftin. Trupele lui Sigismund, comandate de Ştefan Csáky şi Moise Székely, au ajuns la cetatea Şimleul, la 11 iulie, iar principele a cerut un armistiţiu de câteva săptămâni pentru a-şi putea organiza armata. Aceasta era formată din detaşamente de ostaşi transilvăneni şi moldoveni, contingente otomane şi tătăreşti, c. 40 000 de oameni (dintre care 12 000 erau turci şi tătari). Se adaugă 45 de piese de artilerie şi steaguri care, ulterior au fost adjudecate de trimişii imperiali.

Elit - Gustul Desăvârșit

De cealaltă parte, Mihai, susţinut financiar de Rudolf al II-lea, şi-a constituit o oaste, în majoritate, de mercenari (printre aceştia se numărau şi 200 de catafracţi silezieni), fiind ajutat de trupe transilvănene, dar şi muntene, conduse de banul Mihalcea, în total circa 20.000 de oameni: „Pedeştri erau mii trei, toţi înzăuzaţi. Erau şi fevgeresi, patru mii. Spanioli şi valani (valoni), cam două mii. Haiduci erau, deosebiţi, nouă mii. Serbi şi moldovani, alte trei mii. Călări şi pedeştri, toate oştile lor, în mii erau douăzeci – asta era toată armata lor” (vistiernicul Stavrinos).

Trupele lui Sigismund au atacat primele dar au fost respinse. Apoi trupele lui Mihai și cele ale lui Basta au atacat pe două coloane și au nimicit oștile lui Sigismund, pricinuindu-le 10.000 morți și luându-le 45 de tunuri, în timp ce aliații au avut doar 1.200 de morți. După luptă Mihai a primit felicitări de la împăratul Rudolf al II-lea, ceea ce a stârnit invidia lui Basta, din ordinul căruia Mihai Viteazul a fost ucis de către un detașament de mercenari valoni la 9/19 august 1601.

Sursa: unitischimbam.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 august: Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Împotriva Romilor

Publicat

în

Pe 2 august se comemorează victimele Holocaustului etnicilor romi şi sinti din Europa. Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Împotriva Romilor a fost recunoscută oficial de Parlamentul European în anul 2015 printr-o rezoluţie.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conform estimărilor, cel puţin jumătate de milion de romi au fost exterminaţi pe continent de regimul nazist şi de aliaţii acestuia, iar în unele state europene a fost asasinată peste 80% din populaţia romă.

Și romii din Europa au fost ţinta politicilor de exterminare naziste. În seara de 2 august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz II-Birkenau, 2.897 de romi care mai erau în viaţă – femei, bătrâni şi copii din aşa numitul „lagăr al ţiganilor” au fost exterminaţi în camerele de gazare.

Elit - Gustul Desăvârșit

În timpul războiului, între 20.000 şi 60.000 de romi din România au fost deportaţi în lagăre – femei, bărbaţi, copii. Datele istorice arată că, deşi în ţara noastră nu s-a aplicat direct „soluţia finală”, mai exact transportarea direct în camerele de gazare, mareşalul Ion Antonescu a ordonat deportarea romilor. „Cifrele celor deportaţi, ca şi în cazul evreilor, sunt extrem de disputate. A fost un genocid, ori în cazurile de genocid nu se mai mai ştiu cifre exacte. Ce s-a întâmplat atunci a fost un holocaust”, explică profesorul de istorie Corneliu Riegler, citat de balcanii.ro.

Mai puţin de jumătate din cei arestaţi şi trimişi în lagăre de exterminare s-au întors după încheierea războiului. Au trăit orori greu de imaginat şi de exprimat în cuvinte. Unii au pierit, iar puţinii supravieţuitori proiectează astăzi imaginea unor trecute suferinţe dramatice

Genocidul nazist împotriva romilor poartă numele de „porajmos” (sau „samudaripen)” în limba romani. Cuvântul „poraimos” (scris „porajmos” în altă ortografie) înseamnă „devorare”, iar „samudaripen” înseamnă „ucidere în masă, în limba romani.

Cu aproximativ o mie de ani în urmă, mai multe grupuri de persoane au migrat din nordul Indiei în toată Europa. Deși făceau parte din mai multe triburi, au fost numiți generic „țigani”.

Nomazi, cu pielea închisă la culoare, necreștini, vorbind o limbă străină (romani), țiganii erau foarte diferiți de popoarele din Europa. Necunoașterea culturii lor a dus la suspicuni și temeri, care, la rândul lor, au dus la speculații și stereotipuri.

Decretele, legile și mandatele au permis adesea uciderea țiganilor. De exemplu, în 1725, Regele Frederick William I al Prusiei a ordonat spânzurarea tuturor țiganilor de peste 18 ani. „Vânătoarea de țigani” era o practică destul de comună – un fel de joc, o vânătoare asemănătoare cu vânătoarea de vulpi.

Persecuția țiganilor a început odată cu cel de-al Treilea Reich, când aceștia au fost arestați, închiși în lagărele de concentrare și sterilizați.

La început, țiganii nu erau considerați, în mod specific o amenințare la adresa poporului arian, german. Aceasta, datorită faptului că, sub ideologia nazistă, țiganii erau arieni.

Dar, după un timp, cercetătorii naziști au găsit un motiv „științific” pentru persecutarea țiganilor. Ei au găsit răspunsul în cartea profesorului Hans F. K. Günther „Rassenkunde Europas” („Antropologia Europei”), unde scria:

„Țiganii au păstrat într-adevăr anumite elemente din nord, dar ei provin din clasele cele mai de jos ale acestei regiuni. Pe parcursul migrației, ei au absorbit sângele popoarelor înconjurătoare și au devenit astfel un amestec rasial oriental, vest-asiatic, cu un plus de tulpini indiene, asiatice și europene. Modul lor nomad de trai este rezultatul acestui amestec. Țiganii vor afecta, ca străini, în general Europa”.

Cu această convingere, naziștii trebuiau să determine cine era țigan „pur” și cine „amestecat”. Astfel, în 1936, naziștii au creat o comisie de cercetare a igienei rasiale și biologia populației, condusă de dr. Robert Ritter, care studia problema țiganilor și făcea recomandări pentru politica nazistă.

Dr. Ritter a decis că țigan este cel care a avut “unul sau doi țigani printre bunicii săi”. Au fost voci care l-au acuzat pe Ritter de uciderea a 18.000 de țigani germani pe baza acestei teorii.

Pentru a studia țiganii, doctorul Ritter și echipa sa au vizitat taberele de concentrare ale țiganilor (Zigeunerlagers), au examinat și înregistrat mii de țigani.

Din această cercetare, dr. Ritter a tras concluzia că 90% dintre țigani aveau sânge mixt, deci periculoși.

După ce a stabilit un motiv „științific” de a persecuta 90% dintre țigani, naziștii trebuiau să decidă ce să facă cu restul de 10%. În octombrie 1942 au fost selectați nouă reprezentanți ai țiganilor cărora li s-a cerut să facă liste cu cei care urmau să fie salvați.

Au fost mulți care doreau ca toți țiganii să fie uciși, fără excepții, chiar dacă erau clasificați drept arieni.

Deși naziștii nu au descoperit un motiv „științific” de a ucide zece procente de țiganii calificați drept „puri”, nu s-au făcut distincții atunci când aceștia au fost trimiși la Auschwitz sau deportați în celelalte tabere ale morții.

La recensământul făcut în România în 1930 peste un sfert de milion de de oameni, sau 1,5% din populaţia ţării, s-au declarat ţigani. Lua atunci naştere conceptul “problema ţigănească”, care a constituit fundalul deportării celor 25 de mii de romi din România, oficial, nu cu o motivaţie rasista, ci una de natură socială.

În 1942, ordinul Maresalului Antonescu a fost clar: „Toţi ţiganii nomazi, acei cari nu-şi pot justifica existenţa şi acei cu condamnari, vor fi adunati prin grija organelor Jandarmeriei şi trimisi pâna la 1 noiembrie a.c. în Transnistria”. La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, doar 6.000 de deportaţi s-au întors în România, unde au încercat să-şi refacă viaţa, deşi comunităţile lor fuseseră distruse.

În 1999 în urma unui lobby al organizaţiile rome, Guvernul Germaniei a acceptat să acorde victimelor rome ale Holocaustului ajutoare umanitare. Din cele 2.864 de dosare din România, au fost acceptate doar 1.324. Fiecare beneficiar a primit 1.000 de mărci, adica 411 euro la acea vreme. In total, s-au acordat 544.164 euro.

Pe 16 februarie 1999, guvernul Germaniei a decis înfiinţarea Fundatiei Memorie, responsabilitate şi viitor, careia i-a fost dat să gestioneze 2,56 miliarde de euro, bani cu care sa fie despăgubiţi romii din întreaga lume şi celelalte categorii de victime ale Holocaustului (homosexuali, persoane cu handicap, membrii ai cultelor religioase) în afara de evrei, care au fost compensati separat. Pentru acesti bani s-au primit peste 330 de mii de cereri din 80 de ţări ale lumii, din care 113.316 au fost aprobate. În Romania, Organizatia Internationala pentru Migratie (OIM – cea care a gestionat programul) a primit în jur 5.500 de cereri de despagubire din partea romilor, care au fost aprobate. Guvernul german a hotarat să acorde câte 7.700 de euro victimelor directe, câte 4.130 de euro urmaşilor acestora, 2.556 de euro persoanelor obligate să muncească în industrie şi câte 1.022 de euro celor din agricultura. In total, victimele Holocaustului rom şi urmaşii acestora au încasat circa 39 milioane de euro.

Sursa: stiri.tvr.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare